Ce face o zână de apă într-o ceremonie cu Ayahuasca? (Partea II)

Când o zână devine om, ea uită că e zână și cât de importantă e natura pentru ea. Așa că, pentru a-și aduce aminte că e o ființă extraordinară, ea trebuie să trăiască o experiență extraordinară. De ce? Ca să-și amintească cine e. Căci altfel cum ar putea o femeie să plece în junglă noaptea, cât timp e încă într-o ceremonie cu Ayahuasca, și să se întoarcă întreagă, singură, a doua zi?

Prietena mea a făcut asta în urmă cu mai mulți ani. Am întrebat-o toți atunci cum de s-a gândit să plece înot pe râu? Ce-a fost în capul ei? Și ne-a spus simplu că totul era prea haotic în ceremonie, așa că s-a gândit să se întoarcă acasă. În România. Și pentru că noi am ajuns acolo pe râu, s-a gândit că tot pe râu se poate întoarce înapoi. Nu mai știa însă cum de-a ales să plece înot și nu să ia o barcă. Nu mai ținea minte decât intervale scurte de timp, nelegate între ele. Îi lipseau amintiri din acea noapte. Nu știa cum a ajuns pe unde-a ajuns.

După câțiva ani de la acea călătorie eu am început să practic hipnoza QHHT. Atunci ea și-a dorit să încercăm să aflăm prin hipnoză, dacă ne va fi permis, ce s-a întâmplat de fapt în noaptea în care ea a plecat pe râu în junglă. Vroia să afle ce s-a întâmplat în timpii lipsă, în intervalele despre care nu mai știa nimic. Aceasta este povestea acelei nopți în junglă, completată cu amintirile care au ieșit la suprafață prin sesiunea ei de hipnoză.

Așa că, ia-ți un ceai (sau ceva de băut pentru hidratare) și așează-te comod. Crede-mă, ai nevoie să stai jos, pentru că e de necrezut! Și dă-mi voie să-ți spun cum a fost.

Ce urmează să îți povestesc s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani și e poveste adevărată. Dacă n-aș fi luat parte la așa lucruri neobișnuite, poate că nici eu nu le-aș fi crezut. Fiind așa de ieșite din comun, nici nu le-am povestit până acum decât câtorva apropiați. E adevărat că dacă mi-ai fi povestit așa ceva acum vreo 15 ani, te-aș fi oprit după primele două propoziții, fiindcă mi s-ar fi părut prea de tot. Însă e o poveste foarte interesantă, care ne arată că există mistere mai mari decât e mintea noastră europeană obișnuită să proceseze.

Înainte să încep să practic hipnoza cu câțiva ani, am ajuns în jungla amazoniană din Peru, împreună cu un grup de români, pentru a experimenta cu Ayahuasca. Planul era să stăm acolo 15 zile, la tribul shipibo, și să avem parte de cinci ceremonii – una la trei zile.

Ayahuasca este o plantă psihedelică nativă junglei amazoniene. De fapt este o liană lemnoasă, cu coaja kaki, care se cațără pe aborii înalți. Sub această coajă există un strat portocaliu, subțire, care se recoltează după ce se râcâie jos primul strat. Se obțin niște fibre lungi, portocalii, ca niște ațe de cânepă. Un cazan mare se umple aproximativ pe jumătate cu aceste fibre din Ayahuasca, se adaugă o pungă mare din frunze de Chakruna, și se completează cu apă. Se începe fiertura pe la prânz, se descântă de către șamani. Fiecare participant – dacă i se oferă ocazia – poate să adauge la fiertură intențiile și energia sa. Spre seară se strecoară ce a rămas și rezultă cam 2 litri de lichid. E o licoare de culoarea cafelei cu lapte, extrem de amară, un pic lipicioasă. Din această licoare va lua fiecare câte un shot la începutul ceremoniei – atât cât îi administrează Maestrul Plantelor.

Ayahuasca este o plantă sacră, cu care șamanii locului lucrează de mii de ani. Ea conține codat în ADN-ul ei o conștiință superioară – spiritul plantei de leac. Spiritul plantei lucrează cu tine, de fapt, în timpul ceremoniei, în tandem cu șamanul. Pe baza intențiilor tale, Ayahuasca poate să te ajute să purifici din corpul tău toxine fizice (adicția de droguri și alte substanțe, cancer), emoționale, karma personală și de neam; te poate ajuta să-ți afli Misiunea și să te conectezi cu frații tăi stelari; te poate ajuta să-ți amintești cine ești și de ce ai venit pe Pământ; te poate ajuta să ai o experiență de conștiință extinsă, inclusiv să experimentezi starea de Unime cu tot și cu toate. Oricare din aceste variante îți poate schimba viața. Însă e important să mergi pregătit pentru un asemenea salt în conștiință.

Aveam câte o ceremonie cu Ayahuasca tot a treia zi. În ziua de ceremonie mâncam o singură masă, la prânz. De obicei consta în peștișori de râu cu orez fiert simplu, fără sare, eventual cu niște felii de roșii, castraveți sau sfeclă fiartă. O masă ușoară, dar fadă și doar relativ sățioasă. După ora 16 nu mai aveam voie să consumăm nici apă. La ora 20 începea ceremonia, pe întuneric – era oricum întuneric de pe la 18. În jurul orei 2 dimineața se termina ceremonia, după ce fiecare servea un ceai cald de anason sau lemongrass pentru împământare și o baby-banana (Doamne ce bună era la ora aia și după toate câte se întâmplau înainte!). După aceea fiecare se întorcea în cămăruța lui, unde putea să doarmă, să-și continue ceremonia (dar la un nivel mai suav, dacă încă mai avea efect de la plantă) sau să integreze în liniște.

După ce toată lumea lua un shot de Ayahuasca (o doză cântărită de Maestrul Plantelor pe măsura fiecăruia), fiecare se așeza în liniște la locul lui. Participanții stăteau în cerc, iar șamanii în centrul cercului. Noi am avut un Maestru al Plantelor (care nu consumă Ayahuasca în timpul ceremoniei), un șaman bărbat care conducea ceremonia, soția lui tot șaman, și încă o femeie în vârstă șaman.

În timpul de liniște de la început Ayahuasca este absorbită din sistemul digestiv. Frunzele de Chakruna (cu care e fiartă împreună) inhibă enzimele digestive, care altfel ar împiedica absorbția DMT-ului din Ayahuasca. După 20-60 de minute începe să apară efectul. Atunci șamanul începe să cânte un cântec, numit icaros, care trezește planta pe care ai consumat-o, și începe călătoria. Orice ceremonie cu Ayahuasca alternează momente de liniște cu momente de cântece icaros, și chiar cu momente de dans în cerc, la care participă toți.

