Tuturor ne place o plimbare printr-o pădure înverzită. Răcoarea înmiresmată pe care o emană pământul reavăn, cu toate plantele și rădăcinile care-și adună seva din el, ne energizează, ne purifică și ne destinde tot corpul. Dar ne și întristează poveștile cu păduri tăiate cât vezi cu ochii. Însă… s-a gândit cineva cum e viața unui copac tăiat? Oare ce simte el când se întâmplă să-i fie retezat trunchiul falnic și drept, cu crenguțe și flori care se scăldau în căldura soarelui mai înainte? Oare simte ceva? Și dacă-ar fi să simtă, cum și-ar mai putea reveni? Eu am văzut… cei mai mulți copaci care erau puternici și mari înainte de a fi tăiați… nu prea-și mai revin. Și dac-ar fi să aibă suflet… pomul care-a fost tăiat… în viața (ori viețile) următoare, cum și-ar trăi povestea mai departe? L-ar durea… în vreun fel?
Aceasta este povestea Georgetei – o femeie simplă, cu studii medii, plină de entuziasm și bunăvoință. Dar confuză și cu o minte care sărea de la un subiect la altul în timp ce vorbea despre 3-4 momente din viața ei deodată în timpul interviului. A fost provocator să-mi dau seama de unde începe și unde se termină fiecare istorisire. Și mai apoi să văd ce vrea să îmi spună vorbindu-mi despre ele – care-i mesajul. Căci de altfel, întrebările cu care venise păreau generice sau generale. Într-un final, dându-mă trei pași în spate (la figurat) mi-am dat seama că avea în primul rând o problemă de claritate, centrare, focus, coerență, analiză și sinteză, comunicare concisă și la subiect. A fost de acord să căutăm cauza pentru toate acestea, pentru că păreau să o țină pe loc și departe de Calea ei. Și mai avea o curiozitate. Undeva pe la 20 de ani fusese scalpată (la propriu) de un utilaj care îi prinsese părul și i-l smulsese cu totul. Avusese însă noroc de un medic bun care a cusut bucata retezată la loc și doar o linie discretă mai rămăsese deasupra tâmplei. Povestea ei am aflat-o în aprilie 2017.
Sunt un copac!
Aceasta era a doua scenă pe care Sinele Superior a ales să i-o arate în întâlnirea noastră pentru a o ajuta și a-i aduce răspunsuri la întrebările ei.
A: – Poți să-ți vezi picioarele?
G: – Nu.
A: – Dar ai senzația că stai pe ceva?
G: – Nu.
A: – În regulă. Haide să mai observăm în jur. Ce mai vezi? Povestește-mi.
G: – Văd natură… copaci… Copaci și poieniță. Și soare… și flori frumoase… galbene… și mult-mult soare. (Oftează)
A: – Și ce fac oamenii în locul acesta?
G: – Nu sunt oameni.
A: – Nu mai vezi oamenii?
G: – Nu.
Prima imagine fusese cu oameni care păreau să se fi adunat ca la un picnic într-o poieniță înconjurată de copaci.
A: – Și acum ești în pădure sau unde te afli?
G: – Sunt copaci. Sunt copaci și e o poieniță. Și mult soare și multă energie. Și căldură și bine de tot.
A: – Și tu ce faci în locul acesta?
G: – Eu mă bucur de soare!
A: – Dar cum îți simți corpul?
G: – Nu știu. Nu simt.
A: – Simți că poți să atingi lucrurile din jur? Iarba? Sau pomii?
G: – Nu… Doar căldura soarelui. Și multă-multă lumină! Și soarele, și albastru, și copăceii și floricelele galbene!
Înșira ce vedea cu bucurie și entuziasm. Dar nu îmi puteam da seama înca ce e.
A: – Și ai zis că te încălzește lumina soarelui?
G: – Da! E foarte-foarte bine!
A: – În afară de faptul că te încălzește, lumina soarelui îți mai face și altceva?
G: – Nu… Mă încarcă cu energie! (plină de entuziasm)
A: – Și poți să te și plimbi prin poienița aceasta?
