Războinicul draconian și flota de nave cosmice

Aceasta este povestea unui draconian războinic și a războiului la care a participat și în care și-a dat viața. Descrierea propriei înfățișări se potrivește cu ceea ce știm, sau numim, draco-reptilieni.

Aceștia sunt ființe extraterestre bipede, cu aspect reptilian, având de obicei un corp musculos, puternic, acoperit cu solzi, brațele terminate cu gheare (3 sau 5 de obicei). Din câte știm până în prezent toate speciile reptiliene au coadă, însă forma cozii poate varia. Mai știm că sunt specii inteligente, de dimensiunea a 4-a, fără emoții (din ce știm până în prezent), preocupate de control, tehnologie (în special corelată cu războiul și cucerirea spațiului). 

Din informațiile transmise de Sal Rachele în cărțile sale, aflăm că o parte din draconieni au evoluat spiritual și au trecut de partea Luminii. Reptilienii sunt în general asociați cu activități ce țin de Întuneric și frică.

Dar această povestire nu este despre frică și lupte de cucerire. 

Aflăm despre primordiala luptă dintre Bine și Rău, dintre Lumină și Întuneric. O luptă în care umbre negre, ieșite dintr-o uriașă gaură neagră, atacau soarele (o altă stea dătătoare de viață, dintr-un loc foarte îndepărtat, de demult) și încercau să-l absoarbă cu totul, încercând să distrugă întreaga viață. 

În încercarea de a salva acel soare, o flotă de războinici draconieni au pornit într-o misiune nobilă, de onoare – însă o misiune kamikaze. Un tânăr membru al acelei flote ne povestește – desigur, în transă hipnotică în cadrul sesiunii de hipnoză cuantică QHHT – impresiile sale. 

Un lucru deosebit de interesant despre care aflăm în această povestire, este sistemul de propulsie și susținere a vieții de pe navele acestor ființe războinice. Draconianul îi spune inima navei. Aflăm că inima navei era un mix de țesut organic roșu, protejat de o rețea-scut din metal, care conține informație, pulsează și e vie, are inteligență universală, conștiință, susține viața și funcționează în rețea cu inimile celorlalte nave și ale stației-bază. 

Ne aflăm în etapa în care omenirea experimentează cu țesut de creier uman (obținut din celule stem) pentru a-l folosi ca suport biologic pentru inteligența artificială, în perspectiva creerii biocomputerelor. Omenirea încearcă să creeze o fuziune între biologie și inteligența artificială, însă în această sesiune am aflat cum o astfel de fuziune creată de draconieni avea proprietăți și utilizări mult dincolo de ce ne imaginăm în prezent că este posibil.

Sesiunea cu Irina ne oferă o schimbare de perspectivă asupra multor lucruri. Cum ar fi dacă nu tot ce arată înfricoșător ar fi rău? Sau insensibil și lipsit de emoții? Cum ar fi să luăm în considerare că există entități negative, ale întunericului, cu mult mai negre și mai puternice decât tot ce știm până în prezent? Cum ar fi călătoriile în cosmos dacă s-ar crea sisteme de propulsie cum erau inimile acestor nave?

A: – Ce se întâmplă? Ce percepi? Unde ești?

I : – E un alt loc acum… e mai… Aș vrea să spun navă?! (Mirată)

A: – Navă?

I : – Da, am avut așa ca o imagine cu… Pfff, să mă gândesc cum să o descriu. Ca un fel de inimă a navei, dacă vrei? Care… a fost o lumină roșie, în spatele… a mult… fier. Adică e fier… Așa mi-am dat seama că e o navă. E mult fier și am fix văzut acest centru, inima ei cum ar fi. Care e mare. E ca o lumină roșie, dar are așa o senzație de țesut, de țesut roșu. Și… e ca și cum ar avea un scut, o armură pe deasupra ei, dar se vede totuși roșul acela în spate. E ca și cum inima e protejată de… ceva. Da, e ca o navă care călătorește… prin spațiu.

A: – Și cum arăți când ești acolo înăuntru?

I : – Hm! Mai ciudat! Mai cu solzi, mai cu formă de animal, așa!

A: – Încearcă să te descrii.