Primele trei ceremonii sunt, de fapt, ceremonii în care preponderent se întâmplă curățare energetică și fizică. În timpul curățărilor intense participanții pot să vomite, să aibă viziuni puternice (neinițiații le-ar spune halucinații), să aibă experiențe somatice (să se încingă, să transpire, să le vină să țipe, să tremure, să râdă, etc.) Oricare din acestea sunt normale și au sens în contextul aceste terapii ancestrale.

Până la finalul primelor trei ceremonii fiecare dintre participanți va fi fost vedetă la un moment dat. Ai putea fi vedeta grupului în momentele în care procesul devine mai intens la tine și ai nevoie ca șamanul să vină lângă tine, să îți cânte ție special un cântec – eventual să aplice și alte proceduri care să te ajute în momentele tale de cumpănă. De obicei sunt cam 2-3-4 vedete per sesiune. Prietena mea, despre care am să vă povestesc în continuare, este vedeta detașată a oricărei ceremonii la care am participat până acum. Aceasta nu este o experiență tipică de ceremonie de Ayahuasca – este o experiență extraordinară.

Am să încep prin a-ți spune versiunea mea a poveștii – ce îmi amintesc eu. După aceea am să îți trec transcrierea a ce și-a amintit ea în sesiunea de hipnoză, ca să înțelegi și restul – partea nevăzută, misterioasă a lucrurilor.

În a doua ceremonie, la cam o oră de la startul acțiunii, lucrurile au devenit foarte intense. Fără ca nimeni să-și dea seama, una dintre participante, prietenă cu mine, a plecat pe nevăzute în junglă, noaptea, și nu s-a mai întors până a doua zi. Șansele erau mari să nu se mai întoarcă deloc, pentru că majoritatea animalelor de pradă vânează noaptea. Și pentru că a plecat înot vreo 5 km, pe râu, trecând prin două coturi de apă în care se știa că sunt cuiburi de anaconda.

La vreo oră după ce ea a dispărut din grup, într-un moment de pauză, o persoană din grup a sesizat că ea lipsește. Tot grupul a început să se agite, să iasă din templu prin curte să o caute, strigând-o în noapte.

Nu am apucat să menționez că ceremonia se desfășoară pe întuneric pentru faptul că, sub efectul Ayahuascăi, toate simțurile devin foarte sensibile. Orice lanternă, bec sau foc aprins ai senzația că te orbește. Vorbitul normal sau țipetele simți că te sfredelesc în creier și îți tulbură toate straturile. Poți fi sensibil la atingere, la mirosuri – poți percepe mirosurile ca pe ceva foarte pregnant, deși înainte poate nici nu le sesizai.

Când a început toată agitația grupului, eu eram într-un episod de transă. Am fost foarte deranjată de toată agitația și de țipete. Eram însă foarte cuprinsă de starea psihedelică, îmi simțeam corpul imens de greu și abia îmi puteam ridica mâna de jos. Aveam burta fierbinte, îmi era cald și transpiram. Starea de greutate mă trăgea înapoi în interior, iar strigătele din afară, care o chemau pe nume pe prietena mea, mă scoteau din stare. Baleam între două stări.

La un moment dat am întredeschis ochii și i-am văzut pe șamani neclintiți, în tăcere, ca stâlpii, în centrul templului. Ei erau singurii care nu se mișcau și nu încercau să o caute. Atunci mi-am dat seama că TOTUL face parte din ceremonia noastră. Plecarea ei e parte din ceremonie, orice face ea (pe oriunde ar fi) e parte din ceremonie, membrii grupului care ieșiseră în curte și o chemau – și asta era parte din ceremonie. Și am simțit că șamanii țin spațiul pentru tot haosul din afară. Atunci mi-am spus, în mintea mea, că atâta vreme cât ei se vor afla acolo, nici eu n-am să mă mișc de pe salteluța mea, nici măcar până la toaletă – orice-ar fi. Am simțit că e important să stau locului – că acolo, lângă ei, e spațiul de siguranță.

După ce am luat această decizie, m-am cufundat iar în interior, adânc. La un moment am auzit din afara templului:

– Dar Adriana unde e? Lipsește și ea!

– Eu am văzut-o că s-a dus la ea în cameră.

Atunci iar am revenit cu atenția în corpul meu. Și îmi venea să râd, pentru că eu nici nu mă puteam ridica de jos, darămite să mă duc undeva. Și la cum arăta situația, nici prin gând nu-mi trecea să ies de-acolo! Bilocația era cumva în funcțiune.

– Fetelor, Adriana e înăuntru, în templu. Nici n-a ieșit deloc.

Ce bine! Mă gândeam eu. Bine că n-a trebuit să le zic eu – îmi era greu și să vorbesc. N-aveam energie să mă bag în discuțiile lor, prin pereții templului.

La scurt timp, Maestrul Plantelor, care intrase-ieșise și el din templu cu grupul, a venit ușor la mine. El era singurul care nu consumase Ayahuasca toată noaptea. El era singurul lucid. Și m-a întrebat liniștit, atingându-mă cu grijă pe umăr:

– Adriana, tu știi unde e fata noastră?

Iar eu i-am răspuns liniștită, din transa în care eram, cu o voce calmă, plină de siguranță:

– Funi, nu-ți face griji pentru ea. Zânele pădurii au venit să o ia cu ele, pentru că s-a temut de negativitatea care era eliberată. Au luat-o cu ele. Fii fără grijă, toate plantele și animalele au grijă de ea. O să se întoarcă singură dimineață. Acum trebuie să îi aduni pe toți și să îi aduci înapoi înăuntru, să terminăm ceremonia. Altfel, cu cât se agită lumea mai mult, cu atât o faceți să se îndepărteze mai tare și iar asta o pune în mai mare pericol. Adună-i pe toți înăuntru să terminăm ceremonia.

Și Funi a ieșit afară, i-a adus pe toți înăuntru – unii protestând. I-am auzit zicând: „Cum poate să stea așa nepăsătoare, că doar e prietena ei! Cine știe pe unde e! Cine știe ce a pățit până acum! Ar trebui să mergem să o căutăm!”

Unde să mergi să o cauți? Nimeni nu știa dacă a pornit prin pădure sau pe apă. Nu lipsea nici o barcă. Însă prin junglă noaptea e foarte periculos să mergi. Poți să te întâlnești cu puma, cu jaguarul, cu anacondele. Poți să te rătăcești, să cazi și să te rănești. Și în niciun caz nu avea sens ca niște europeni habarnici, aflați sub efectul Ayahuascăi, să o ia lelea prin pădure să caute o persoană. Noaptea, pe Lună Nouă – când era cerul înnorat, fără stele, fără lună, de simțeai că e negru tot, și sus și jos, și împrejur. Am fi riscat să mai rămânem încă fără câțiva. Imaginează-ți ce dezastru ar fi fost asta!