G: – Nu…
A: – Poți să stai doar într-un loc?
G: – Da.
A: – Și locul acesta de unde observi toate acestea, e mai aproape de pământ? Sau e mai în aer?
G: – Cred că e mai aproape de pământ.
A: – Dar ai și contact cu pământul?
G: – Da!
A: – Cum simți pământul?
G: – Că e bine! Că mă pot așeza să stau jos!
A: – Și senzația ta este că stai pe pământ? Sau simți conexiunea ta cu pământul e mai mult decât la suprafața pământului?
G: – Acum cred că m-am gândit că aș vrea să stau jos, și stau jos. Adică pe pământ.
A: – Și dacă n-ai sta pe pământ cum ai sta?
G: – În aer!
A: – Ai pluti? sau ce ai face?
G: – Nu, aș sta într-un loc.
Începusem să mă gândesc că e ceva nemișcat, poate o formă de vegetație, dar vroiam să aflu mai multe elemente înainte de a trage vreo concluzie.
A: – Am înțeles… Și de la pământ primești ceva, în vreun fel?
G: – Da! Și când stau pe pământ e foarte bine!
A: – Dar ce simți din partea pământului?
G: – Aaaah! E ca și când aș fi un copac! Și am rădăcini și e foarte bine!
Aleluia! Deci ne-am lămurit.
A: – Dar cum simți rădăcinile? Povestește-mi!
G: – Înfipte în pământ, dar nu foarte adânc.
A: – Nu sunt adânc înfipte?
G: – Nu. Nu.
G: – Poți să simți pe unde intră rădăcinile în pământ?
G: – Mai puțin.
G: – Deci simți că ai rădăcini. Și ce mai simți?
G: – Că am și trunchi!
G: – Cum îți simți trunchiul?
G: – Puternic și înalt!
G: – E mai gros? E mai subțire? Cum e?
G: – Potrivit. Nici foarte gros, dar nici… foarte subțire. Tinerel, să zicem.
G: – Aham. Și poți să simți și în interiorul trunchiului ceva? (Nu) Deci doar simți căldura soarelui… (Da) Și ce mai poți să simți?
G: – Nu are crenguțe! E doar trunchiul, atât.
A: – Dar frunze are?
G: – Nu.
A: – Dar ceilalți copaci au frunze? (Ar fi putut să nu fie încă sezonul de frunze… vroiam să verific)
G: – Da, sunt înalți și frumoși!
A: – Dar ce s-a întâmplat? De ce nu ai frunze?
G: – Atât a crescut… (și oftează cu tristețe)
A: – N-are copacul nici o frunză?
G: – Nu.
A: – Și se ridică deasupra ierbii mult?
G: – Nu foarte mult. Uff… Cam doi metri, cred. Este înalt, dar nu foarte.
A: – Și ce faci într-o zi obișnuită?
G: – E foarte plăcut soarele. Și ceilalți copaci… și florile! Și e armonie!… între ei.
A: – Și asta e așa, ca o stare, sau cum simți?
G: – La mine nu… (și începe să plângă)
A: – La tine nu e armonie?
G: – La mine nu… e trist! Nu are crenguțe și nici flori!
A: – Deci nu e în armonie?
G: – Nu! E foarte trist! Dar în același timp e foarte plăcut. Că ceilalți sunt în armonie și bucurie… și bine! Și eu mă bucur de soare!
A: – Dar ai tot ce îți trebuie ca să poți să faci frunze?
G: – Nu.
A: – Dar ce ți-ar trebui ca să ai frunze?
G: – (Oftează și tace) Nu știu…
A: – Dar ai avut frunze cândva?
G: – Nu știu sigur. Probabil că da…
Și tace iar. Bucuria cu care povestise la început începuse să dispară.
A: – Dar când vine ploaia… Vine ploaia vreodată? Plouă?
G: – Mi se pare că nu…
A: – De ce crezi că ceilalți copaci au frunze și tu nu?
G: – Probabil că vor să aibe?
A: – Și asta înseamnă că tu n-ai vrut să ai?
G: – Probabil.
A: – Dar de ce n-ai vrut să ai?
