Violență dezlănțuită: povestea unui ciclop însetat de răzbunare

Cum să-ți imaginezi că, în spatele violenței și puterii uriașe care se activa într-un bărbat când era băut, se afla dorința de răzbunare rămasă dintr-o viață de ciclop întâmplată demult și pe altă planetă? Doar prin hipnoză poți descoperi astfel de lucruri de neînchipuit, total neașteptate. Și ce minune că prin tehnica hipnozei cuantice QHHT, cu ajutorul Sinelui Superior, poți vindeca, potoli așa ceva!

A fost pentru prima oară când am dat peste un ciclop într-o sesiune de hipnoză. Nici nu știam de unde s-o apuc și ce întrebări să-i pun. Nu mai știam legendele Olimpului și ce s-o fi întâmplat cu ciclopii pe-acolo. Nici nu puteam să presupun că e un ciclop pământean – de unde să fiu sigură? Așa că am luat-o din aproape în aproape.

Bărbatul care venise la sesiune era străin, dar trăia în România de peste 20 de ani. Avea soție și copii în țară și simțea că țara asta este Acasă pentru el. Se mira că nu-i era dor de țara lui. Imaginează-ți un bărbat în jur de 50 de ani, blajin, de înălțime și constituție medie, cu voce caldă și puțin gravă. Nimic în trăsăturile lui nu era strident, ieșit din comun, deranjant. Dimpotrivă – emana o energie așezată, împământată, calmă.

Dar acest bărbat avea un motiv serios pentru care venise la hipnoză. Mi-a mărturisit că de la 18 ani a început să bea alcool în cantități mari. În tinerețe consuma alcool frecvent și pusese asta pe seama faptului că scăpase de sub controlul familiei și se năpustise să experimenteze tot ce îi ieșea în cale. Însă ceva i s-a părut suspect, de la un moment dat. În câteva ocazii, pe când era la băute cu prietenii în prin baruri, a sărit la bătaie cu alți bărbați. Nu doar că nu ținea minte DE CE a sărit la bătaie, dar nu mai ținea minte nimic din toată bătaia.

El știa doar că la un moment dat se trezea ceva în el, apoi apărea o lumină albă, i se tăia filmul, și își revenea în fire când era acasă sau pe drum spre casă.

Prietenii îi povesteau că devenea violent până la brutalitate, manifestând o forță colosală, cu care dobora mai mulți bărbați și îi rănea grav. Au fost ocazii în care a fost chemată poliția și risca să ajungă la pușcărie. Prietenii lui se mirau de câtă forță avea, cu toate că nu era un tip masiv, musculos sau antrenat pentru lupte. În aceste episoade de violență, el nu putea fi oprit decât cu greu, după ce îi punea la pământ pe mai mulți.

Și-a dat seama că aceste ieșiri sunt periculoase și pentru el, și pentru cei cu care urma să se încaiere. Fiind dealtfel un om serios, de familie, un om așezat, aceste episoade îi afectau și imaginea socială și atrăgeau rușine și asupra familiei. Își făcea griji și că i-ar putea răni pe ai lui, fără să-și dea seama sau să-și aducă aminte.

Așadar, scopul sesiunii de hipnoză a fost să găsim cauza originală din spatele acestor ieșiri și, pe cât posibil, să obținem vindecarea sau informații utile rezolvării situației. Din discuția inițială nu ieșea în evidență nici un indiciu despre posibila cauză. Chiar aveam nevoie de hipnoză pentru așa un caz ieșit din comun.

Ilustrație de pe pixabay.com

Și fiindcă ți-am spus deja că este vorba despre un ciclop din altă lume, haide să vedem ce știm, despre ciclopii din lumea noastră. Ca să vedem și dacă există un sâmbure de adevăr sau corelații între povestea pe care am aflat-o în hipnoză și legendele și poveștile antice.

Aș vrea să pornim de la poemul lui Hesiod, Teogonia (din greacă, Theos însemnând zei, iar Gonos, nașterea). E o scriere compusă între 730-700 î.Hr. în care autorul cataloghează toate zeitățile, de unde au pornit, cine cu cine s-a căsătorit, și ce copii a avut – tot arborele genealogic al zeilor.

Se spune că întâi au apărut spontant patru ființe. Primul a fost Haos (Prăpastia), apoi Gaia (Pământul) – temelia veșnică a tuturor; apoi a fost Tartarus „întunecatul”, în adâncurile Pământului; și Eros (Dorința), „cel mai frumos dintre zeii cei fără de moarte”. Din Gaia au ieșit Uranus (Cerul), Ourea (Munții) și Pontus (Marea).