Ceremonia a continuat încă vreo câteva ore. La final, șamanii au închis liniștiți spațiul, s-au ridicat de pe salteluțele lor și au plecat în camerele lor. Ar fi trebuit și noi să facem toți asta, însă unii din grup n-au avut somn și s-au dus la hamace să mai sporovăiască îngrijorați. Eu m-am dus în camera mea și am continat să am stări de transă și percepții felurite până spre dimineață.

Pe la 5 dimineața papagalii și-au început trăncăneala lor zgomotoasă în copacii din curte și m-am trezit. Efectul Ayahuascăi trecuse. Trecuse și certitudinea mesajului pe care l-am transmis noaptea lui Funi. Așa că m-am dus la maestra mea, în căsuța ei, să încercăm să ne conectăm cu prietena mea și să vedem dacă o găsim pe radarul telepatic. Cumva ne încercau îndoielile și începeam și noi să ne îngrijorăm. Nu prea reușeam să aflăm nimic. Singurele răspunsuri pe care le-a putut obține maestră mea au fost că a plecat să primească o inițiere în junglă – o inițiere specială, doar pentru ea. Dar tare ne-am fi dorit să o vedem totuși că apare!

La un moment dat s-a auzit în curte o mare veselie și multe voci, de adulți și copii deopotrivă, din satul shipibo. Ei ne articulau toate numele și la fel făceau și atunci – o strigau pe prietena mea pe nume, cu articol cu tot, care mai de care! Tot satul se bucura că s-a întors!

Am ieșit și noi să vedem minunea! Și iat-o pe ea venind semi-udă, cu pălăria de paie pe cap, în rochița ei de ceremonie albă cu colțișori până la genunchi. În tălpile goale, puțin în hipotermie. Nu prea avea chef de vorbă. Femeile din trib au luat-o la verificare tehnică, să vadă dacă e rănită sau mușcată de ceva. N-au găsit decât niște julituri la degetele mari de la picioare. I-au dat apă de cocoș, ceva de mâncare, au schimbat-o și au băgat-o la somn cu niște jar cald învelit într-o cârpă, ca să-și încâlzească tălpile și trupul.

Cât timp ea a stat la odihnă, pescarul care a adus-o ne-a povestit cuma găsit-o. El era pescarul Jesus, din satul San Pedro – un sat aflat un pic mai în aval. Îl cunoștea pe Funi – cum îl cunoșteau toți din toate satele dimprejur, pentru că le dădea tuturor din banii pe care noi îi duceam acolo, ajutând întreaga comunitate.

Jesus (Isus a găsit-o, da?) ne-a povestit că a găsit-o în apă dimineața devreme, într-un loc în care el își punea capcanele pentru prins pește. Când a văzut o femeie albă, cu pălărie de paie pe cap, în apă până la brâu… a crezut că e sirenă. Și, temător că va fi mâncat, ca să se asigure că nu e în pericol, a pus-o să se urce pe mal, ca să vadă întâi că care picioare. După ce s-a sigurat că e femeie și nu sirenă, a întrebat-o de unde e, ca să o ducă înapoi cu barca. Dar ea n-a știut ce să-i spună, așa că a pus-o în barcă și a dus-o la el acasă. Acolo, le-a arătat nevestei și copiilor ce-a găsit la locul din care aduna de obicei peștișori. Când ea s-a liniștit un pic le-a spus despre Funi și despre tabără, așa că Jesus a știut unde să o aducă înapoi.

Spre seară, când ea și-a revenit mi-a spus că a plecat pentru că era prea multă negativitate în spațiu și nu s-a mai simțit în siguranță. A spus să și-a proiectat o imagine-hologramă pe salteluță, ca să nu se prindă nimeni că a plecat. Probabil acesta a fost motivul pentru care nimeni nu și-a dat seama că a dispărut decât după o oră. Bilocația în seara aceea a funcționat în mai multe cazuri – până și pe mine mă văzuseră că am plecat în camera mea! Mi-a mai spus că intenționat a rămas conectată doar cu mine, pentru ca eu să știu unde e. Și probabil acesta a fost motivul pentru care eu am putut să dau mesajul despre situația ei lui Funi, în timpul ceremoniei.

Desigur, pentru toată lumea era ceva foarte ciudat tot ce se întâmplase. Era ciudat și că eu primisem un asemenea mesaj în ceremonie. Și că Funi ținuse cont de el. Și că s-a adeverit. Și că ea cu adevărat s-a întors singură, fără să pățească nimic! Dacă era oricine altcineva, putea să moară sau să se rătăcească fără urmă…

Prietena mea își aducea aminte doar crâmpeie din tot ce făcuse în noaptea aceea. Nici ea nu știa exact de ce-a făcut ce-a făcut. Îi lipseau încă multe piese din puzzle. Iată ce-am aflat prin sesiunea de hipnoză, câțiva ani mai târziu. (Dar, ca să ai imaginea completă, citește Partea I a acestei sesiuni, despre cum și-a amintit că e o zână de apă. Pentru că prima scenă din sesiunea ei de hipnoză QHHT a fost aceea. Apoi am ajuns la scena cu această ceremonie cu Ayahuasca.)

A: – Poți să vezi ceva în jur?

M: – E noapte.

A: – E noapte? Și… unde te afli?

M: – În Amazon.

A: – Și ce se vede împrejur?

M: – Mi-ai împletit părul și e lumina de la lumânări, și stăm la hamace.

A: – Și în a câta zi în junglă suntem?

M: – Nu știu, pentru că nu le-am numărat. E mai la început.

A: – Și mai e cineva prin preajmă?

M: – Mai e și restul lumii… fetele.

A: – Și cum te simți? (Liniște) Cu ce ești îmbrăcată? Poți să-ți vezi picioarele în hamac?

M: – Am rochia în colțuri. Și cred că m-a mușcat un țânțar! Au! (Râzând amuzată și scărpinându-se undeva, ca și când chiar atunci o pișcase țânțarul).

A: – Hm… păi se întâmplă asta la hamace. Și… vorbește cineva? Se întâmplă ceva?

M: – Se dă cu fum, care-i de curățat…

Înainte de fiecare ceremonie cu Ayahuasca de adunam la hamace. În lounge-room, cum îi ziceam noi. Era zona în care erau și mesele la care mâncam, iar alături avea o zonă cu hamace, atârnate unele lângă altele, unde ne adunam la povești. Se însera de pe la 6 seara, așa că la ora 8, când începeam ceremonia cu Ayahuasca era întuneric de-a binelea. Înainte de a intra în templu (o construcție circulară din lemn, acoperită cu stuf, în care ne așezam în cerc, fiecare pe salteluța lui) maestră noastră venea și ne afuma pe fiecare cu Salvie Albă acolo, la hamace. Și la intrarea în templu, în dreapta, era mereu un foc mare din Palo Santo (ca un foc de tabără, imaginează-ți!), de unde mai luam o porție de fum purificator, înainte de a intra la ceremonie. Uneori și eu ajutam la partea asta.

