
În 24 aprilie 2025 începem un program de 6 săptămâni de practică de grup TRE® (Trauma Release Exercises – metoda creată de David Berceli). În fiecare joi, de la ora 19:00, până la ora 20:30, într-un grup restrâns de 4-5 persoane, reînvățăm corpul o metodă naturală, ușoară, de eliberare de stres și tensiune, pentru a susține restaurarea echilibrului în corpul și mintea noastră.
Zilele în care vom lucra împreună sunt: 24 aprilie, 1, 8, 15, 22 si 29 mai 2025.
Grupul rămâne format din aceleași persoane de la începutul programului până la final, pentru confort și evoluție în siguranță.
Ce este TRE®?
TRE® – Trauma & Tension Release Exercises – este un proces de eliberare somatică. El a fost creat de David Bercelli, ca urmare a experiențelor sale în țări aflate în război.
S-a descoperit faptul că toate mamiferele au presetat în corp un mecanism de eliberare a tensiunii, stresului, traumei din corp, prin tremur. Mamiferele tremură imediat ce au scăpat de pericol, organismul lor se echilibrează imediat, ceea ce le permite să se întoarcă liniștite la ce făceau înainte.
Oamenii au învățat să își inhibe tremurul natural al corpului, mai ales din faptul că judecăm tremurul ca pe un semn de slăbiciune. Dar și pentru că tremuratul îi neliniștește pe cei din jur, atrage judecată din partea lor, ne face să ne simțim vulnerabili, și este considerat inadecvat social. Ne-am privat de un mecanism automat de reechilibrare
Procesul TRE folosește câteva exerciții fizice simple, care au scopul să reamintească organismului mecanismul de tremur. După ce tremurul se activează, el începe să circule prin corp și să elibereze din tensiunea stocată în el (mai recentă sau mai veche).
Dacă apar situații în care tremurul se blochează sau pare să ruleze în buclă, vom interveni pentru a asista organismul să se deblocheze, iar energia să circule ușor prin întreg corpul.
Cu ce te-ar putea ajuta acest program?
Aceasta nu este o terapie vorbită – nu lucrăm cu mintea și nu intrăm în povești despre trecut sau să analizăm viața ta. Focusul acestei terapii este pe corp. Din acest motiv, dacă ai încercat terapii vorbite, dar nu ai simțit că ai reușit să obții beneficiile dorite, acest tip de abordare poate fi mai potrivit.
Unele dintre efectele observate în urma sesiunilor de TRE:
– dispariția unor dureri din corp (mai ales cele fără explicație medicală)
– mai multă energie, claritate mentală, liniște interioară, calm
– mai multă detașare în situații tensionate, conflictuale și un mai bun control al stărilor interioare
– dispariția insomniei, reducerea stresului, anxietății, grijilor mentale
– decontracturarea mușchilor
– mai mult curaj de a fi tu însăți, mai multă autenticitate, mai bune abilități de exprimare de sine și de comunicare
– îmbunătățirea libidoului și a capacității de a simți plăcere sexuală, sau pur si simplu, poftă de viață.
Preț
Prețul pentru fiecare întâlnire este de 170 lei. Înscrierea se face pentru întreg programul de 6 ședințe.
Participând la toate ședințele ai ocazia să observi schimbările care apar treptat în corp în urma acestui proces. De asemenea, înveți auto-reglarea și la finalul programului, poți începe să practici singur(ă) acasă.
Înscriere
Pentru detalii suplimentare și înscriere poți scrie pe contact@qhhtromania.ro sau să suni la numărul 0731 88 50 67. De asemenea, poți folosi formularul de contact accesând butonul de mai jos.
Ce să îți aduci cu tine?
Am să te rog să îți aduci o ținută lejeră pentru această activitate. Pantaloni comozi, șosete, o bluză sau mai multe straturi, care să te acopere bine. E important să îți fie cald și să te poți mișca ușor. O sticluță cu apă, pentru situația în care ți se face sete.
Dar cea mai importantă e o atitudine deschisă, curioasă, pentru a explora altfel conexiunea cu corpul. În goana pentru a bifa o listă întreagă de sarcini, avem tendința să uităm de corp – când el este tocmai cel care ne susține și ne oferă resursele pentru a trăi, simți, face orice ne dorim de fapt.
Unde?
În zona Pieței Universității, pe Bd. Regina Elisabeta, către Cișmigiu, se află sala Sat Chit Ananda – Ashram Urban. Clădirea este un bloc aflat visavis de Cercul Militar. Există locuri de parcare cu plată în apropiere.
Adresa: Bd. Regina Elisabeta nr.25, interfon 319C, etaj 3.

*TRE® este o marcă înregistrată. Dr. David Berceli este proprietarul drepturilor de autor, al mărcii comerciale și al mărcii de servicii (SM) pentru toate materialele de training despre TRE și pentru procesul TRE. Toate drepturile de utilizare a acestei mărci aparțin și sunt rezervate TRE FOR ALL, Inc (TFA) (NGO), iar aceasta deține drepturile de distribuire. Protejate sunt și: Trauma Release Process SM, Tension Release Process SM. Detalii și informații pe www.traumaprevention.com.