Uranus s-a împerecheat cu Gaia (mama lui) și au rezultat 18 copii monstruoși. Primii au fost cei 12 titani: Oceanus, Coeus, Crius, Hyperion, Iapetus, Theia, Rhea, Themis, Mnemosyne, Febe, Tethys și Cronos. Apoi au urmat cei trei ciclopi: Brontes, Steropes și Arges. Iar ultimii copii ai lor au fost Hecatonchirii (mai înspăimântători decât ciclopii, căci aveau 50 de capete și 100 de brațe fiecare): Cottus, Briareus și Gyges.

Ciclopii aveau inimi foarte violente. Ei erau precum zeii, în toate celelalte privințe, însă aveau un singur ochi, așezat în centrul frunții. Forța, puterea și meșteșugul erau în stăpânirea lor.

Uranus și-a urât copiii monstruoși, într-atât încât imediat ce se năștea vreunul, îl trimitea să fie întemnițat în adâncuri, undeva în interiorul Gaiei. Uranus se temea de copiii lui, căci îi fusese prevestit că va muri ucis de unul dintre ei. În cele din urmă titanul Cronos și-a castrat tatăl (pe Uranus), devenind noul conducător al universului. Cu toate acestea, el nu și-a eliberat frații.

Ciclopii au rămas prizonieri până când Zeus, fiul lui Cronos, și-a ucis tatăl și a preluat, la rândul lui puterea. Zeus a eliberat ciclopii, iar aceștia, în semn de recunoștință, i-au oferit FULGERUL – arma care l-a ajutat să îi învingă pe titani și să-i asigure dominația asupra cosmosului.

Dacă Teogonia ne povestește despre cum au apărut primii trei ciclopi, și că erau dintr-o generație de dinaintea zeilor Olimpului, nu mai știm cum au apărut ceilalți ciclopi, cu alte nume, care se regăsesc în alte scrieri vechi.

Scrierile antice vorbesc despre forța brută imensă a ciclopilor, care se reflecta în felul în care arăta musculatura lor. În afară de Tunetul lui Zeus, se spune că ei au mai făurit Casca lui Hades (care îl făcea pe purtător invizibil), Tridentul lui Poseidon și Arcul lui Artemis. Toate acestea erau obiecte magice, demne de zei. Se mai spune că ei au construit unele fortificații enorme, care încă rezistă în siturile miceniene. Cu toate că erau recunoscuți pentru meșteșugul lor deosebit, mai aflăm că era aproape imposibil să-i faci să facă ce vroiai tu.

Ei sunt asociați cu Sicilia și insulele eoliene. Iar Homer, în Odiseea, ne relatează despre ciclopi că trăiau o viață necivilizată și că erau ocazional canibali.

Mai putem menționa aici și Ciclopia – o malformație rară a feței, care apare în perioada de dezvoltare a fătului, în primele 5-6 săptămâni, când se produce o eroare și nu are loc separarea celor două emisfere cerebrale. Exterior arată ca fuziunea celor două orbite oculare într-una singură, rezultând un singur ochi sau o formă rudimentară a acestuia. Nasul poate fi mai mic sau poate chiar lipsi. Această malformație pune în pericol viața, chiar din perioada intrauterină. Nu se cunosc real cauzele.

Și, acum că avem acest context istoric, haide să-ți povestesc ce am aflat eu prin sesiunea de hipnoză despre ciclopul cu care am vorbit.

A: – Ce se întâmplă? Ce vezi?

R: – Am simțit la plex că m-a prins ceva aici!

A: – Ce te-a prins?

R: – O senzație… parcă mă… o coardă… o funie, ceva…

A: – Și pe unde trece funia pe corpul tău?

R: – (Se tot freca pe burtă) Și pe urmă am alunecat și s-a rupt funia!

A: – Și ce s-a întâmplat dacă ai alunecat?

R: – Hmm… Nu știu unde sunt, nu văd nimic.

A: – Dar stai pe ceva? Ești pe o suprafață? Ce simți?

R: – Nu.

A: – Ești în aer?

R: – Nu sunt nimic. Nu știu unde sunt.

A: – Simți că mai ai corp?

R: – Nu.