Povestindu-mi că era o seară în care avea loc acest ritual, însemna că vorbește despre o seară de ceremonie cu Ayahuasca. Și mi-am adus aminte că în seara cu pricina i-am împletit părul – era mai bine să ai părul strâns, pentru că puteai să transpiri, să te încingi, să fie nevoie să vomiți, și n-ai fi vrut să combini toate lucrurile prin părul tău prin întuneric. Pentru că pe toată durata ceremoniei (adică de pe la 8 seara și până pe la 2 diminea), totul se petrecea pe întuneric. Focurile de Palo Santo din curte luminau în jur suficient cât să ne orientăm către toalete, dar în interiorul templului era mai întunecat.

Aveam emoții când mi-am dat seama că s-a dus direct la noaptea care ne interesa de fapt.

A: – Cine dă cu fum?

M: – Cred că Andreea cu Adriana (asta eram eu).

A: – Ai emoții?

M: – Da.

A: – Ce fel de emoții sunt?

M: – Așa, ca un nod în gât. Și e teamă… E și curiozitate, și nerăbdare… Și e senzația aia de cald și umed, din aer. Și ai vrea să fii mai dezbrăcat, dar te mănâncă țânțarii.

A: – Și ce se întâmplă mai departe? Ce faci?

M: – Intrăm în templu la ceremonie.

A: – În ce parte a templului te așezi? Față de intrare…

M: – Intrăm pe-aici, și eu mă așez aici. (Îmi arăta cu mâinile)

A: – Mhm… deci cumva în stânga față de intrare. Și în stânga ta cine se așează? Poți să vezi cine e?

M: – Nu mai știu… Deci, cum stau pe salteluță, C. e în stânga și în dreapta nu mai știu cine e.

A: – Și ce se întâmplă mai departe?

M: – Hmmm… Se ia Ayahuasca. Se mai întâmplă ceva, dar nu știu ce se întâmplă.

A: – Ai luat și tu Ayahuasca?

M: – Da.

A: – Și ce simți când o iei?

M: – E amară… și nu-mi place gustul. Și iau mai mult ca-n prima ceremonie. Pentru că atunci n-am simțit c-ar fi avut vreun efect.

Păi stai să vezi ce efect a avut de data asta! Uneori o picătură în plus crește efectul exponențial! Și în acest caz, chiar așa a fost.

M: – E o lumină foarte puternică… albă.

A: – Da? Unde e lumina?

M: – Hmm… deja cred că nu mai sunt în corp.

A: – A trecut mult timp de când ai luat Ayahuasca?

M: – Mnu…

Oricum percepția privind trecerea timpului într-o ceremonie cu Ayahuasca, odată ce începe să-și facă efectul, este complet distorsionată. Poți avea sentimentul că timpul se dilată, că dispar secvențe, că ești în mai multe locruri în același timp, desfășurând activități în paralel. O experiență de expansiune a conștiinței, poate chiar de multidimensionalitate a ființei, planurilor, suprapuneri de realități, și altele.

A: – Nu-ți mai simți corpul?

M: – Nu.

A: – Dar corpul tău unde e?

M: – Pe saltea?…

A: – Mhm… Și a apărut lumina asta albă?

M: – Da! Și sunt un fel de lumină și dau ture, și mă joc! Ca o lumină bezmetică!… care nu stă în formație!

A: – Mhm… Ești singură?

M: – Nu! Mai sunt și alte lumini! Doar că ele stau în formație…

A: – Și se mai joacă altcineva cu tine?

M: – Mh-nu…

A: – Te joci singură??

M: – Da! (Poznașă)

A: – Dar mai ești în templu?

M: – Nu!

A: – Ai ieșit din templu?

M: – Nu știu. Eu sunt lumină! (De-odată era înviorată și veselă).

A: – Ești veselă?

M: – Păi lumina trebuie să stea în formație, doar că eu NU POT să stau în formație! Eu dau ture! Și îmi place că las dâre de lumină! (Era bucuroasă ca un copil.)

A: – Și ce mai faci?

M: – Călătorim din loc în loc. Și uneori ne grupăm.

A: – Cu cine te grupezi?

M: – Cu restul luminilor. Și atunci suntem O LUMINĂ MARE și COMPLETĂ! Nu mai suntem lumini individuale, suntem o singură lumină.

A: – Dar tu, când ești așa… o lumină bezmetică, singură… ai vreo culoare?

M: – Am aceeași culoare… un fel de auriu.

A: – Și celelalte lumini cum sunt?

M: – Suntem toate la fel.

A: – Mhm. Și celelalte lumini de unde-au apărut?

M: – Nu știu. E ca și cum am fost întotdeauna împreună.

A: – Le cunoști de undeva?

M: – Mhm.

A: – Sunt multe? Puține? Poți să-ți dai seama?

M: – Suntem o lumină mare.

A: – Când vă grupați?

M: – Da.

A: – Și cum vă simțiți când vă grupați?

M: – Mmm… De obicei avem treabă când facem o lumină mare-mare!

A: – Și de data asta ce treabă aveți?

M: – Să luminăm templul.

A: – Sunteți deasupra sau unde?

M: – Da.

A: – Și cum îl luminați?

M: – Păi acuma coborâm spre el… și înăuntru…

 M: – Păi acuma coborâm spre el… și înăuntru… pare ceva ce furnică pe mâini?

A: – Te furnică pe mâini înăuntru?

M: – Da.

A: – Corpul tău e înăuntru? (Voiam să întreb de fapt dacă acum, când răspunde e înapoi în corp.)

M: – Acuma da.

A: – Dar de ce trebuie să faceți lumină în templu?

M: – Pentru că cineva ne-a chemat.

A: – V-a chemat în vreun fel anume? V-a spus cumva?

M: – Eu sunt lumina jucăușă… nu știu… eu vin cu ceilalți.

A: – Și ce faceți? Ce se întâmplă? Ce vezi?

M: – Mi-a amorțit corpul și nu-l simt foarte clar.

A: – Corpul tău de pe saltea?

M: – Da.

A: – Dar în același timp ești și cu ceilalți, aducând lumină în templu?

M: – Acum nu mai sunt. Și simt ca și cum am chestii pe mine. Sunt în corp. Și vreau să le dau la o parte.

A: – Cum se simt chestiile?

M: – Yach!

A: – Nu-ți plac… Te poți mișca?

M: – Aș da din mâini…

A: – Și poți să dai din mâini?

M: – Da.

A: – Și te-ajută să dai chestiile alea la o parte?

M: – Da. Dar sunt multe.

A: – Vin de undeva anume?

M: – Nu știu.

A: – Și cum te simți când se întâmplă asta?

M: – Mi-e frică. E ca și cum n-am suficient de multă lumină ca să le dau la o parte, și ele vor să intre în mine sau peste mine.

