Dacă vă place umorul Creatorului și felul în care țese povești ingenioase prin care să ne facă să creștem spiritual, vă propun aici, spre lectură și reflexie, povestea unui angajat la Stat, aflat acolo pentru a-și învăța lecția Trădării.
Am să vă spun povestea pe îndelete și, de veți reuși să o parcurgeți întreagă, sunt sigură că vi se va schimba părerea despre angajații la Stat (aceia, știți care, despre care vorbește toată lumea). Poate veți desprinde și câteva idei și pentru viața proprie, căci Trădarea pare să nu ocolească pe nimeni, iar efectul minciunii celei mici și nevinovate trece adesea neobservat. Acest caz ne arată că minciuna însă are multe ramificații subtile, care pot îngenunchia un om.
Suntem proverbial nemulțumiți cu toții de felul în care se petrec lucrurile în sistemul de stat – că se fură, că angajările se fac ținându-se cont mai mult de gradul de rudenie și mai puțin de calificări, că există dezinteres și delăsare și că, în general, tot sistemul se mișcă încet și ineficient. Avem cu toții în minte angajatul tipic la Stat, cel puțin pe acela de care ne plângem când ne plângem. Dar haide să privim angajatul la Stat prin prisma legilor karmei și a reîncarnării, ca să-i înțelegem povestea mai bine. Pentru ca apoi să putem să devenim mai blânzi cu judecățile noastre și mai înțelegători pentru cei ce sunt ispitiți de soartă în felul acesta. Căci DA, sunt puși la grele încercări… pentru suflet, vreau să zic.
O ființă tânără și frumoasă, cu un zâmbet seducător mi-a trecut pragul într-o zi, curioasă să afle răspunsul la câteva întrebări prin hipnoză. Întrebări comune, cum ar fi „E bine să mă mărit cu partenerul meu?” și „Cum să fac să am succes în carieră?”. Nu erau singurele întrebări, dar acestea erau frământările tinerei ambițioase și încrezătoare în sine cu care urma să lucrăm. Nu sunt oare acestea întrebările tinereții?
Ca să fac o paranteză, persoanele care sunt sigure de iubirea lor nu au o ezitare când vine vorba de ritualul consfințirii legăturii lor de iubire în fața lui Dumnezeu. Femeile divorțate care și-au accesat în hipnoză ziua căsătoriei au văzut că în ziua cu pricina corpul lor emoțional ȘTIA că nu fac pasul corect. Poate chiar a fost o zi nefericită sufletește, deși se întâmplau toate lucrurile conform planului de nuntă. Dacă nu v-ați căsătorit încă sau mai vă gândiți să o faceți, dacă aveți vreo ezitare, e bine să o investigați dinainte de a face pasul. Poate chiar nu e persoana potrivită sau e vorba de vreun blocaj personal ce poate fi vindecat dinainte de a produce răni mai profunde.
Revenind. Frumoasa domnișoară lucra la Stat pe o poziție foarte bună, cu perspective bune de a mai crește. N-am întrebat detalii, așa că nici nu vă pot povesti mai multe. Era logodită cu un domn iubitor, cu care planifica deja nunta. Avusese o copilărie dificilă, în care identificase deja cu psihologul că trăise rana de trădare și abandon de mai multe ori, atât din partea mamei, cât și din partea tatălui.
Pornește în viață ca băiețel orfan și sărac – prima trădare
Am început transa și a accesat mai multe scene dintr-o singură viață trecută, care a adus răspunsurile la toate întrebările ei. Din prima scenă am aflat că se născuse băiat și rămăsese orfan de ambii părinți într-un sat de țărani. Un bătrân singur și fără copii l-a luat în casa lui și l-a crescut până la 16 ani. Când a murit i-a lăsat casa (bordeiul) băiatului, așa că măcar s-a ales cu un adăpost al lui.
La scurt timp după aceea băiatul și-a căutat de lucru și la recomandarea cuiva s-a angajat la curtea regelui (la Stat). Iscoadă pentru început și mai apoi spion. Treaba lui era să afle dacă cineva uneltește împotriva regatului, să afle secretele altora, să pândească, să le cotrobăie prin bagaje, să afle informații folositoare pentru rege. (Evident că i-a trecut prin minte în viața aceasta să se facă polițist sau să lucreze la SRI, vă închipuiți deja!)