Mi-am dat seama că era posibil să fi murit imediat. Când apar senzații fizice intense, care dispar brusc și după aceea dispare și imaginea, inclusiv senzația că mai are corp, poate fi din pricină că a murit. Se mai întâmplă ca scena să se termine brusc, imediat ce a început, pentru că a accesat exact momentul morții. Dar putem afla mai multe, dând timpul înapoi, în viața accesată și atunci putem confirma care e situația.

A: – Hai să dăm un pic timpul înapoi. Dăm timpul mai înainte, în scena aceasta, să vedem cum ai ajuns în situația aceasta. Să vedem ce s-a întâmplat. Ne-am dus la momentul de dinainte de a te prinde funia. Ce se întâmplă? Ce vezi? Sau ce simți?

Părea derutat, confuz. Ca și când încerca să se orienteze, cu greu. Nu a mai răspuns nimic.

A: – Atunci hai să lăsăm în urmă această scenă, și hai să ne ducem prin timp și spațiu, la o altă zi importantă pentru tine. Hai să ne ducem în urmă, prin timp și spațiu, la o zi importantă, care are legătură cu forța extraordinară care-ți apare câteodată, când îți pierzi cunoștința. Ne ducem în orice timp, în orice spațiu în care s-a întâmplat care are legătură cu asta.

R: – Simt o presiune mare-mare în cap. Parcă nu-mi încape. Văd oameni foarte-foarte mari!

A: – Oameni foarte mari?

R: – Daaa! Sunt foarte-foarte mari! Și eu sunt foarte-foarte mare! (Vocea a devenit mai gravă, mai groasă).

A: – Cum arată oamenii ăștia foarte mari pe care îi vezi? Sunt pe două picioare?

R: – Sunt uriași!

A: – Și capul cum e?

R: – Capul… e mai mare sus… și subțire jos… la bărbie. Gura e mare.

A: – Ce mai observi la capul acestor uriași?

R: – Au un singur ochi. Majoritatea dintre ei.

A: – E mare ochiul? Față de cât e capul…

R: – Nu… E un ochi… aproape obișnuit. Sunt foarte urâți.

A: – De ce sunt urâți? Ce e urât la ei?

R: – Au trei degete. Și sunt violenți!

A: – Între ei?

R: – Da, se luptă.

A: – De ce se luptă?

R: – Să fie șeful.

A: – Sunt și masculini și feminini?

R: – Hmmm… Cred că da.

A: – Și tu… printre ei… cum ești?

R: – Eu sunt Mare!

A: – Și dacă ar fi să te descrii, atât ca exterior, cât și ca fel de a fi… ce-ai putea spune despre tine?

R: – Eu sunt puternic!

A: – Ești cel mai puternic?

R: – Aproape.

A: – Și cum îți folosești puterea?

R: – Mă lupt!… ca să am mai multă mâncare!

A: – Ce fel de mâncare consumi?

R: – Carne.

A: – De la ce provine carnea?

R: – De la… ce moare. Animale.

A: – Animale mici? Mari?

R: – De toate!

A: – Și… cum mor animalele astea?

R: – Strivite!

A: – Le omorâți voi?

R: – Mâncăm ce omorâm.

A: – Ai zis că te lupți pentru mai multă mâncare. Dar cu cine te lupți?

R: – Cu ceilalți.

A: – Și sunt destule animale?

R: – Câteodată. Văd și membre… niște mâini, acolo… dar le mâncăm!

A: – Adică mâinile… altora… ca tine?

R: – DA!

Nu îmi venea să cred ce îmi descria. Răspunsurile veneau rapid, erau scurte, hotărâte, simple și… clare. Dar eu eram puțin șocată.

A: – Deci, dacă s-a rupt mâna altcuiva… n-ai nici o problemă s-o mănânci?

R: – NU!

A: – …

R: – Trebuie să mâncăm!

A: – Și trebuie să mănânci mult?

R: – Da! Să fiu mai puternic!

A: – Înseamnă că e… fiecare… care pe care, acolo!

R: – Da, da…

A: – Dar ai și prieteni? Sau unii ca tine cu care te înțelegi sau cu care cooperezi?

R: – Cred că da. Nu îi văd, i-am căutat acum. Mhm.

A: – Și la ce cooperezi cu ei?

R: – La luptă, la vânat, să prindem mai mult.

A: – Și după aceea, cum împărțiți ce-ați prins?

R: – Cel mai puternic mănâncă mai mult.