Asta corespundea cu ce văzusem eu în timpul ceremoniei. Eu eram așezată în dreapta ei, dar între noi era o persoană. Prietena mea vorbea despre a doua ceremonie din cele cinci, care a fost cea mai intensă pentru ea. Eu îmi pusesem intenția, pentru acea ceremonie, să mi se deschidă ochiul al treilea și să pot să văd din nou, asumându-mi că aș putea să văd lucruri neplăcute. Mi se mai deschisese după inițierea Reiki, dar m-am speriat de ce-am văzut și mi-am blocat Văzutul, rămânând cu clar-audiția, clar-simțirea și un fel de simț prin miros.

Prietena mea își pusese intenția să se elibereze de frica de negativitate. Și intuitiv și-a ales un loc în cerc tocmai lângă o persoană care, la un moment dat, a început un proces de curățare energetică extrem de puternic. Acea persoană a fost asistată de șaman, însă procesul era însoțit de țipete, de gesturi violente, de sunete ciudate. Era ceva asemănător cu o exorcizare.

Eu mă simțeam grea ca un elefant, de nici capul nu mi-l puteam ridica și stăteam lungită pe spate. Foarte curând am început să văd tot felul de lighioane urâte țâșnind în toate părțile. Îmi amintesc și acum și vi ți le-aș putea descrie, însă n-aș vrea să te sperii. Erau și unele mai mici, ca niște… ochi… cu niște… accesorii dubioase… multe… foarte dinamice. Când am început să le văd m-am gândit că n-a fost o idee prea bună să am intenția asta de la începutul călătoriei noastre, pentru că ni se spusese că primele trei ceremonii sunt în principal pentru curățare. Iar acum aveam privilegiul să văd… ca din rândul întâi, ca la cinematograf FULL HD tot ce se… curăța.

Șamanul principal era neclintit ca o stâncă lângă persoana aflată în plin proces de curățare. Îi cânta, o sorcovea cu un mănunchi de ierburi foșnitoare, sufla pe ea, mai făcea ce știa el să facă să o ajute. Un fel de ajutor personalizat.

Ca într-o altă realitate am simțit că mă cheamă (dar fără cuvinte, cumva, în spirit, alături de el… să îmi arate, să mă învețe.) Mă simțeam și lângă el, vorbind cu el (fără să înțeleg cuvintele), și grea ca un elefant pe salteluță, zăcând pe spate, cu capul abia răsucit spre stânga.

Când activitatea era în toi, am văzut cum șamanul scoate o dihanie mare (energetică) din persoana aflată în procesul de curățare… și acea dihanie… încerca să intre în prietena mea. Să își caute altă gazdă. Și am simțit că eu trebuie să o protejez pe ea, și am proiectat pe ea o cupolă de lumină roz, foarte mare. (Nu știu să vă zic de ce așa. Așa a… venit). Deci, pe dinafară, cine m-ar fi privit, ar fi văzut o pleașcă întinsă pe spate, părând că nu face nimic. În cealaltă realitate,… se întâmpla o luptă.

A: – Și ce se mai întâmplă? Pot să intre-n tine?

M: – Hmmm… E ceva care arată ca un mâl, și ceva care înțeapă foarte tare pielea. Da, e ceva din exterior. Dar cred că sunt și unele din interior.

A: – Sunt și unele din interior care vor să iasă?

M: – Da. La burtă.

Ceea ce confirmă că și ea era în proces de curățare de propria negativitate. Ayahuasca poate face ceva asemănător cu precipitarea, decantarea negativității de la nivel subtil sau celular, într-o formă care poate fi extrasă, procesată rapid, în mai multe planuri. În primele ceremonii cam toată lumea asta face, procesul devenind mai intens în anumite momente și alternând cu momente de calmitate sau integrare. Într-un grup nu e toată lumea sincronizată – adică nu toți curăță la fel de intens în același timp. Energia lucrează diferit în fiecare.

A: – Și pe-alea nu le poți lăsa să iasă?

M: – Ba da, dar vreau să le dau jos! (Dădea semne de frustrare, de nemulțumire).

A: – Și cum te descurci cu asta?

M: – Nu mă descurc! E mai mult decât pot… procesa. Și sunt și din exterior, și din interior.

A: – Și atunci ce faci mai departe? Poți să mai faci altceva în afară de a da din mâini? (Mișca și fizic mâinile, la mine pe canapea)

M: – Am chemat mai multă lumină.

A: – Ok. După aceea ce se întâmplă?

M: – Am început să văd gridul de lumină din templu și m-am speriat.

Grid-ul de lumină care se vede în Ayahuasca e ca o rețea multidimensională, multi-plan, vie, mișcătoare, formată din linii sinuoase și drepte, care formează tipare repetitive. De obicei se văd în culori fosforescente, în nuanțe de verde electric, galben, portocaliu, mov sau altele. E ca și când ai trece dintr-o dimensiune inferioară într-una superioară și ai deveni conștient de abilități pe care nu le-ai avut înainte. E o schimbare instantanee de paradigmă. Pentru unii e ceva fascinant, uimitor, pentru unii e… de speriat.

A: – Dar de ce te-ai speriat?

M: – Pentru că eu NU VĂD (de obicei).

A: – Te-ai speriat pentru că de obicei nu poți să vezi așa ceva și acum vezi?

M: – Da!

A: – Dar ce culori are? E frumos, e urât? Cum ți se pare?

M: – E albastru cu argintiu și cu roz.

A: – Mhm. Și te sperie asta?

M: – Nu. Mă sperie că văd!

A: – Dar ce-ar putea fi în neregulă cu faptul că vezi?

M: – Faptul că am văzut-o pe doamna care țipă cu ochii de demon.

De fapt văzuse entitatea care ieșea din doamna respectivă. Era bine că ieșea, doar că nimeni nu anticipa că o să vadă… pe bune… cum arată și că o să arate așa tot procesul. Procesul era… șocant.

A: – Ai văzut-o acuma? În seara asta? (Da.) Și asta te-a speriat?

M: – Da.

A: – Ah, deci nu grid-ul te-a speriat, ci ochii ei.

M: – Da. Mi-era sete și am cerut apă. Și a venit ea. Și când a venit… am văzut-o… hidoasă…

Oricine ai fi, în viața ta obișnuită, într-o ceremonie cu Ayahuasca tot începi să vezi.

A: – Și nu ți-a plăcut asta… (Nu.) Și ai mai văzut și altceva? (Liniște) Ce mai vezi?

M: – Atât. Adică restul le știu conștient.

A: – Dar ce-ți mai apare acum, în imagine?

M: – Vreau să ies afară să mă conectez cu pământul. M-aș trânti pe pământ, doar c-a plouat și e ud.

A: – Și ieși afară?

M: – Da. Afară e lumină și mai apar lumini.

A: – De unde vine lumina?

M: – De la o lumânare. Dar nu cred că-i doar de la lumânare.

A: – Și ce faci? Unde se duce lumina? E fixă sau se mișcă?