I : – În două picioare. Nu știu dacă mă văd pe mine, dar e mai degrabă e ceva ce văd. Nu știu dacă-s eu sau altcineva. Nu cred că-s eu, dar și eu arăt la fel. E ca un animal biped. Aidcă e în două picioare, dar e cu formă de animal. Și mare, cu solzi. Arată ca nava! Arătăm ca nava…

A: – Adică roșii?

I : – Nu! Că nu e roșie – doar inima e roșie. E de culoarea fierului, e o culoare… dar nu fier încins. Nu știu… e o culoare metalică, un gri închis cu maro…

A: – Așa sunt și solzii?

I : – Da.

A: – Și peste tot pe corp sunt solzi?

I : – Mhm!

A: – Și corpul e mai subțire, mai…?

I : – Nu, e destul de musculos și destul de impunător.

A: – Și picioarele cum arată?

I : – Sunt ca niște labe, așa… cu gheare!

A: – Câte degete sunt?

I : – Trei?

A: – Și brațele cum sunt? Cum se termină?

I : – Tot cu degete.

A: – Da, câte degete sunt?

I : – Trei. Patru! Cred că este și un deget mare. Dar suntem așa… cum sunt desenate uneori creaturile mitologice? Ceva între… nici nu știu cum să descriu, că n-am văzut nicăieri asta. Cred că avem și coadă!

A: – Coadă? Și coada cum e?

I : – Mhm. E oarecum ca de dinozaur! Suntem ceva între centaur și dinozaur, așa!

A: – Dar de ce zici că e coada ca de dinozaur?

I : – Pentru că mi se pare… Dar nu e la toți la fel! Uneori e mai groasă la bază… și dup-aia se subțiază. Și la alții e ca o coadă de leu… adică în vârf are ceva, ca la o coadă de leu.

A: – Păi la leu coada se termină cu un smoc de păr. Dar aici, dacă e un corp cu solzi și care e altfel, cum se termină coada?

I : – Coada n-are solzi! Sau nu are peste tot… nu știu… nu e…

A: – Dar e ca un cilindru, ca un con?

I : – Ca un cilindru.

A: – Ok. Dar de unde începe coada?

I : – De… deasupra fundului. De unde începe coada!

A: – Și e mai lungă decât distanța de la fund până la pământ?

I : – Da, cred că da. E cel puțin la fel.

A: – Și cum vă țineți coada? În ce poziție față de corp?

I : – În spate… așa… în aer.

A: – Mhm. Și capul… cum e?

I : – Oh! Nu știu, e destul de înfricoșător. Adică dacă aș vedea desenul ăsta undeva… în benzi desenate sau filme de groază. E înfricoșător, e mai…

A: – Încearcă să-l descrii exact așa, ca pe o bandă desenată.

I : – E un pic ascuțit…

A: – Ca un bot?

I : – Da, ca un bot. Ascuțit. Și e… Hm… Avem gurăăă.

A: – Și gura cum e? Are buze?

I : – Mnu. N-are buze. N-are buze deloc. E… o parte din… pur și simplu se deschide, așa, ca parte din cap. Dar n-are buze, n-are nimic… care să iasă în evidență. Ar putea să semene cumva cu o insectă, dacă vrei? Capul! Ca și capul unei inscte, dar mai ascuțit, nu rotund. De fapt, tot – și corpul e cam la fel. Deși e mai musculos și mai impunător, dar per total ar putea să fie cam ca și corpul unei insecte.

A: – Și ochii cum sunt?

I : – Da, sunt mari și rotunzi.

A: – Ce culoare au?

I : – Galbeni.

A: – Au pupilă?

I : – Da, dar dintr-aia… ca de reptile.

A: – Și partea colorată a ochiului… irisul… e exact când deschizătura de ochi sau e mai mic? E și alb pe lângă ochi?

I : – Nu este alb. Nu e rotund, are formă ca de romb, așa. Și e închis la culoare.

A: – Ochii au pleoape? Se închid, se deschid?

I : – Da.

A: – Urechi aveți?

I : – Cred că da, dar sunt mici, neimportante, nu ies în evidență.

A: – Fără lob al urechii?

I : – Mhm.

A: – Și mai observi ceva la cap?

I : – Nu, doar că e așa… aplecat în față cumva… Nu știu cum să descriu. Dacă m-aș uita din profil, gâtul e mai lung și aplecat în față. E țuguiat, așa. Dar nu știu ce facem aici – cred că protejăm inima aia.

A: – Dar sunteți toți din aceeași specie?

I : – Suntem vreo doi.