G: – (Și începe să plângă) Nu știu…
A: – Ai zis că se simte trunchiul tinerel. (Da) Dar se simte svelt? În formă?… sau cum se simte?
G: – Da, în formă! Frumos! Crescut frumos! Drept.
A: – E energie în el? (Da!) Simți viață? (Da!)
A fost tăiat și s-a uscat
A: – În regulă. Haide să părăsim acum această scenă și haide să ne deplasăm înainte, spre o altă zi importantă. O zi pe care tu o consideri a fi importantă, în care se întâmplă ceva. Ne-am dus la o zi importantă. Ce se întâmplă? Ce vezi?
G: – Nu știu ce zi e importantă.
A: – Zi-mi doar ce-ți apare. (Tace) Interiorul tău știe care sunt zilele importante, așa că povestește-mi ce vezi.
G: – Sunt tot așa copaci care au doar trunchiuri… nu au decât trunchiuri și atât.
A: – Nu au frunze?
G: – Nu… Ca și când ar fi fost… Au crescut și I-AU TĂIAT!!! (Și a izbucnit în plâns brusc strigând) Au fost tăiați!!! I-au tăiat!!!
A: – Asta s-a întâmplat și cu tine?
G: – Da! (Și continua să plângă cu sughițuri) Și nu am mai crescut!
A: – De asta nu ai frunze?
G: – Da! (printre sughițuri)
A: – Dar rădăcinile sunt încă vii?
G: – Da…
A: – Și de acolo mai pot crește alte crengi și alte frunze?
G: – Probabil că da… Dar acolo unde a fost tăiat s-a uscat!!! S-a uscat!!! S-a uscat mult din el!!!
A: – Și pe partea uscată mai simți căldura soarelui? (Plângea și suspina fără să răspundă) În afară de partea care s-a uscat, mai sunt părți care sunt vii, nu-i așa?
G: – Da.
A: – Acolo mai simți energie?
G: – Da… dar e mai puțină. Și… așa, într-un colț, adunată.
A: – În partea aceea care a mai rămas și mai e vie?
G: – Da.
A: – Și ce simți? Mai pot să crească crengi de acolo?
G: – Da. Dar crenguțe mici… micuțe. Da… și foarte subțiri!… (Și iar a luat-o plânsul)
A: – Și te întrisează asta?
G: – Da. Sunt bobocei. Sunt așa… sunt… n-au înflorit și sunt roz, așa… între roz mai aprins și roz mai închis.
A: – Sunt aproape ca niște muguri?
G: – Da. Muguri, da. Dar au floricele și floricele sunt bobocei. Sunt frumoase.
A: – Deci ești un copac care face flori.
G: – DAAA! DA! (Și începe să râdă de bucurie în hohote)
A: – Păi înseamnă că o să mai faci flori și frunze.
G: – Da.
A: – Și cum simți? Nu te mai simți în armonie cu ceilalți copaci?
G: – Nu. Sunt doar crenguțele și cu floricelele și atât.
A: – Și cum mai simți natura acum?
G: – Nu sunt legată deloc. Nu sunt conectată deloc.
A: – Dar de ce crezi că nu mai ești conectată?
G: – Pentru că nu mai vreau.
A: – Pentru că nu mai vrei… Dar ai mai putea?
G: – Da!
A: – Păi și de ce nu o faci dacă ai mai putea?
G: – Îmi este frică. (Într-o voce tristă)
A: – Ți-este frică să te mai conectezi? (Da) Dar de ce ți-e frică?
G: – A fost tăiat trunchiul. Și a durut foarte tare atunci.
A: – Păi, și crezi că a fost tăiat din cauză că erai conectată cu ceilalți?
G: – Probabil, nu știu.
A: – Am înțeles. Deci nu mai vrei să te conectezi cu ceilalți?
G: – Nu.
A: – Păi, și atunci ce vrei să faci?
G: – Să fac floricele. Și să simt căldura soarelui. Dar totul e trist.
A: – Ce e trist?
G: – Că floricelele… uhhh… nu pot să le vadă și ceilalți. Adică numai eu și-atâta știm de ele.