Părea că funcționa sistemul cam ca la câini – cel mai mare și mai puternic mănâncă mai mult, cu toate că vânează în haită. Animalic. Aveam de a face cu o ființă rudimentară – mușchi, fără creier sau emoții, ori principii de vreun fel.

A: – Am înțeles. Și altceva, în afară de a te lupta pentru mâncare mai faci?

R: – Hm… Dorm.

A: – Unde dormi?

R: – Pe jos.

A: – Oriunde se nimerește? Sau ai un loc anume?

R: – Nu, pe jos.

A: – Dar ție ți-e frică de ceva?

R: – Nu.

A: – Dar când te lupți simți durere? Te doare ceva?

R: – Mnu! Nu simt nicio durere! Nu mi-e frică de nimic!

Evident că dacă nu simți durere, nu conștientizezi pericole, ești neînfricat și te lupți până la moarte, fără a avea nici măcar grijă de integritatea propriului corp. Majoritatea oamenilor din ziua de azi au măcar un instinct de conservare. Dacă te-ai întâlni în zilele noastre cu o ființă care gândește așa, probabil nu ai avea prea multe șanse. Pentru că o astfel de gândire te face să nu te dai în lături de la nimic.

A: – Nici de alții mai puternici ca tine?

R: – Nu.

A: – Nu ți-e frică c-o să-ți rupă mâna și-o să ți-o mănânce?

R: – NU! Eu sunt cel mai puternic! Nu mi-e frică.

A: – Am înțeles. Și cum apar în lumea ta, alți membri noi? Există copii, tineri?

R: – Nu știu. Poate sunt ascunși. Nu știu!

A: – Toți sunt așa mari și puternici?

R: – Da.

A: – Dar tu te îmbolnăvești vreodată?

R: – Nu.

A: – E ceva care poate să-ți facă rău?

R: – Cred că da. Eu știu că e ceva, dar nu-l văd.

A: – Și ce faci acum? Ai zis că ești printre ceilalți, te lupți pe-acolo… Ce se întâmplă mai departe?

R: – Hm… Cred că văd ceva sub pământ. Sunt niște găuri… Se vede lumina acolo, dar noi nu putem intra.

A: – Cum adică? Explică-mi.

R: – Acum am văzut. Nu vedem foarte bine.

A: – Dar ce-i cu găurile astea?

Părea că se orientează și e curios. Inclusiv a adulmecat cu nasul, cum ar face un animal – a tras aer în nas să miroasă ce-o fi acolo.

R: – Este ceva înăuntru.

A: – Mhm. Ce e?

R: – Parcă miroase altfel. (Tot mirosea ceva). Femele, nu știu. Mi se pare că nu sunt așa de mari ca noi.

A: – Mirosul cum e?

R: – E mai dulce.

A: – (Iar mirosea) Și cum e pentru tine când percepi mirosul ăla mai dulce?

R: – Mă liniștește. Dar trebuie să luptăm! Cred că noi trebuie să protejăm pe ăștia mici!

A: – De cine?

R: – De ăștia cu trei degete.

A: – Nu ești și tu tot așa, cu trei degete?

R: – Cred că da, dar ei sunt mai… mai din afară. Nu sunt de aici. Ne atacă.

A: – Nu sunt din zona voastră. (Da) Și ce vă fac?

R: – Vor să distrugă. I-ar omorî.

A: – Pe ăștia mai mici i-ar omorî?

R: – Da.

A: – Și ție de ce-ți pasă de ăștia mai mici?

R: – Nu știu. Dar trebuie să-i protejăm.

A: – Și cum faceți să-i protejați?

R: – Ne batem! Ne batem.

Părea aproape tandru și duios când vorbea despre oamenii mici cu miros dulce, pe care-i proteja. Dar, în rest, existau doar câteva preocupări de bază: să se lupte, să mănânce mai mult (și orice) și să doarmă.

A: – Dar voi sunteți destul de mulți?

R: – Da, pe partea asta suntem cinci… cred… cinci…

A: – Și ceilalți care vă atacă câți sunt?

R: – Nu sunt mulți. Dar noi suntem mai puternici.

A: – De ce crezi asta?

R: – Că fug! Le e frică. Nouă nu ne e frică.

A: – Mhm. Și fugiți după ei?

R: – Nu, ne obosește.

A: – Fuga vă obosește?

R: – Da, și n-ar fi bine. I-ar lăsa descoperiți pe cei mici.

