Ddolores Cannon a descoperit multe lucruri uimitoare despre care a scris în seria de cărți Convoluted Universe. În Cartea a cincea din serie introduce ideea că ar putea exista mai multe suflete într-un singur trup. Un gând provocator, răscolitor, curios și nemaiîntâlnit – unii ar zice o blasfemie. În cei 3 ani de când fac hipnoză am descoperit două asemenea cazuri. Aceasta este povestea a două suflete într-un trup, pe cât de detaliat am putut-o desluși.

Citind vei afla că:
– unii extratereștri coboară pe Pământ direct în corpuri omenești, ca adulți, cu misiunea de a ajuta omenirea;
– cei care subjugă omenirea și o conduc din umbră urmăresc anumite suflete și vor să le oprească din misiunea lor de a ajuta omenirea; prin anumite tehnici le capturează în închisori de suflete, în întuneric, lipsite de putere, cunoaștere și de conexiunea cu exteriorul;
– două suflete pot coexista într-un trup împreună, fără să fie vorba despre o posesiune, ci dimpotrivă, despre o cooperare; fiecare dintre ele are misiunea proprie, dar au și o misiune împreună; conviețuirea are provocările ei, căci sunt puse laolaltă temeri, traume și dorințe;
– un suflet poate intra în corp când corpul este mai în vârstă, și alte câteva lucruri interesante.

Pentru Raluca aceasta a fost a doua ei sesiune de hipnoză cuantică QHHT. Venise pentru a afla cauzele depresiei de care nu putea să scape, cu toate că viața ei devenise mai bună de la prima sesiune. Era însă obosită și încercănată, emițând o stare de profundă suferință și o uriașă tristețe. Iată povestea ei.


Prima scenă – romanul de pe navă

R: – E o piramidă într-un deșert. Suprafața e… vârful ei… sunt în vârf… aștept… E aliniată cu o stea. Ca un lift. Aștept să mă ia.
A: – Dar e noapte?
R: – Nu, e seară.
A: – Și steaua o vezi?
R: – Mhm… E ca un cristal, așa…
A: – E la fel departe ca celelalte stele?
R: – E aproape… E chiar nava care trebuie să mă ia.
A: – Dar pe lângă tine, acolo, mai e cineva?
R: – Nu. E o platformă foarte mică. Nici n-ar încăpea.

Am aflat apoi că era un bărbat puternic, de vârstă mijlocie. Era îmbrăcat într-o togă romană și avea o capă roșie pe umeri și lauri pe cap. Era cald, iar în picioare purta sandale.

R: – Și mă uit în sus. Aștept să vină ea, nava.
A: – Dar de unde știi că trebuie să vină să te ia?
R: – Pur și simplu știu.
A: – Ai mai fost plecat cu nava?
R: – Da, mă lasă și mă ia.

Am aflat că de fapt trăia pe navă și din când în când cobora pe Pământ pentru a duce la îndeplinire o misiune care să ajute omenirea. Pe navă avea un corp translucid, de lumină, feminin. Când cobora își lua un corp fizic omenesc, adult – deja capabil să ducă la îndeplinire misiunea.

Nava era din cristale. Pe navă erau încă 30 de ființe pe care le considera familia ei. Printre ele era și jumătatea/perechea ei. Ea era singura de pe navă care cobora, acțiunea aceasta fiind considerată riscantă și solicitând abilități speciale, cum ar fi „să se descurce cu oamenii”.

Ideea apare frecvent în cărțile lui Dolores Cannon din seria „Convoluted Universe”. Se pare că extratereștri din diverse locuri vin să ajute și pentru a se integra au nevoie de un corp omenesc. Însă vor să evite uitarea care apare automat dacă aleg să se nască și să se întrupeze ca oameni, precum și timpul îndelungat care trece de la naștere până la maturitate. Aceasta mai e o metodă prin care se menajează de suferințele și emoțiile omenești – prea diferite și dureroase pentru ei, cei care trăiesc doar bucurie și pace interioară.