A: – Doar doi? Și tu ce faci?

I : – Asta încerc să-mi dau seama. Cred că asta facem. Cred că stăm acolo, ca și cum stăm de gardă. Și protejăm partea asta, inima asta.

A: – Și dacă ar fi să apară vreun pericol, ce-ați face mai exact? Cum ar arăta să protejați inima navei?

I : – Să nu poată fi… lovită, să nu poată fi înțepată, să nu poată fi… Să nu poată nimeni să înfigă ceva în ea.

A: – Ai zis că are un fel de scut, ca o rețea, ceva.

I : – Da, are ca un fel de grilaj, ca un scut… ceva…

A: – Și ca să protejați să nu străpungă nimic inima navei, ce instrumente aveți? Cum puteți face asta?

I : – N-avem, suntem doar noi. Nu cred c-avem arme neapărat. Dar suntem noi foare mari, foarte… Adică ne-am folosi noi corpurile noastre s-o protejăm, ne-am sacrifica.

A: – Ați ieși din navă?

I : – Nu, că trebuie să stăm acolo. Acum au început să apară niște culori. Parcă aș fi în alt film! Era mai sumbru, dar acum e mai spre turcoaz, mai spre albastru. Nu știu dacă înseamnă ceva.

A : – Încă ești pe navă?

I : – Semi… Parcă se mai schimbă.

A: – Dar nava ce formă are?

I : – Mmmm… Ca un fel de tanc foarte mare, dar fără roți.

A: – Și cât ocupă, din întreaga navă, partea aceasta la care tu îi zici inima navei?

I: – Ocupă partea centrală, partea de jos a navei. E cam un sfert. E ca o cameră separată și de acolo se produce energia ei.

A: – Dar voi faceți să și zboare nava asta?

I : – Inima asta.

A: – Și în restul navei mai există alții sau altceva?

I : – Da, mai sunt. Sunt mai mulți. Dar nu-mi dau seama ce facem. Dacă e o misiune sau ce facem. Ceva facem. Undeva mergem.

A: – Tu știi care-i destinația către care vă duceți?

I : – Cred că am fost chemați undeva.

A: – V-au chemat alții ca voi?

I : – Da. Ne-au chemat conducătorii. Ne adună undeva. Cred că avem ceva de făcut.

A: – Bun. Păi haide atunci să condensăm timpul până când ajungeți cu la destinație, la locul unde ați fost chemați. Vă apropiați acum de locul unde ați fost chemați.

I : – Da. E ca un fel de stație în spațiu, dacă vrei. E ca un băț, așa… E pe verticală. Și acum toate navele se parchează așa, pe laterale. E ca un cilindru pe verticală și acolo e locul de parcări. Și acolo sunt multe [nave].

A: – Tot așa ca a voastră?

I : – Da, multe!

A: – Bun. Și acum că v-ați adunat acolo toți, ce faceți?

I : – Cred că urmează să ni se spună ceva. Cred că avem o misiune. Avem ceva de făcut. Un fel de instructaj.

A: – Rămâneți pe nava voastră ca să primiți instructajul?

I : – O parte rămân, o parte coboară.

A: – Și tu ce faci?

I : – Îmi vine să rămân acolo, lângă inimă.

A: – Și până la urmă așa faci? Rămâi acolo?

I : – Nu știu ce să fac. Parcă aș rămâne, parcă m-aș duce… Cred că mă duc totuși, pentru că e lumina asta turcoaz, albastră-verde, care tot apare și parcă mă atrage.

A: – Și unde te duci?

I : – E ca o sală de consiliu, ca o…

A: – E mare? (Mhm) Mai sunt și alții acolo? (Da) Cam cât de mulți mai sunt?

I : – Mulți! Cred că sutem toți!

A: – Și asta înseamnă cam…? Cât de mulți?

I : – Nu știu… mii… zeci de mii?

I : Dar cumva asta e casa noastră. Noi n-avem un… loc anume.

A: – N-aveți o planetă?

I : – Mnu.

A: – Dar cum de n-aveți o planetă pe care să stați?

I : – Asta e, de-aici. E locul la care ne întoarcem. E ca și cum asta-i baza. Și în rest sunt misiuni, dar acum e ca și cum e una mai mare. Pentru că suntem toți acolo, suntem foarte mulți. Și are și baza asta… are și ea, inima ei centrală. Care e acolo, sus.