Probabil fiind masivi și greoi, după câte o luptă pe viață și pe moarte, numai alergat nu le mai trebuia. Erau intenși, dar pe teritoriu limitat. 

A: – Deci rămâneți lângă ei. (Da) Și după aceea ce mai faceți?

R: – Dormim. Ne uităm la stele – sunt stele.

A: – Dar cu ăia mici aveți treabă?

R: – Nu. Nu știu, dar… nu știu ce fac ei când noi dormim!

A: – Dar ei cum fac să aibă de mâncare?

R: – Cred că se hrănesc cu ce găsesc sub pământ.

A: – Ei nu ies afară?

R: – Nu. Au lumină prin găuri.

A: – Și tot timpul rămân ascunși în acele găuri?

R: – Aproape. Ies când este sigur.

A: – Și cum arată cei mici?

R: – Arată așa… ca… ca și oamenii normali… poate puțin mai mari… dar nu foarte mult. Au doi ochi.

A: – Și de ce-i protejați până la urmă?

R: – Că așa trebuie. Știm că asta trebuie să facem. Așa cum știm și că putem să dormim, când nu e pericol.

A: – Am înțeles. Și cu ăștia pe care-i protejați, ăștia mici, cu ei comunicați sau interacționați în vreun fel?

R: – Nu știu… cred că da… altfel cum știm că putem dormi? Cred că ne spun ei?

A: – Dar cum știți când e momentul să-i apărați?

R: – Simțim. Că piticii au făcut și zone unde se declanșează gălăgie și… au pus niște… zone… Ăștia care atacă se lovesc și fac gălăgie și noi ne trezim.

A: – AH, ca un fel de alarmă.

R: – Da.

A: – Și voi aveți ceva de câștigat din asta?

R: – Nouă ne place să ne luptăm!

Părea că altceva nu se mai întâmplă cu această scenă și timpul se apropia de sfârșit, așa că am chemat Sinele Superior să aflu câteva răspunsuri.

SS: – Mi-e foarte cald.

A: – Ce mai simți în corp?

SS: – Simt că bate inima peste tot! Mâinile sunt foarte grele, antebrațele. Dar… mă doare mâna, mâna dreaptă… aici.

A: – Întreb Sinele Superior… de ce a apărut durerea acolo, la mâna dreaptă? Viața aceea de ciclop a fost aici sau în altă parte.

SS: – În altă parte, acolo erau 3 sori.

A: – Și erau și oameni? Sau ca oamenii? Ființele acelea mai mici cu doi ochi.

SS: – Da, trăiau sub pământ. Planeta era foarte mică.

A: – Și de cei trăiau, cei care arătau ca oamenii, sub pământ?

SS: – Din resturi, de la uriași și… din agricultură.

A: – Cultivau sub pământ?

SS: – Văd că da. Da.

A: – Și care era relația dintre uriași și oamenii de sub pământ?

SS: – IUBIRE! Simt o mare iubire. Uriașii nu știau… nu înțelegeau…

A: – Dar uriașii erau capabili de iubire?

SS: – Ei simțeau ceva care-i împingea. Nu știau ce. Ei nu aveau capacitate.

A: – Simțeau emoții de vreun fel?

SS: – Primeau. Nu știau ce sunt. Așa primeau ordine, comenzile lor [a oamenilor]… erau prin iubire.

A: – Deci cumva uriașii erau subordonați oamenilor de sub pământ?

SS: – Da.

A: – Care-i coordonau cu iubire?

SS: – Da, din emoție.

A: – Din acest motiv nu le făceau uriașii rău celor de sub pământ?

SS: – Nu… Ei îi protejau. Menirea lor era protecția celor mici.

A: – Am înțeles. Și în viața aceea cum a murit?

SS: – (Liniște) A fost… Hm… A fost omorât din greșeală. Un prieten… companion… din grupul lui…

A: – Dar ce-a făcut?

SS: – I-a dat cu un uriaș… în cap.

A: – Mhm! În timpul luptei l-a lovit din greșeală cu corpul altcuiva?

SS: – Da.

A: – Și ce parte a lui a fost rănită?

SS: – Coloana.

După această clarificare mi s-a confirmat că prima scenă a fost exact momentul în care i s-a tăiat filmul, după ce i s-a rupt coloana. În încâierarea crâncenă nu și-a dat seama ce s-a întâmplat, pe moment.

A: – Am înțeles. Și, e ceva din felul în care a murit atunci care-l afectează în prezent?