A: – Dar cine-ar mai putea să le vadă altcineva?
G: – Și ceilalți copaci.
A: – Și de ce nu le mai pot vedea?
G: – Pentru că acum am… sunt într-o pădure unde… și ceilalți copaci sunt tăiați… da…
A: – Și dacă ești deconectată de ei, ei nu te mai pot vedea?
G: – Da.
A: – Dar dacă te-ai conecta cu ei, ar putea și ei să-ți vadă floricelele?
G: – Probabil că da.
A: – Dar tu poți să vezi la ei dacă ei au frunze, muguri și floricele?
G: – Nu au.
A: – Dar tu poți să-i vezi pe ei?
G: – Dar le văd doar trunchiul și atâta.
A: – Sunt departe sau de ce?
G: – Sunt și aproape și mai departe. Dar mai mult departe. Sunt și aproape, dar mai mult departe.
A: – Dar de când ai fost tăiat și până acum când ai aceste frunzulițe și floricele… a trecut mult timp?
G: – A trecut muult timp. Dar e și sentimentul că a fost demult, dar și că a fost aproape. Și una și cealaltă. Dar e mai puternic sentimentul că a fost mai demult.
A: – Dar acum te bucuri că ai floricele. (Daaa) De ce îți aduce asta bucurie?
G: – (Oftează) Că totuși a reușit să înflorească, chiar dacă a fost tăiat. Și chiar dacă sunt floricelele mici… și crenguțele fragile… (Și tace a greutate sufletească)
A: – Totuși a supraviețuit și sunt frumoase chiar dacă sunt mici. În regulă. Acum haide să părăsim și această scenă. Și haide să ne deplasăm înainte spre ultima zi din această viață. Mergem la ultima zi din această viață pe care o urmărim acum. Am ajuns la ultima zi din această viață pe care o urmărim acum. Ce se întâmplă? Ce vezi?
Ultima zi din viața de copac
G: – Simt foarte-foarte multă oboseală. Și tristețe.
A: – Așa îți simți corpul, obosit? (Da) Dar ce îl face să fie obosit?
G: – Tristețea. Tristețea.
A: – Și ce te întristează?
G: – Nu reușesc să îmi dau seama acum.
A: – În regulă. Haide să ne uităm împrejur atunci. Ce vezi împrejur?
G: – Nu îmi dau seama. Parcă ar fi negru. Nu întuneric, dar negru. Pur și simplu negru.
A: – Dar îți mai simți trunchiul?
G: – Nu mai știu. E confuzie.
A: – Dar simți că ai o formă?
G: – Nu. Simt… văd negru și atâta.
A: – Și mai simți tristețea asta?
G: – Da.
A: – Și în afară de tristețea asta ce mai simți? Sau ce îți mai vine în minte?
G: – Epuizare. Oboseală.
A: – OK. Haide să condensăm timpul până când tot ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat deja. Și te afli pe partea celalaltă. Din această poziție poți privi, ca un observator, din exterior, corpul tău, din care tocmai ai ieșit. Poți să îl vezi?
G: – Da. Nu. Adică pot să îmi simt mâinile, atâta. Și tot așa, e confuzie… Mai mult simt decât să văd.
A: – Și ce simți?
G: – Mâinile.
A: – Și cum îți simți mâinile?
G: – Că am obosit. Și amorțite. Și picioarele, dar mai puțin.
A: – Și tot așa vezi negrul acesta?
G: – Nu e negru, dar… nu știu ce culoare ar putea să aibe…
A: – Dar vezi ceva?
G: – Nu…
A: – Dacă din această poziție îți privești această viață, poți să o vezi dintr-o perspectivă diferită. Fiecare viață are lecțiile ei și un anumit scop. Pe măsură ce privești această viață, ce poți spune că ai învățat din ea?
G: – Da… (Oftează) Că atunci când a fost tăiat trunchiul a durut, dar nu așa de tare, poate cum m-am gândit eu, sau cum m-am simțit eu.
A: – Deci n-a fost chiar așa de dureros pe cât ai crezut tu?