A: – Îți plac lucrurile astea, văd.

I : – Daa. Și îi zic inimă pentru că se și mișcă. Are o… are o mișcare organică, așa, e… Și o inteligență.

A: – Hm! Are și conștiință?

I : – DA (rapid și tare).

A: – Dar știi din ce-i făcută?

I : – Nu știu, e ceva țesut, e ceva biologic. (!!!) Dar nu știu ce e exact. Dar DA, e o conștiință, e inteligență și e și o sursă de viață.

A: – Sursă de viață?! Ce vrei să spui cu asta?

I : – Arată… Uite, primul lucru care mi-a venit în cap acum… ce ciudat! Ca în interiorul unui pântec!?… Așa se simte, ca textură, ca… Tot! Ca și cum ai privi… ca și cum ai fi și ai privi din interiorul unui pântec. Și totul în jur e… interiorul unui pântec… țesut și… Fix acolo m-am dus. Ce interesant! Pentru că inima asta mi-a apărut sus, e undeva sus. Privesc în sus, spre ea. Și e genul ăla de lumină difuză, așa. Și se vede că se mișcă. Se și aude!

A: – Dar haide să ne întoarcem acolo, la sala de consiliu. Ce se întâmplă acolo? De ce v-ați adunat acolo?

I : – Trebuie să mergem undeva, cu toții. Avem ceva de făcut, dar nu știu ce.

A: – Ce misiune primiți?

I : – Trebuie să mergem la război, sau într-un soi de război. Și există șanse foarte mari să nu ne întoarcem. Și eu nu vreau deloc să mă duc. Adică prefer să stau acolo, lângă inima asta! Unde mă simt foarte în siguranță și aud… cumva bătaia ei. Trebuie să mergem undeva, da. Și nu cred că ne mai întoarcem.

A: – Și de ce trebuie să vă duceți acolo? De ce nu poți rămâne aici, la bază?

I : – Pentru că trebuie să se ducă toată lumea.

A: – Dar cu cine trebuie să vă războiți?

I : – Cred că trebuie să ajutăm pe cineva. Care e în pericol sau e atacat. Dar nu știu cu cine. Alte specii… alte… Pare ceva important, ce afectează tot universul, cumva. Dar cred că trebuie să ajutăm, mai degrabă. Suntem ca niște soldați, ca o armată. Dar cu siguranță trebuie să protejăm.

A: – Și ai vreo variantă să poți să rămâi tu?

I : – Mmm… aș vrea foarte mult. Cred că pot, dar cred că e rușinos. Cred că mai degrabă mă duc ca să nu pară, așa, că sunt fricos sau…

A: – Bun. Păi alte lucruri vi se mai spun despre ce aveți de făcut?

I : – Că avem acces la tot ce trebuie să știm prin aceste inimi. Care cumva sunt legate de cea centrală – pentru că arată la fel și sunt în același sens. Și cumva toată informația e acolo… și că știm, sau vom ști. Pare așa… o situație kamikaze. Adică ca și cum știm că ne ducem și nu prea sunt șanse să ne mai întoarcem vreodată… sau să supraviețuim sau să ceva. Ca și cum misiunea e deja pierdută, într-un fel. Deși toată lumea e foarte curajoasă și e… o onoare! Și ceilalți sunt la fel. Toată lumea! Suntem toți unul! Ca și cum asta e misiunea noastră, pentru asta suntem.

A: – Și de ce nu credeți că puteți ieși învingători?

I : – Cred că suntem trimiși… Cred că suntem un fel de armată de sacrificiu. Suntem trimiși primii. S-ar putea, pur și simplu, să nu știe nimeni la ce să se aștepte. Nu știu neapărat e că o să ieșim pierzători, dar e senzația asta că nu… există șanse să nu ne mai întoarcem, da… și suntem cumva de sacrificiu, dar cred că de-asta, pentru că suntem primii! Ca niște pionieri. Și de-asta e și o onoare.

A: – Înseamnă că ați fost aleși cu un motiv să fiți primii.

I : – Da, pentru că suntem puternici, și pentru că suntem războinici. Acesta e scopul nostru.

I : – E ca o bătălie intergalactică, nu știu… Pentru că m-am dus un pic mai încolo. E așa… CA UN DEZAZTRU! Ca o explozie puternică. E foarte multă lumină, un soare foarte mare, e multă lavă, nu știu. EXPLODEAZĂ PLANETE. Nu știu, e foarte multă activitate și e foarte distructiv.