Ca iscoadă a regelui își face o carieră și un rost
Fiind un băiat isteț, cu spirit de observație, creativ și curajos, aventurier și îndrăzneț, lucrurile i-au mers foarte bine. Cu cât îi mergea mai bine, cu atât îi creștea încrederea în sine și se aventura mai departe. După o vreme devenise foarte bun la ce făcea și mândru de el pentru cât era de priceput. Nu conta că uneori trebuia să treacă peste cadavre. Da, trebuia să mai și ucidă pe câte cineva. Însă la vremea aceea era ceva obișnuit, mai ales ca parte din misiunea de spion. Nu-i plăcea că trebuie să facă asta, dar accepta că sunt și lucruri neplăcute care trebuiesc uneori făcute. Pur și simplu.
Fiindcă reușise să-și facă un rost cât de cât, pe la 30 de ani s-a hotărât într-un final, având cum să susțină o familie, să ia de soție pe femeia cu care trăia și cu care avea deja un copil mărișor. Ziua nunții a fost o zi foarte fericită pentru toți trei. Pentru el a marcat în inima lui ceva important. A realizat că a descoperit iubirea (pentru prima oară în acea viață) și că iubirea e ceva de preț pentru el. S-a căsătorit pentru că-și dorea să aibă parte mai mult timp de așa o iubire, de așa o trăire frumoasă în viața lui.
Tentația apare când ajungi sus
Am descoperit apoi că, deși descoperise că familia era o valoare pentru el, nu petrecea prea mult timp cu familia. Era prea dedicat carierei sale. Misiunile de spionaj îl țineau departe de casă cu lunile sau chiar cu anii. Călătorea cu vaporul, cu trăsura, prin locuri îndepărtate și înapoi. Întâlnea oameni din regate străine, unele cărora le știa limba, iar altora nu. Pentru vremea aceea băiatul nostru orfan și de la țară reușise să realizeze ceea ce puțini puteau măcar spera.
Într-o misiune a ajuns să urmărească unele persoane importante, care dețineau o comoară. Împreună cu colegul de echipă a decis să-i atace pe cei pe care-i urmăreau și să le confiște comoara. Le-a venit ideea să nu predea toată prada regelui, ci să păstreze puțin și pentru ei… Ei bine, puțin mai mult… Ca să pară că misiunea a fost mai grea, au întârziat câteva luni întoarcerea acasă. Când s-au întors au predat comoara (minus partea lor) ca niște supuși ascultători. Ca să nu ridice suspiciuni nu putea cheltui din comoară imediat, așa că și-a îngropat partea într-un loc știut numai de el.
Așa s-a născut prima minciună mică și nevinovată. Și-a permis să fure din comoara regelui pentru că îi câștigase încrederea în timp. Considera că misiunile anterioare îl făceau un om indispensabil și că, dealtfel, merita și el un pic de plată pentru cât făcuse pentru regat. Era foarte sigur pe poziția lui.
O minciună duce la alta și la erodarea stimei de sine
Și viața a continuat ca mai înainte. Doar că atunci a fost prima oară când n-a mai fost mândru de el – în sinea lui și în fața regelui. Acolo s-a frânt ceva în el, dar a trecut neobservat, ca ceva mic și neînsemnat. Însă el a început să devină mic în sinea lui.
Când și-a dat seama că a scăpat cu minciuna neprins a prins și mai mult curaj. Și a început să-și ia partea de pe unde s-a mai putut în misiunile care au urmat. N-a cheltuit cu familia – a pus deoparte. A ținut secrete și față de familia lui. A început să fie ascuns față de toți, chiar și față de sine însuși.
Și hoțul neprins a trecut drept negustor cinstit. O vreme.
Când nu mai știi cine ești, ajungi să crezi că poți fi oricine
După încă un timp a început să dea de bănuit. Apoi regele a pus să fie urmărit din umbră, ca să-l verifice. Surpriza a fost că nu dăduse de bănuit că fură, ci că trădează. A fost acuzat de înaltă trădare! Prins și dovedit.