G: – Da. Și că puteam să fac și mai multe flori și mai multe crenguțe.
A: – Mhm. Dar de ce n-ai făcut mai multe?
G: – Pentru că a fost foarte-foarte trist atunci când a fost tăiat. Și a durut foarte-foarte tare.
A: – Și din cauza durerii nu te-ai mai gândit să mai faci alte crenguțe?
G: – Cred că da.
A: – Și ai făcut crenguțele acestea, și florile, și după aceea ce s-a mai întâmplat? Ai reușit să mai crești?
G: – Nu. A înghețat totul?
A: – Și după ce a înghețat te-ai mai trezit? Ai mai înverzit iar?
G: – Nu.
A: – Și așa s-a terminat totul?
G: – Da.
A: – A înghețat și rădăcina?
G: – Nu. A înghețat timpul și totul. Dar rădăcina nu. E ca atunci când spui STOP și totul rămâne blocat!
A: – Și ai mai învățat și altceva din această viață?
G: – Că puteam să fac și mai multe floricele. Mult-mult mai multe! Și mai frumoase! Și mai puternice! Adică… chiar dacă era numai o crenguță mititcă, se putea… să fie floricele și mult-mult-mult mai multe!
A: – Și crenguța aceea putea să crească, nu-i așa?
G: – Da.
A: – Dar te-ai lăsat copleșită de tristețe.
G: – Da.
A: – Și care crezi că a fost scopul acestei vieți?
G: – Chiar dacă a fost tăiat copacul, el poate să crească din nou. Și poate să se regenereze. Și acesta nu-i un motiv de tristețe. Înseamnă că a fost util, că a făcut ceva bun.
A: – Chiar dacă s-a întâmplat ceva tragic, acesta n-a fost sfârșitul, de fapt.
G: – Nu.
Așadar copacul a renunțat să mai trăiască încă o primăvară, de la un moment dat. Și cu toate că rădăcinile erau încă vii, nu a mai dat nici un bobocel, nici un mugur. Iarna nu l-a doborât, nu l-a înghețat. Tristețea însă, și durerea l-au copleșit și a părăsit viața aceea. S-a sinucis.
Am mers apoi într-o altă viață în care nu mi-am dat seama ce era, pentru că nu avea corp, nu făcea nimic și spunea că nu poate să facă nimic. Era doar un observator, invizibil, static. Care ar fi vrut să se joace, dar nu o făcea. Ar fi vrut să plece, dar nu pleca. Pe cât am putut am extras informații de acolo, iar apoi am chemat Sinele Superior pentru a aflat niște explicații.
Răspunsuri de la Sinele Superior
A : – Da, i-ai arătat și viața de copac tăiat. Dar de ce i-ai arătat imaginea aceea?
SS: – Că poate să se dezvolte chiar dacă a avut tulpina, trunchiul tăiat.
A : – A fost o traumă aceea pentru ea, când trunchiul a fost tăiat.
SS: – Da.
A : – Și a suferit și emoțional, nu-i așa?
SS: – Da.
A : – Dar ce emoții a simțit atunci?
SS: – Durere și tristețe.
A : – Și pe acelea le are și Georgeta în viața prezentă? (Da) Și în ce fel o afectează pe Georgeta în viața prezentă?
SS: – Nu reușește să facă nimic. Nu reușește să facă ce-și propune așa cum trebuie, adică bine.
A : – Dar cum o afectează tristețea aceasta în faptul că nu reușește să facă bine ce-și propune.
SS: – Emoția… o păstrează. Emoțiile le păstrează.
A : – Dacă ar elibera aceste emoții – durerea și tristețea din viața de copac – ar putea să ducă mai bine la bun sfârșit ceea ce își propune?
SS: – Da.
A : – Și ai vrea să faci ceva în privința aceasta pentru a o elibera pe Georgeta de aceste emoții, ca să nu o mai afecteze în viața prezentă?
SS: – Să eliberez emoția…
A : – Vrei să o ajuți pe Georgeta să elibereze emoțiile acestea?
SS: – Da!
A : – Minunat. Și vrei să faci asta acum?
SS: – Da.