SS: – Da, a simțit-o ca pe o trădare. C-a fost trădat.

A: – Dar nu a fost intenționat, nu?

SS: – Dar el nu știa.

A: – Și faptul că s-a simțit atunci trădat ce efect are în prezent asupra lui?

SS: – Ura, răzbunarea.

A: – Ar fi vrut să se răzbune, dar n-a mai apucat pentru că a murit, deci.

SS: – Așa este.

A: – Și colegul care l-a omorât din greșeală atunci este prezent în viața de acum?

SS: – Nu s-a încarnat pe această planetă.

A: – Deci nici nu s-ar putea răzbuna pe el, pentru că nu e aici.

SS: – Nu.

A: – Dar dorința asta de răzbunare cu care a rămas de atunci, ce efect are în viața lui din prezent?

SS: – Îl ține pe loc.

A: – În ce fel?

SS: – Îi e teamă să rănească ăștia mici. Cei mici nu au vină.

A: – Dar pe cei pe care-i percepe mari sau puternici, în relație cu ei, în viața asta, se manifestă ceva?

SS: – Pe această planetă sunt toți mici.

A: – Dar pe cei pe care-i percepe mari sau puternici, în relație cu ei, în viața asta, se manifestă ceva?

SS: – Pe această planetă sunt toți mici.

A: – Dar de ce i s-a întâmplat în trecut, când a intrat în câte-o bătaie, să i se rupă filmul și să nu mai știe ce face? Și să devină foarte violent și puternic? Ce s-a întâmplat?

SS: – Prima dată… s-a înfuriat foaaaarte mult. Nu am reușit să-l controlăm. După… l-am scos de-acolo. E periculos. E periculos să-l lăsăm să iasă.

A: – Să iasă din corp sau în ce fel să iasă?

SS: – Să iasă puterea.

A: – Dar cum de a rămas așa de multă putere în el de-atunci, din viața în care a fost uriaș?

SS: – Din dorința de răzbunare.

A: – Și e și altceva ce ai vrea să-i mai spui, care să-l ajute să dea drumul dorinței de răzbunare?

SS: – Să nu se mai gândească la ea. Nu se va întoarce la planeta aia niciodată.

A: – Și cu colegul de atunci se va mai întâlni?

SS: – Nu. E la un nivel prea jos.

A: – A rămas în urmă.

SS: – Da, a rămas în urmă. Nu a evoluat.

A: – Deci dacă tot ar vrea să se răzbune pe el, ar trebui și el să dea înapoi, să involueze, ca să aibă șanse să-l întâlnească.

SS: – Da. Ar trebui să nu cunoască iubirea. Să nu fi cunoscut iubirea.

A: – Iubirea l-a schimbat. (Da) Și asta e bine pentru el înțeleg. (Da) Și poți să-l ajuți să elibereze din structurile lui acea dorință de răzbunare, care-a mai rămas de atunci? Acum înțelege care e situația și că nu mai are rost.

SS: – Da.

A: – Vrei să faci asta acum?

SS: – Da. O pot face acum.

A: – Bun, te rog să începi să faci asta. Și dacă vrei să-i și arăți, sau să-i spui cum faci. Și te rog să faci curățarea din corpul fizic, dar și din celelalte corpuri, dacă e și în celelalte corpuri.

SS: – Da, este în toate nivelele… Gata.

A: – Minunat, mulțumim. Ai zis că această dorință de răzbunare îl ținea pe loc. Asta înseamnă că de acum înainte lucrurile se vor schimba pentru el? (DA) În ce fel să se aștepte să se schimbe?

SS: – Se va simți mai liber și fără griji c-ar putea face rău,… din greșeală… oamenilor… celor cu doi ochi.

A: – Pentru că acum e doar printre oameni cu doi ochi.

SS: – E și el unul dintre ei.

A: – S-a temut că-și poate face rău și lui însuși?

SS: – Nu.

A: – Am înțeles. Dar de ce când apărea forța aceasta uriașă în el, avea sentimentul că parcă orbește, că vede totul alb?

SS: – Era ciclopul care voia să iasă… Și noi îi trimiteam lumină… să-l păstrăm acolo.

A: – Deci lumina pe care o vedea era ajutorul!

SS: – Da. Corpul ăsta nu avea nevoie să țină minte de ciclop.

A: – Dar de acum înainte s-a rezolvat cu asta.

SS: – Da.