M: – Eu o văd fixă, o văd în lumânare. Dar când ajung afară e mai bine decât în templu. Și mă duc la căsuță.

A: – Și ce faci la căsuță?

M: – Mă uit la lumină.

A: – Simți ceva când te uiți la lumină?

M: – E mai bine. Dar în continuare simt senzația aia de furnicături care vine după mine.

A: – Pe care parte o simți?

M: – Pe asta (și îmi arată partea stângă a brațului).

A: – Doar pe braț?

M: – Nu, și pe picioare.

A: – Și stai mult în căsuță?

M: – Nu foarte mult?

A: – Mai faci ceva în afară de a te uita la lumina lumânării?

M: – Între timp am ajuns cu grupul de… lumină aurie, deasupra templului și a căsuțelor.

A: – Te-ai reunit cu grupul de lumini?

M: – Da.

A: – Și ce faceți acolo deasupra?

M: – Momentan stăm.

A: – Poți să comunici cu celelalte lumini?

M: – Stai un pic. Da!

A: – Ele îți spun ceva?

M: – Nu comunicăm prin cuvinte, comunicăm altfel.

A: – În ce fel?

M: – E ca și cum am ști deja niște lucruri. Da, și lucrăm împreună.

A: – Și ele au venit după tine? Sau cum?

M: – Nu, celelalte lumini, care sunt de alte culori… au fost și ele chemate.

A: – Cine le-a chemat?

M: – Oamenii din templu. Pe unele dintre ele le-au chemat ei.

A: – Și ai spus că știi niște lucruri când ești cu ele. Ce știi? Ce informație îți vine? Ce percepi din comunicarea în felul ăsta cu ele?

M: – Ce avem de făcut…

A: – Și ce-aveți de făcut?

M: – M-am întors în corp.

A: – Și corpul tău unde e acum?

M: – Își ia pălăria din căsuță.

A: – Și ai spus că ai aflat ce-ai de făcut cu celelalte lumini. Îți mai aduci aminte?

M: – Mnu…

A: – Și acum că ești din nou în corp, cum te simți? Ai o anumită stare?

M: – Sunt speriată.

A: – Și ce faci?

M: – Vreau să plec.

A: – Dar ce te sperie? (Liniște) Unde vrei să pleci?

M: – Acasă. Și mă sperie senzația aia care înțeapă peste tot… inclusiv în cerul gurii… și că sunt singură… și că nu știu ce să fac…

A: – Te-ai gândit să ceri cuiva ajutor, dintre cei din templu?

M: – Nu. Pentru că nu-mi simt foarte bine corpul.

A: – Și ce faci mai departe?

M: – Mă duc la râu.

A: – Așa vrei să ajungi acasă?

M: – Da.

A: – Și ce vezi la râu?

M: – M-am întors din nou la energie.

A: – Ești din nou cu luminile?

M: – Da.

A: – Și luminile sunt la râu?

M: – Momentan sunt în templu.

Deci corpul ei ajunsese la râu, dar energia ei era încă la templu. Adică defazată cu vreo 100 metri, aproximativ.

A: – Și ce faceți acolo?

M: – Ne-am spart în particule, și e ca și cum e o tornadă care scoate lucrurile în sus. Și e un canal mare alb.

A: – Voi ați făcut canalul mare alb?

M: – Nu, doar îl susținem.

A: – Ajutați? (Da) Prin el pleacă lucrurile? (Da) Unde pleacă?

M: – Nu știu.

A: – Și voi în ce fel ajutați? Doar rotindu-vă în jurul lui? Povestește-mi ce vezi?

M: – Ca și cum… mâncăm negativități… și întuneric… sau le facem să fie în bucăți mai mici… (Am senzația că sunt cu capul – acesta era un comentariu al minții)

A: – Ți-e frică să faci asta cu celelalte lumini?

M: – Dacă nu suntem suficient de multe și negativitatea e destul de mare,… ne mănâncă ea pe noi!

A: – Dar acum sunteți suficient de multe?

M: – Nu-mi dau seama…

A: – Cum vă descurcați cu treaba asta?

M: – Nu foarte bine.

M: – Și sunt din nou în corp.

A: – În corpul fizic?

M: – Da, și înot în râu. (Căscând profund)

A: – Cum te simți în apă?

M: – E mai bine. Se simte ca o eliberare.

A: – Te simți în siguranță? (Da) E plăcut? (Da). Și ce vezi împrejur?

M: – Nu văd foarte multe. Copaci… dar e întuneric…

A: – Se aude ceva?

M: – Nu-mi dau seama.

M: – Și acum ne-am ridicat, și sunt deasupra râului.

A: – Ești singură?

M: – Par singură, dar nu mă simt singură.

A: – Și deasupra râului cum te simți? Ca o energie sau cum?

M: – Da, ca o formă de energie, dar are o formă… oricum, e aurie!

A: – E o formă definită clar? Ce formă ai?

M: – Pare cumva… o femeie… un înger…

A: – Are aripi?

M: – Da!

A: – Și cum arată? Are părul în vreun fel anume?

M: – Mmm. Are părul blond… mai are și ceva lumină de curcubeu… E înaltă… Și are pielea albă. Și părul e prins și o parte curge.

A: – E lung? Până unde? (mi-a arătat) Până la umeri?

M: – DA.

A: – Și de unde te afli, ce poți să vezi?

M: – Râul, copacii.

A: – Poți să-ți vezi corpul în apă?

M: – Da. Și la un moment dat chem ajutor…

A: – Pe cine chemi? Pe cineva anume?

M: – Ființele din junglă (Yashingo). Cumva îmi dau seama că nu trebuie s-o las singură (se referea la corpul ei de om). Dar în același îmi dau seama că nu sunt suficient, îndeajuns… să plutesc…

A: – Dar o parte din tine e și în corpul ei?

M: – Da.

A: – Și vine ajutorul pe care l-ai chemat? (Da) În ce fel vine?

M: – Se creează cumva ca o perdea de protecție care vine din apă,… de sub corpul ei,… și vine din junglă,… și vine și cumva de sus… și sunt multe ființe care contribuie la chestia asta!

A: – Și astfel corpul înaintează prin apă fiind protejat… așa… de toate ființele, în siguranță.

M: – Da.

A: – Și ce se mai întâmplă mai departe, ce vezi?

M: – Sunt în corp. Și simt că nu sunt în corp. Și caut ceva care să mă țină în corp. Și cer o bucată de lemn sau ceva de lemn de care să mă țin. Și la un moment dat găsesc niște crenguțe. Și apoi găsesc un fel de buștean de care mă țin și înaintez.

A: – Și așa te simți mai în corp? Simți apa?

M: – Da. Simt apa. Și mi-a intrat și-o așchie în picior.

A: – Unde?

M: – În degetul mare.