A : – Am să te rog să începi să o faci. Și în timp ce o ajuți să elibereze emoțiile acestea (durerea și tristețea din viața de copac) am să te rog să îmi spui ce faci… și cum faci. Povestește-mi.
SS: – Acolo unde e tăiat și uscat trunchiul, punem multă-multă lumină! Și o să se refacă! O să poată să crească din nou.
A : – Și asta o să se reflecte și în viața prezentă a Georgetei?
SS: – Da.
A : – Cum reacționează trunchiul când pui lumină pe porțiunea aceea uscată?
SS: – E bine. Dar totuși e tristețe.
A : – Și cu tristețea ce faci? Ca să eliberăm și tristețea, să nu o mai afecteze pe Georgeta în viața prezentă.
SS: – Să o lăsăm în urmă.
A : – Și cum facem asta?
SS: – Luăm tristețea și o ducem departe-departe.
A : – Va rămâne departe unde?
SS: – Să nu mai existe.
A : – Nu va mai exista nicăieri?
SS: – Probabil.
A : – Dar de acolo de departe unde o duci nu o să o mai afecteze pe Georgeta în viața prezentă?
SS: – Nu.
A : – Și cum o să se simtă Georgeta după ce tristețea aceasta nu va mai fi?
SS: – Bine. Foarte bine.
A : – Și o să o ajute să se deblocheze în evoluția ei personală?
SS: – Da.
A : – Asta e minunat.
[…]
Am cerut apoi sfaturi și direcție Sinelui Superior al Georgetei privind evoluția și dezvoltarea ei personală, deoarece ea avusese în lista de întrebări acest subiect, pentru că se simțea blocată. Mai întâi i-a spus despre iertare și i-a dat o lungă listă de oameni pe care trebuie să îi ierte și cărora trebuie să le ceară iertarea. Fiind un sfat personal, nu îl redau aici. Însă urmează o parte interesantă a discuției cu Sinele Superior care vine în continuarea descrierii vieții de copac.
A : – Și mai trebuie să facă Georgeta și altceva în această etapă de dezvoltare personală în care ai spus că se află?
SS : – Cunoaștere. Multă cunoaștere.
A : – Aham. Și vrei să dobândească cunoaștere despre un subiect anume, despre un domeniu anume?
SS: – Medicină…
A : – Dar ei îi e greu să asimileze cunoașterea. Îi e greu să rețină informațiile. De ce se întâmplă lucrul acesta?
SS: – (Tăcere) Confuzie.
A : – Și confuzia aceasta… ce e cu ea? De unde vine ea? Care e cauza ei?
SS: – Trunchiul care a fost tăiat.
A : – Tot de la trunchiul care a fost tăiat? (Da) Aham… Și acum că ai trimis lumină pe trunchiul care a fost tăiat, o să aibă mai multă claritate Georgeta în viața prezentă? (Da) Și o să se îmbunătățească și memoria? (Da)
Așadar această traumă traversase până în viața prezentă și era cauza confuziei din mintea ei, a lipsei de claritate și de focus. Dar cu această ocazie Sinele Superior a adus la lumină povestea și a vindecat emoțiile și trauma. Într-un mod personalizat pentru această situație și pentru persoana cu care lucram.
Cum să iubești oamenii
A : – În regulă. Și ai spus că vrei să învețe despre medicină. Mai vrei să învețe și despre altceva?
SS: – Despre oameni.
A : – Ce anume despre oameni?
SS: – Să-i iubească.
A : – Mhm. Da, ai spus că trebuie să ierte și să iubească. (Da) Ea știe să iubească?
SS: – Nu.
A : – Dar poți să-i dai niște sfaturi despre cum să facă să-i și iubească?
SS: – Atenție…
A : – Ce vrei să spui cu asta?
SS: – Atenție pentru propria persoană.
A : – Deci trebuie mai întâi să se iubească pe ea? (Da) Ea nu e atentă la propria persoană? (Da) Și poți să-i spui mai multe despre ce vrei să-i spui cu asta?
SS: – La lucruri mici. Cum mănâncă, cum se îmbracă, cum se tratează… propriul corp și mintea.