A: – Bun. Minunat. Și de ce după ce apărea lumina aceea puternică nu mai ține aminte ce se întâmplă, pentru o buncată de timp? De ce-și pierdea conectarea cu realitatea?

SS: – Nu pot să-ți răspund.

A: – În regulă. Mai sunt și alte părți din viața lui pe care nu și le poate aduce aminte. O parte e chiar din perioada în care a consumat alcool. Ar fi cazul să-și aducă aminte părțile acelea din viața lui? Vrei să-l ajuți să-și aducă aminte?

SS: – Da, asta poate să-l ajute să se dezvolte și mai mult.

A: – Dar de ce a început, după 18 ani, să consume așa de mult alcool? Până aproape i se rupea filmul?

SS: – Începea să simtă emoțiile celorlalți. Trebuia să-l păstrăm să nu se declanșeze, să iasă ciclopul. Și să devină violent. A fost o formă de autoapărare.

A: – Chiar dacă el simțea că el se dezinhiba mai tare când consuma alcool?

SS: – Nu simțea sentimentele transmise de ceilalți. Alcoolul amorțea asta.

A: – Și dacă ar fi simțit emoțiile celorlalți ar fi fost…

SS: – … butonul declanșator.

A: – Am înțeles. Și de ce întotdeauna s-a simțit de parcă nu e complet, întreg?

SS: – A fost ținut pe loc, datorită acestei energii – dorința de răzbunare pe care o avea în el.

A: – Dar acum, că ai făcut curățarea, o să se simtă complet, întreg?

SS: – Da. Așa va fi.

A: – În regulă. Și din experiența de ciclop mai e ceva ce-ai vrea să îi clarifici? Să-l faci să înțeleagă?

SS: – O să se repare și coloana.

A: – Te ocupi să se repare și coloana?

SS: – A rămas cu traumă… în coloană.

A: – Și poți să faci acum? O ajustare și pe coloană, ca să fie totul așa cum trebuie?

SS: – Da. S-a rezolvat.

A: – Minunat. Mulțumim. Viața aceea părea destul de simplă – era despre luptă pentru mâncare, să arate care-i mai puternic, ca să aibă mai multă mâncare, să doarmă și să-i protejeze pe cei mici. Și în viața asta, adesea aduce vorba despre mâncare. De-acolo vine? Faptul că tot vorbește despre mâncare? Că e interesat de mâncare când ajunge într-un loc nou?

SS: – Da. Se simte protejat, se simte în largul lui. Când vorbește despre mâncare nu se gândește la nimic altceva. Vorbește cu drag, cu iubire!

A: – În viața aceea era cam singura lui preocupare.

SS: – Da, el atunci simțea emoție. Era cumva coordonat de emoțiile pe care le simțea, dar nu putea transmite emoție. Ci, cumva, doar mâncarea era importantă pentru el, pe lângă luptă.

A: – Era o formă de satisfacție.

SS: – Da.

A: – Și e nevoie să intervii în vreun fel ca să ajustezi relația lui cum mâncarea din viața prezentă?

SS: – Nu, se va rezolva de la sine. […]

A: – Dar de ce are frică să fie respins, neacceptat?

SS: – C-a trăit foarte mult în singurătate, el cu el. Nu știe cum e printre alții. Și-a indus… are legătură cu sentimentul de ură pe care-l avea ciclopul. Și piedicile care s-au introdus ca să nu se manifeste. Se vor rezolva și vor dispărea în timp.

Așadar, am aflat povestea unui ciclop de pe o altă planetă mică, dintr-un sistem solar cu trei sori. Caracteristicile de bază sunt asemănătoare cu ale ciclopilor din legendele grecești. Forță imensă, canalizată în special pentru a putea mânca mult și a-și ține dușmanii departe. Ocazional canibali. Pentru cât efort depuneau pentru a obține mâncare, am putea chiar deduce un fel de obsesie pentru mâncare.

Ființele acestea erau simple, fără un intelect dezvoltat, fără capacitatea de a transmite emoții sau de a le primi și recunoaște. Cu toate acestea, oricât de brute și dure erau, erau mișcate, aproape înduioșate, de iubirea pe care le-o transmiteau oamenii mici, cu doi ochi, pe care îi protejau. 