Bine că n-a lovit-o vreun buștean mai mare, dintre cei care mai pluteau pe apă. Prin întuneric nici nu l-ar fi văzut cum vine! Din acest motiv șamanii evită să meargă noaptea cu barca, pentru că se pot răsturna și să se înece. Dar ea plutea printre toate aceste posibile pericole, fără să fie atinsă. Un miracol!

A: – Ai intrat în apă fără încălțări?

M: – Da, am plecat desculță.

A: – Și ce se mai întâmplă?

M: – Ajung într-o curbă dublă… și mă sperii… pentru că nu știu pe unde să ies. Sunt înconjurată de pădure.

A: – Dar e ușor să înoți? (Da) Te mai ții de buștean?

M: – Da, dar e destul de greu la curbe.

Era greu și pentru localnici să ia curbele pe râu când mergeam cu barca. Acolo curenții făceau rotocoale și apa putea să te tragă în părți, pe unde râul se mai întâlnea cu alți afluenți. Și tot acolo, la curbe, apa devenea mai adâncă, oferind mediul perfect pentru anaconde să-și facă cuiburile, dar și pentru alți pești mari să sălășluiască. Partea bună din toată aventura aceasta era că, pe acest afluent pe care se afla tabăra shipibo la care stăteam noi, nu existau crocodili și piranha (Știi? Peștișorii aceia mici, cu mulți dinți, care circulă în bancuri numeroase și care sunt carnivori? Care pot să devoreze și oameni?)

A: – De ce e greu?

M: – Pentru că nu îmi dau seama pe unde să o iau.

A: – Și mai departe…? Traversezi curba aia?

M: – Sunt din nou deasupra, și mă uit la ce se întâmplă.

A: – Și ce vezi?

M: – Mă duc în jos, astfel încât să o trag să iasă din curbă.

A: – Unde te duci în jos?

M: – Spre râu.

A: – Te-apropii de suprafața apei? (Da) Și ce faci acolo?

M: – Transform în lumină, ca un punctuleț.

A: – Ce transformi în lumină?

M: – Pe mine.

A: – Devii un punctuleț de lumină?

M: – Da. Ca un licurici. Și alb cu negru să iasă din corp.

A: – Și mai departe ce mai faci?

M: – Sunt din nou în corp. (Cască)

A: – Ai ieșit din curbă?

M: – Da, sunt pe perimetru drept. Și am în stânga copaci și în dreapta copaci.

A: – Te mai ții de lemn?

M: – Nu, am dat drumul la lemn în curbă. Și e lin. (Râul devenea mai lat, mai adânc, mai liniștit).

M: – Și la un moment dat aud un clipocit în apă. Și eram pe mijlocul râului. Și clipocitul era pe dreapta, așa că m-am dus pe stânga. Și am zis să găsesc un copac. L-am găsit și m-am urcat în el.

Ne-a povestit mai târziu, când a revenit, că își amintea acel clipocit din apă. Atunci știa că s-a simțit un pic în pericol, iar gândul care i-a venit a fost că nu e în siguranță nici în apă, nici pe uscat. Așa că a găsit un copac în care s-a urcat. Aici… altă minune!… „Copacul” era gros cât brațul unei femei și ieșea oblic din apă, având câteva rămurele în vârf. E o minune că s-a putut urca pe ceva așa de subțire, și că acest copac a putut să o țină deasupra apei. 

Ne-a mai povestit că în copac a luat-o somnul. Dacă ar fi adormit, ar fi putut să cadă în apă. Eu nici acum nu îmi imaginez cum s-a țint să stea în acel copac firav. Și, se pare că pe acel copac erau niște furnici roșii, care s-au urcat pe ceafa ei, și din când în când o pișcau de piele. În felul acesta, furnicile au ținut-o semi-trează, exact atât cât să nu adoarmă de tot și să cadă în apă. Ca în basme, nu-i așa?

A: – Și ce se întâmplă mai departe?

M: – Stau în copac.

A: – Te simți obosită? Nu…?

M: – Sunt mai degrabă speriată, pentru că nu știu ce-i clipocitul ăla din apă. (Căscând iar adânc) Și prefer să… să nu știu ce-i cu el! Că nu știu ce-i acolo. Și aș vrea să nu mă simtă, și să nu-și dea seama că sunt acolo!

A: – Și mai departe ce se întâmplă, cum stai acolo în copac? Simți ceva? Vezi ceva?

M: – Da, dar nu știu să descriu. E ca și cum o bilă de energie se extinde și se duce prin junglă.

A: – Și cum vezi asta?

M: – Văd asta de sus!

A: – Are o culoare bila de energie?

M: – E verde.

A: – Și e în apropierea corpului? Prin preajma lui? (Liniște)

M: – E ca și cum… faptul că sunt acolo, în copac, în felul ăsta… a declanșat chestia asta să se ducă așa.

A: – Și sfera asta de lumină verde s-a expandat în toată jungla?

M: – Într-o bucată din ea.

A: – Și de ce s-a întâmplat asta?

M: – Nu-mi dau seama. E ca și cum s-a activat ceva!

A: – Și după asta ce se mai întâmplă?

M: – Devin din ce în ce mai speriată. (Cască adânc) Și mă trezesc. Și aș vrea să mă întorc.

A: – Unde să te întorci?

M: – În sat, de unde-am fugit. Doar că nu sunt sigură că n-am ieșit de pe afluentul principal. Nu știu unde sunt.

A: – Dar e lumină împrejur?

M: – E tot întuneric. Sunt încă în copac.

A: – Ai zis că te-ai trezit. Înseamnă c-ai dormit un pic?

M: – Nu, doar cred că a trecut efectul de la Ayahuasca. Și încerc să mă conectez cu Adriana, ca să-i spun că sunt bine și să vină să mă ia!

A: – Și cum funcționează asta? Simți că a primit mesajul?

M: – La scurt timp aud zgomotele.

A: – Zgomotele de la copacul lui Yashingo? (Asta povestise ea)

M: – Da.

A: – De câte ori le auzi?

M: – E ca și cum ar comunica între ei.

A: – Copacii comunică?

M: – Da…

A: – Explică-mi… cum percepi lucrul ăsta? De unde vin sunetele?

M: – De jos, dintr-o parte și din alta a râului.

A: – Din vale?

M: – Da, și e ca și cum se creează un câmp de protecție.

A: – Sunetele fac un câmp de protecție? (Da) În jurul tău?

M: – Da. Și e ceva care e deasupra și se învârte așa… (arătându-mi cu mâna o mișcare circulară, în sensul acelor de ceasornic)

A: – Și e ca un vortex? Sau cum? E doar împrejurul corpului tău?

M: – Nu, e mai mare. Oricum mai mare decât o lungime de râu.

A: – Oh ! Destul de mare. Și te simți mai în siguranță acum?

M: – Cumva da.

A: – Și ce se mai întâmplă?

M: – Nu mai pot, și-aș dormi!