A: – Și cu cine vă războiți până la urmă?

I : – Sunt niște forțe… nu știu… întunecate. Chiar sunt niște forțe întunecate.

A: – Nu știați la ce să vă așteptați când ajungeți acolo.

I : – Da, încă îl văd așa, din spate, încă nu… Adică văd…

A: – Dar când ați ajuns era deja așa? Cu explozii?

I : – DA. Da, e și… un soare foarte mare și foarte-foarte-foarte luminos. Dar în același timp… și foarte negru. Nu știu cum să zic. E ca și cum e și lumina și o gaură neagră în același timp! În același loc! E ca o bătaie de-asta între forțele universale, între Bine și Rău! Fix așa e! Acolo trebuie să mergem! De-asta e așa… tricky, că… nu știm cine câștigă.

A: – Și voi de care parte sunteți?

I : – De partea Binelui, a Luminii. Cu toate că nu pare, după cum arătăm.

A: – Și ceilalți? Care-s de partea răului?

I : – Ei n-au corp! Sunt doar umbre… sunt doar… nu știu… gaz… n-au…

A: – Și atunci cum pot să facă distrugeri?

I : – Prin energie. Doar prin energia lor. Sunt puternici, chiar dacă n-au corp.

A: – Și dacă ei n-au corp, atunci voi cum vă puteți lupta cu ei?

I : – Păi cred că asta-i problema. Cred că nu știm nici noi. Avem un mod, sigur. Și cred că inimile astea au un rol important. Avem un fel de scut, adică nu pot pătrunde.

A: – Nu pot intra în navele voastre?

I : – Nu, atât timp cât scutul e sunt activ nu. Cred că ei, pur și simplu atacă… sau vor să atace acest soare foarte mare. Cred că aia e ținta.

A: – Asta vor umbrele astea să distrugă?

I : – Da, să distrugă lumina aia, soarele acela. Care e cumva sursa vieții… Ăsta-i scopul, asta apărăm.

A: – Și? Cum decurge lupta? Care-i mersul?

I : – Sunt și multe găuri negre, iar asta face lucrurile complicate. Cred că pe acolo vin, sau pe acolo ies. Doar că găurile alea negre și absorb, tot… atrag tot în ele… Și trebuie să le evităm.

A: – De ce? Ar putea să vă atragă și pe voi?

I : – Da! Și acolo-i pericolul de fapt. Și de acolo cred că ies și ei. Și riscul,… pericolul, e ca toate astea să se unească într-o gaură neagră mai mare și să absoarbă soarele! Care e foarte mare și foarte luminos!

A: – Și de ce-i așa de important să apărați soarele acesta?

I : – Pentru că e sursa a tot ce înseamnă viață, susține tot.

A: – Și dacă nu reușiți…? Ce se întâmplă?

I : – Vine întunericul.

A: – Și pe voi cum v-ar afecta?

I : – Cred că ne-ar distruge, am dispărea. Tot ar dispărea. Ar veni întunericul, ar fi ca o… Ar veni ca o eră de întuneric. Wow.

A: – Și cum vă descurcați până la urmă în lupta asta?

I : – Știu că e foarte chinuitor. E ca și cum ne trage gaura asta și încercăm să ne luptăm să nu fim trași în ea. Pare totul foarte chinuitor, foarte... Acum simt cum corpul îmi e tras în jos! Ca și cum mă trage ceva și eu încerc să rămân în sus, să-mi păstrez… Ca și cum ceva vrea să mă absoarbă, aia e senzația. Nu știu dacă câștigăm sau nu, nu știu…

La scurt timp a murit și a ajuns în alt loc de reîncărcare și regenerare, cu lumini verzi-albastre foarte frumoase și plăcute.

A : – Știu c-ai fi putut să scoți la lumină multe alte vieți pentru ca ea să le vadă. De ce ai ales aceste vieți?

SS: – Pentru că am nevoie să mă încarc. Și să accesez energia aia, ca energie-sursă, ca energia de la Mama.

A: – Cea de la peștera de cristale?

I : – Da. Și cealaltă, de la inima navei. […]

A: – De ce ai vrut să-i aduci aminte viața în care păzea inima navei, în care avea o înfățișare cam… de speriat? Ce specie era?