Se pare că oamenii mici erau mai evoluați, și prin iubire, fără cuvinte sau un limbaj comun, îi dirijau pe ciclopi în anumite momente. Nu putem spune că îi supuneau, căci aceste brute nu erau ființe raționale. Dar transmițându-le iubire, reușeau să-i facă să își folosească puterea pentru a-i proteja de alți ciclopi, veniți din alte părți.  Trăiau într-o simbioză. Cu toate că ciclopii nu înțelegeau ce primesc de la oameni, simțeau că trebuie să le fie alături. De fapt, sufletul lor primea acea iubire, care îi schimba în esența lor.

Lupta feroce pe care o duceau în fiecare zi, orbește, pentru putere și mâncare, nu lăsa loc pentru prietenii și loialități de durată. Nu erau capabili de așa ceva. Din acest motiv, când, din greșeală, un alt membru al grupului l-a ucis lovindu-l în cap cu trupul altuia, a murit cu sete de răzbunare.

Acel impuls, de a lovi și a se răzbuna c-a fost răpus, c-a fost ucis, rămăsese neconsumat de multe vieți. Nici n-ar fi avut cum să-l consume nici în viața aceasta, pentru că cel pe care dorea să se răzbune nici măcar nu s-a născut în lumea noastră. Și nici n-o să se mai întâlnească vreodată, pentru că au evoluat în direcții diferite. Sinele Superior i-a arătat că sensul răzbunării s-a pierdut și că spre binele lui e să își continue drumul, renunțând la această dorință. E superior acum oricum.

Iată că Sinele Superior a încercat să stingă în el acest impuls în viața prezentă, să-l deconecteze de la el, inundându-l cu lumină, atunci când forța ciclopului încerca să se trezească și punea în pericol oamenii cu care se încăiera în baruri când era băut. El credea că lumina albă pe care o vedea, înainte să i se rupă filmul, era un semn că are o problemă (la cap), iar Sinele Superior i-a explicat că (de fapt) acela era ajutorul. Încerca să-l apere de o parte din el însuși.

Fiindcă a avut conștientizarea și Sinele Superior a făcut vindecarea, l-a ajutat să se reîntregească, să fie complet, nu mai este nevoie de răzbunare. Paradigma lui s-a schimbat total. 

Am vrut să îți împărtășesc povestea aceasta, pentru că situația bărbatului cu care am lucrat era oarecum ieșită din comun. Eu îl admir pentru faptul că a avut onestitatea să îmi povestească prin ce trecea, ca să știu despre ce e vorba și să îl pot ajuta. Nu s-a învârtit după degete și a pus toate cărțile pe masă. Înțelegerea și asumarea problemei o face să fie pe jumătate rezolvată.

În timp, am învățat că în spatele adicției de alcool și a violenței, există multă suferință, durere, traumă. În această situație am găsit și traumă fizică (fractura de coloană care l-a ucis, dar era asociată cu trădarea camaradului în mintea lui), și o emoție puternică (dorința de răzbunare), precum și un impuls fizic de a lovi (care nu s-a mai manifestat în viața de ciclop, pentru că a murit înainte să apuce să-i dea o lovitură înapoi celui care l-a rănit).

Au mai fost bărbați care au venit la sesiune pentru adicția de alcool. Unele cazuri s-au rezolvat pe loc, de pe o zi pe alta. În unele cazuri, sesiunea a fost o treaptă către o stare mai bună, mai aproape de echilibru. Atunci când psihoterapia nu e suficientă, poate fi o soluție să sapi mai adânc, pentru că rădăcina adicției poate fi într-o viață trecută. Această metodă (QHHT) este nemaipomenită pentru situațiile care nu-și găsesc rezolvarea prin metodele convenționale.

În plus, am mai aflat că șablonul pentru ciclopi probabil că s-a folosit pe mai multe planete. Altfel n-ar ieși fum fără foc, nu? Prea multe asemănări între poveștile anticilor și povestea acestui ciclop din altă lume.

Dacă și tu, cel/cea care citești aceste rânduri te lupți cu adicția de alcool și îți dorești să intri în adâncurile subconștientului tău, pentru a căuta cauza originară a simptomelor tale, te invit să îmi scrii pentru a stabili o programare. Sau poate această istorisire te inspiră să îți lucrezi alte umbre și neliniști. Urmează linkul de mai jos și contactează-mă. E primul pas către o experiență unică de cunoaștere și vindecare de sine.

Dacă această istorisire crezi că ar putea inspira pe cineva care se luptă cu adicția de alcool sau are ieșiri violente incontrolabile, îi poți împărtăși acest articol. Uneori avem nevoie de o idee la care nu ne-am gândit înainte, ca să putem ieși din impas.