A: – Te simți obosită? (Da) E tot întuneric?

M: – Da. Și mă strânge corpul…

A: – Te strânge corpul? Pe o anumită parte?

Mi-a arătat gâtul, umerii, picioarele, capul…

M: – Și mi-e frig.

A: – Ești tot în copac? (Da) Și ce mai faci?

M: – (Căscând iar) Mai sunt din când în când sus să mă asigur că e totul în regulă.

A: – Mai ieși din corp?

M: – Da. Și aștept să vină dimineața să mă întorc înapoi.

A: – Mai ți-e frică?

M: – Nu atât de tare.

În imaginea de mai sus se vede un copac pe care șamanii îl numeau Templul lui Yashingo. Un copac uriaș, în care se spun că își au casa zânele pădurii, pe care ei le numesc Yashingo. Dacă lovești cu un băț în rădăcinile uriașe ale copacului, se aude un fel de bocănit puternic. Acel sunet se propagă foarte departe în junglă. Șamanul ne-a spus că uneori, când faci asta, îți răspund alți copaci de Yashingo din junglă, de departe.

A: – Ok. Atunci haide să condensăm timpul, până când se întâmplă ceva important. Ce se întâmplă acum?

M: – Încerc să-mi dau seama, pentru că s-a făcut dimineață, și jungla a devenit foarte gălăgioasă. Și a început să mi se facă frică.

A: – Dar de ce ți-e frică acum?

M: – Pentru că nu știu ce o să facă animalele. Și nu știu ce animale sunt. (Căscând profund) Și se întâmplă ceva, dar nu știu ce.

A: – Dar ești în corp acum?

M: – Nu…

A: – Unde te afli?

M: – Din nou sunt deasupra.

A: – Și ce vezi?

M: – E ca și cum e o adunătură de ceva, dar nu pot să zic ce, pentru că nu am definit.

A: – Unde e adunătura?

M: – Deasupra copacului.

A: – E ceva bun sau…?

M: – E ceva bun…

A: – A venit acum sau…?

M: – Nu știu. E posibil ca de la întuneric să nu se fi văzut (mai devreme).

A: – Și e deasupra copacului în care e corpul tău?

M: – Da. Și cumva curge ceva în corp.

A: – Ce vezi? Ce curge în corp?

M: – Ca niște picuri foarte fini de lumină… aurie. Și e ceva conectare cu spiritul junglei. Și atât. Am obosit…

A: – E vreo parte anume care a obosit?

M: – Aici… (în piept)

A: – Haide să părăsim această scenă acum… (S-a auzit pe înregistrare un sunet ca un murmur, ca o îndepărtare, ca o anomalie tehnică tremurată.)

M: – Mă simt de parcă aș fi foarte-foarte-foarte bătrână…

Mai dăduse semne de oboseală și mai devreme. Așa că am decis să mergem la discuția cu Sinele Superior, să obținem și câteva clarificări. Am transcris mai jos o parte din acea discuție.

A: – După aceea, ai dus-o să-i arăți a doua ceremonie cu Ayahuasca.

M: – A vrut să știe.

A: – A vrut să afle de ce îi e așa de frică de negativitate. De unde vine frica asta? Din cauza negativității a plecat atunci din ceremonie?

M: – Nu. De frică… de necunoscut.

A: – Și, până la urmă, de ce a avut această experiență – să plece pe râu în timpul ceremoniei? E o experiență neobișnuită. Care a fost scopul acestei experiențe?

M: – (Liniște) E un om neobișnuit, căruia îi trebuie experiențe neobișnuite.

A: – În ce fel o ajută lucrul ăsta?

M: – Să se centreze.

A: – A reușit să fie centrată atunci?

M: – Da. Mai mult decât e de obicei.

A: – Deși a plecat pe râu era mai centrată decât de obicei?

M: – S-a mai adaptat pe parcurs.

A: – Și cine erau celelalte lumini cu care a plecat? Cum le-am numi noi, oamenii?

M: – Yashingos.

A: – Dar de ce s-a dus cu ele?

M: – Pentru că au chemat-o.

A: – Au chemat-o pentru un motiv?

M: – Activare.

A: – I-au făcut o activare?

M: – S-au ajutat reciproc. Ea a ajutat punctul verde, ele… i-au activat ceva ei.

A: – Și ea ce punct verde a activat?

M: – Era un cerc verde care s-a extins.

A: – Da, a fost asta la un moment dat. Dar ce-a fost acel cerc verde? Ce s-a întâmplat de fapt atunci.

M: – Nu pot să răspund.

A: – Și ea ce fel de activare a primit? Poți să-i vorbești despre asta?

M: – Nu. Are legătură cu Conectare, Conexiune, Prezență.

A: – Folosește acea activare în vreun fel deja?

M: – Da și nu.

A: – Cum poate învăța cum să o folosească?

M: – O să se prindă. Se prinde de partea de conectare, și restul o să vină. Nu te poți conecta dacă nu ești prezent.

A: – Se întreba și de ce a ajuns în această călătorie?

M: – Pentru că și-a dorit-o.

A obosit și ne-am oprit cu întrebările. Se vedea deja că e prea mult pentru corpul ei fizic. La scurt timp am închis sesiunea.

Orice ceremonie cu Ayahuasca este diferită, pentru fiecare participant. Mă bucur că am avut privilegiul să iau parte la această experiență, dar să și aflu (prin sesiunea de hipnoză) unele lucruri pe care altfel nu le-am fi știut niciodată. Unele sunt confirmări pentru mine, că lucruri despre care am învățat sau pe care le-am perceput în subtil, chiar există – nu sunt doar o plăsmuire a minții mele. Altele, pentru mine, au scopul să-mi aducă aminte că există mult mai multe lucruri în nevăzut, decât am putea să bănuim. Ayahuasca ne ajută să băgăm capul în lumea nevăzută, într-o stare din care să ne și putem aminti ce-am văzut.

Închei povestea aceasta lăsându-ți un cântec – un icaros pe care Cavi ni l-a cântat pe zi. E un pic diferit de icarosurile cântate noaptea, sub influența Ayahuascăi, dar sper să te poarte în lumea din care vine povestea pe care ți-am scris-o aici.

Și de n-ar fi fost așa, nu ți-aș fi povestit. 

Ascult-o pe Cavi, femeia șaman, cântând un cântec icaros. Ni l-a cântat ziua, pe ploaie, pentru purificare și binecuvântare.

Poate și tu ai trăit experiențe care te-au impactat profund, dar pe care ți le amintești parțial, și consideri că dacă ți le-ai reaminti ai putea să le integrezi într-un final și să le depășești. Poate te-ai regăsit în exemplele de mai sus și simți că îți dorești să ai parte de propria ta sesiune de hipnoză cuantică QHHT, scrie aici pentru a organiza o programare. E primul pas către o experiență unică de cunoaștere și vindecare de sine.