I : – Era o specie extraterestră, dar nu asta e neapărat important. Important e că era căldura… Chiar dacă arăta diferit sau înfricoșător, era pur și simplu căldura acelei inimi… era faptul că ea bătea… era… o sursă de iubire și… energie și inteligență și… Alimenta toată nava și alimenta tot. Era foarte puternică.

A: – Ca un fel de motor sau…?

I : – Da. Ca un fel de motor, dar nu așa… ca un motor mult mai puternic.

A: – A zis că avea și inteligență. Dar cum au apărut acele inimi de nave?

I : – Ca parte din inima centrală, care era parte din baza aceea.

A: – Funcționau ca în rețea?

I : – Da, exact ca în pântecul mamei. Când inima mamei bate, e inima centrală… și inima pruncului (are și el inima lui)… și funcționează în rețea cu inima mamei.

A: – Și inteligența pe care o aveau inimile navelor era ca un fel de inteligență artificială?

I : – NU! E inteligență universală nu… Nu, e inteligență pură, e Sursă! Și alimentează orice. Alimentează Orice, cu orice scop. Fie că e iubire, fie că e nevoie de mișcare, fie că e nevoie de viteză, fie că e nevoie de… De orice e nevoie, alimentează.

A: – Și doar acea specie are astfel de inimi pentru nave?

I : – Mmm… cred că nu, dar… În felul ăsta, în care arătau, da.

A: – Am înțeles.

I : – Și probabil că inima era singurul… era nevoie de ei pentru războiul ăla, pentru că era nevoie de inimă pentru războiul ăla.

A: – Păi, de ce?

I : – Pentru că era nevoie de foarte mult curaj, și de foarte multă iubire, și de foarte multă… Era un război… primordial, între Bine și Rău!

A: – Dar ființele de pe nave – ele puteau să simtă iubire? (Da) Și ce mai puteau să simtă?

I : – Erau încălzite de inima asta, simțeau tot ce simțea ea, erau conectați cu ea, cu nava, cu ea. Puteau să simtă iubire, puteau să simtă… ce simțim și noi, oamenii. Toate emoțiile.

A: – Mhm. Și dacă ei ar fi rămas fără inimile navelor, ce s-ar fi întâmplat cu ei?

I : – Nimic. Ar fi căzut în gol, ar fi fost distruși.

A: – De-asta era așa de important să le protejeze.

I : – Da.

A: – Și până la urmă a ajuns la locul în care se întâmpla războiul. Vrei să explici ce se întâmpla acolo de fapt? Era un soare, o gaură neagră…

I : – Era lupta dintre Bine și Rău, care e o luptă primordială. Care a fost întotdeauna și va fi… întotdeauna. Dar cred că asta a fost acum mult timp, asta în mod special.

A: – Ei erau ca o armată, ca și când erau strict pentru război.

I : – Da, pentru asta erau. Dar era un lucru de onoare, pentru că apărau lumina.

A: – Păreau că nici nu au altă alternativă, nu încăpea loc de discuție.

I : – Nu. Nu, dar acela era exact acel război – care încă e.

A: – Și de ce ai vrut să-i aduci aminte o existență așa de îndepărtată.

I : – Se întreba dacă e suflet tânăr sau bătrân.

A: – Și?

I : – Pare că-i de demult.

A: – Și acea specie încă există?

I : – Da.

A: – Mhm. Acea specie a ajuns și în sistemul nostru solar?

I : – Nu. N-are de ce.

A: – Dar ei ziceau că nu au un loc al lor.

I : – Nu. Au o bază centrală, și în rest sunt doar în misiuni.

A: – Dar cum de n-au o planetă a lor?

I : – N-au nevoie, pentru că acea navă le oferă absolut tot ce au nevoie, toată hrana, tot ce au nevoie.

A: – Și care sunt războaiele în care se implică?

I : – Să restabilească o ordine în diferite locuri. E tot același scop. Doar că sunt războaie mai mici.

A: – Și de ce e relevantă acea existență pentru viața ei din prezent?

I : – Cred că are legătură cu războinici, cu războinicia asta… cu ideea de luptător. Cu o cauză. Nobilă. Moralitate.

A: – Pănă la urmă au reușit să câștige lupta?

I : – Da.

A: – Dar ce era cu ființele acelea cu care se luptau, fără trup, umbrele?