Ce se întâmplase? În noianul de minciuni pe care-l țesuse uitase că e sluga regelui și că-l servește pe el. Urmărind pe toți oamenii importanți, având ceva bani puși deoparte, având parte de încrederea regelui și umblând în cercuri înalte, s-a crezut ca fiind dintre ei. Dintre cei sus-puși. Și a început să aibă aspirații de a deveni el însuși conducător. Nu avea originile ca să devină, dar credea că poate ajuta pe cineva să ia locul regelui și pentru acest favor să facă parte dintre cei care vor conduce.
Fiindcă scăpase cu multe minciuni neprins, a început să sădească minciuni și intrigi în mințile oamenilor. Sperând că aceste minciuni mai sofisticate și complexe îi vor aduce câștig de cauză. Încrederea în sine însă era acum doar o fațadă peste un suflet rămas gol, căci s-a pierdut. A început să fie neatent, să pluseze, să se avânte, să facă dovadă de bravadă.
Aceste scăpări au ajuns la urechile regelui. Considerându-l un servitor loial, n-a crezut din prima cele auzite și a ținut să-l verifice. N-a durat mult și dovezile au fost suficiente pentru a fi acuzat de înaltă trădare.
Scena care a urmat era cu iscoada noastră înaintând spre eșafodul pe care urma să fie executat în public prin spânzurare. Culmea! Nici nu considera că merită să fie astfel acuzat și pedepsit! Considera că doar vorbise un pic aiurea. Minciunile le credea cel mai tare chiar el, căci nu avea nici un fel de remușcări sau vină pentru ce făcuse. Încă se simțea îndreptățit în aspirațiile sale.
Lecția trădării e reluată la un nivel mai înalt
În partea de discuție cu Sinele Superior am vrut să clarificăm de ce a scos la iveală această viață. Prima idee a fost că lecția trădării este acum reluată, pentru că atunci n-a înțeles-o. A murit fără să înțeleagă că a trădat și ce din ce făcuse însemna trădare. Și acum o va relua, cu mai multe nuanțe.
În primul rând, a primit răspunsul că dacă va continua să lucreze la Stat, ar trebui să se ferească de a-și lua partea din avutul obștesc, oricât de mare ar fi tentația și oricât de îndreptățită, îndemnată sau constrânsă de ceilalți s-ar simți. Pentru că, la fel ca atunci, ar putea să piardă tot. (Nu i s-a spus cum ar arăta asta în această viață.)
Cea mai interesantă clarificare de la Sinele Superior a fost că și-a trădat valorile. Abia descoperise în acea viață că valorile cele mai de preț erau familia și dragostea. Și și-a trădat valorile când n-a stat cu ei mai mult, când a urmat vise de preamărire și înavuțire. Și mai ales când a murit – i-a lăsat fără o sursă de venit. A durat mult timp până când fiul lui a descoperit comoara.
I-a mai explicat că s-a trădat pe sine însuși. S-a ridicat de jos, de unde era doar un copil orfan, fără nimic, chiar și fără perspective. S-a construit pe sine până la punctul în care putea fi mândru de el și de ce realizase. Avea tot în punctul acela. Și când a început să fure și să mintă, toată această construcție solidă și frumoasă, s-a revelat a fi de fapt o iluzie spulberată de prima tentație. A căzut ispitei și s-a pierdut pe sine.
Problema care a rămas este lipsa de claritate privind însăși ideea de trădare. E ca un copil inocent care învață definiția conceptului, nuanțe și perspective. Și n-are cum să nu învețe, pentru că lecția se întoarce. Universul n-o scutește de această temă neînvățată. Și a readus-o într-un context foarte asemănător.
Poate această poveste o să vă schimbe perspectiva asupra tututor acelor angajați la Stat care-și opresc partea lor din avutul obștesc. Eu una nu mi-aș dori să fiu ispitită așa – căci sunt sigură că le e greu să se abțină, celor care-o fac. Gândiți-vă câtă presiune e pe ei!
Dacă vă bate gândul să vă explorați propriile povești și limitări, puteți să vă programați pentru o sesiune de hipnoză cuantică aici.