A : – Și ce înseamnă să fie atentă la cum se îmbracă sau cum mănâncă și toate lucrurile acestea?
SS: – Gesturile. Mă refer la cum își dăruiește atenție. Cu iubire!…
A : – Adică să își dăruiască atenție și atunci când mănâncă, și atunci când se îmbracă, și prin ce alegeri face?
SS: – Da! Da!…
A : – Am înțeles. Și când ai zis că vrei să iubească… ai zis să se iubească pe ea… Dar mai vrei să iubească și altceva, în afară de a se iubi pe ea însăși ?
SS: – Tot ce înseamnă ea… cu minte, corp și suflet! Cu totul! Cu totul!
Discuția a continuat. Și la un moment dat Sinele Superior i-a spus Georgetei că partea care fusese tăiată din copac, nu fusese tăiată în zadar.
SS: – A fost tăiat pentru un lucru folositor. Și crenguțele, dacă vroia, creșteau și mai puternice!
A : – Și ce s-a întâmplat în ultima zi a copacului din viața pe care i-ai arătat-o?
SS: – S-a uscat… Acolo unde a fost tăiat s-a uscat.
A : – Și crenguțele?
SS: – S-au ofilit.
A : – N-au putut să supraviețuiască?
SS: – Nu.
A : – De ce n-au putut să supraviețuiască?
SS: – Nu mai primeau căldura de la soare. Nu mai vroia.
A : – Aham. Și atunci a murit copacul?
SS: – Da.
A : – Și de ce i-ai arătat viața de copac?
SS: – Să înțeleagă că frica nu există.
A : – Dar de ce i-a fost frică atunci?
SS: – Că a fost frânt. Și rupt în bucăți.
A : – Dar de fapt nu fusese distrus cu totul, nu-i așa?
SS: – Nu!
A : – Și ar fi putut să crească, totuși, din crenguțele acelea?
SS: – Da!
A : – Dar a renunțat.
SS: – Da.
A : – Georgeta, în viața aceasta, în ce fel e influențată de viața de atunci?
SS: – O influențează în relațiile cu oamenii. Nu se implică în relațiile cu oamenii. Decât foarte puțin. De teamă că o să înghețe.
De frică să nu pățească ceva rău (fizic) nu se mai conecta cu oamenii. Astfel toate relațiile rămâneau la nivel superficial, fără ca ea să se deschidă pentru a primi și a oferi iubire.
Am trecut apoi la întrebările din listă care nu-și primiseră încă răspunsul.
A : – Care este cauza nevoii ei de atenție?
SS: – Copacul. A stat singur.
Georgeta făcea tot felul de gesturi în relațiile cu ceilalți pentru a atrage atenția asupra ei. Începuse, de o vreme, să fie mai conștientă în legătură cu această nevoie pe care încerca, cu disperare uneori, să și-o îndeplinească. Iată că exista o explicație pentru acest comportament.
Există simțire în tot ceea ce este viu – fie că e om, animal sau plantă. Există conștiință în toate, fie că sunt cuvântătoare sau necuvântătoare. Am aflat că experiența tăierii trunchiului unui copac poate genera atât de multe traume și blocaje, care pot traversa mai multe vieți și pot ajunge să influențeze și o viață de om. În viața de ființă invizibilă și fără corp fusese o ființă de lumină care a stat blocată, deși s-ar fi putut duce oriunde, să observe foarte multe lucruri și locuri. Însă trauma anterioară a ținut-o încremenită până a primit ajutor din afară și a ieșit din viața aceea. Iar în viața prezentă, pe când era un „om tinerel”, a retrăit experiența copacului tăiat prin scalparea accidentală. În timp ce restul blocajelor au devenit mai subtile, mai ascunse, dar suficient de puternice din subconștient pentru a-i întortochea mintea și viața. Cine s-ar fi putut gândi că asemenea de blocaje provin dintr-o viață de copac?
Dacă ți s-a părut interesantă această informație și vrei să-ți deslușești propria poveste printr-o sesiune de hipnoză QHHT poți să ne scrii aici.