I : – Erau ființe de întuneric fără corp. Energie pură care acaparează tot, care distruge viața. Se hrănește din distrugere.

A: – Și cum se poate lupta cineva cu așa ceva?

I : – Doar cu o inimă pură. Doar cu singura formă de energie care se poate lupta cu așa ceva – care e Sursa, e Iubirea, e Lumina, e Tot.

A: – Mhm. Și în viața din prezent are ea vreo șansă să se întâlnească cu așa umbre?

I : – Cred că da, dar nu cred că își dă seama. Dar e OK, nici nu trebuie.

A: – Dar în viața asta mai are vreo treabă să se lupte cu așa ceva?

I : – Nu. Doar că i-a rămas frica, sau îndoiala, neîncrederea de atunci.

A: – Atunci n-a crezut c-o să iasă învingători – a crezut c-o să moară.

I : – Da, și au murit mulți. A murit și ea.

A: – Dar până la urmă lupta a fost câștigată?

I : – Da.

A: – Și e ceva din acea viață care se manifestă și în viața din prezent? Ceva care se repetă în vreun fel?

I : – Neîncrederea că va supraviețui. Că are suficientă putere. Și faptul că există acele umbre. Că există.

A: – Și în viața prezentă mai are de dus o luptă cu acele umbre?

I : – Sunt ale ei, făcute de ea. Umbrele ei – ca niște reminiscențe din viața de atunci. Frici de-atunci.

A: – Și până acum ce efect au avut asupra ei, dacă au rămas cu ea?

I : – Neîncredere, lipsă de protecție, dorința de a rămâne la căldură, de cuibăreală.

A: – Și vrei să intervii în vreun fel să o eliberezi cu frica cu care a rămas de-atunci?

I : – Da. […]

I : – Cred că era foarte tânăr în viața aceea. Cred că abia… e ideea asta de pântec în continuare. Probabil era abia ieșit din pântec. Nu voia să iasă de-acolo.

A: – Cum apăreau noi membri în specia respectivă?

I : – Era ca un pântec mare! Se formau acolo.

A: – În inima navei?

I : – În inima centrală. La bază.

A: – Și când ieșeau de-acolo cum erau?

I : – Deja… complet dezvoltați. Adulți.

A: – Și specia respectivă avea și exemplare masculine și feminine?

I : – Nu cred. Cred că era irelevant.

A: – Deci practic apariția noilor membri era cumva ca o… clonare?

I : – Da.

A: – Și ce alte trăsături sau calități mai avea specia respectivă?

I : – Simțeau toate emoțiile, cum simt și oamenii. Aveau simțul onoarei, al datoriei. Erau corecți. Și ăsta era scopul lor, să protejeze.

A: – Au fost creați de cine? Cum a apărut acea specie?

I : – Au fost creați tot de ai lor, un fel de înțelepți ai lor, aflați în baza centrală. Care sunt un pic mai complecși. Ei sunt amestecați și cu alte specii și au mai multă putere de decizie. Și acces la mai multe informații. […]

Acest fel de informații apar ocazional în sesiunile de hipnoză – nu sunt un fenomen frecvent. Poate și pentru că focusul meu este ca experiența să îi fie de folos persoanei în viața prezentă, să aducă vindecare și deblocarea de care au nevoie.

Însă când o persoană află că a fost reptilian sau că a fost vreun fel de ființă cu înfățișare neplăcută, diferită, că a făcut fapte negative, consider că este o mare oportunitate. În primul rând pentru a-și deschide mintea. Prin astfel de expriențe suntem scoși din zona de confort și puși să vedem lucrurile dintr-o perspectivă complet diferită. Suntem forțați să ne întâlnim cu propriile prejudecăți, propria umbră, cu ceea ce stă ascuns în tenebrele ființei noastre. Un astfel de experiență ne va sălta semnificativ în conștiință, ne va duce mai departe decât ar putea mintea noastră să planifice și să parcurgă în ritmul propriu.

În lumea nevăzută și necunoscută nouă există multe lucruri despre care abia începem să aflăm, iar o minte deschisă e cel mai bun instrument pentru ce urmează.

Dacă ți-a plăcut această sesiune,te invit să citești și povestea Un draconian shape-shifter și piatra longevității. 

Dacă dorești să ai propria ta sesiune de hipnoză cuantică QHHT, în România, poți să mă contactezi. E o experiență de neuitat.