Venise pe Pământ cu misiunea de a cuceri un teritoriu pe care se aflau niște piramide. Piramidele trebuiau activate, fiecare având în vârf ceva ca o antenă. Ea trebuia să pornească antenele și să le unească între ele, formând astfel un triunghi. Din acel moment triunghiul începea să genereze un câmp. Trăise douăzeci de ani în trupul acestui bărbat cu lauri pe cap și era gata să plece acum că își încheiase misiunea.

A: – Și acum te întorci pe navă. E ceva ce lași în urmă?
R: – Nu. Deși e o femeie cu un copil în brațe la baza piramidei, dar știe că trebuie să plec.
A: – Și tu ce simți în legătură cu faptul că îi lași?
R: – Nimic!
A: – Dar ea ce simte?
R: – Pare să sufere. Zâmbește.
A: – Te atinge în vreun fel suferința ei?
R: – N-o înțeleg. Nu simt nimic.
A: – Dar tu față de ea simți ceva?
R: – Simpatie, atât. Trebuie să plec.
A: – De unde știi că e momentul să pleci?
R: – E… comunică cu mine, îmi spun. Îmi apare în minte. Fac ce zic.
A: – Comunică telepatic cu tine?
R: – Mhm. Le-am zis că am terminat cu piramidele. Când am ajuns la ultima piramidă și am pornit-o, le-am zis că-i totul gata. Și au venit. Eu i-am chemat de fapt. Ei mai vroiau să mă mai lase.
A: – Tu n-ai fi vrut să mai rămâi?
R: – Nu! De ce?

Înapoi pe navă

A: – Am înțeles. Și ce se întâmplă după ce ajungi înapoi pe navă?
R: – Redevin eu. Sunt fericită.
A: – E ceva care te face să fii așa?
R: – Da, sunt ei.
A: – Familia ta?
R: – Da.
A: – Te bucuri să fii cu ei din nou.
R: – Da. E acasă.

Mi-a povestit apoi despre cei de pe navă și despre cât de conectată e cu ei. Ea era cea care cobora pe Pământ de fiecare dată, iar ceilalți o susțineau de la distanță, comunicând în permanență cu ea. Ceilalți se temeau să coboare, cu toate că și ei iubeau oamenii și doreau să-i ajute.

A: – Conexiunea aceasta e mereu la fel de puternică, la fel ca pe navă?
R: – Da, numai că… misiunea devine mai în ceață… ultima oară când am fost… e o ceață, o pâclă… și mi-e greu să-i mai aud.
A: – Ultima oară așa a fost? (Mhm) Când ai fost bărbatul acesta cu lauri pe cap?
R: – Nu, e misiunea următoare. Ceva s-a întâmplat, ceva greșit.

Scena a doua – soldatul

A murit imediat

doua suflete

A: – În misiunea următoare n-ai  mai putut comunica la fel?
R: – Nu s-a mai putut.
A: – Dar ce ți-ai propus să fie următoarea misiune?
R: – Al doilea Război Mondial.
A: – A doua ta misiune pe Pământ?
R: – Nu, ultima. Au fost multe și am crezut că pot să fac asta. M-au avertizat, dar am crezut că pot să fac asta. Trebuia să pornesc ceva, dar m-au oprit.
A: – Și tot așa ai coborât pe Pământ de pe navă? (Da) Ca adult? (Da.) Și ca un adult de ce vârstă ai coborât?
R: – Soldat, tânăr.
A: – Și ce s-a întâmplat?
R: – M-au omorât.
A: – Dar cât timp ai rezistat pe Pământ?
R: – Mi-amintesc ceața… și apoi nu mai știu ce s-a întâmplat. Prea puțin.
A: – Era o ceață fizică?
R: – Părea ca o ceață fizică. Pe un câmp de luptă. Trăgeau… și asta a fost. S-a întrerupt comunicarea.
A: – Nu-i mai auzeai pe cei din familie, din grupul tău?
R: – Nu.
A: – Cât timp a durat de când ai coborât până ai murit?
R: – Hm! Câteva minute. Am greșit.
A: – Care a fost greșeala ta?
R: – Nu trebuia să cobor. M-au avertizat. Trebuia să stau, dar am zis că pot s-o fac. Trebuia s-o fac.
A: – Și ceilalți de ce te-au avertizat?
R: – Știau, știau… că nu trebuia să cobor. Vreau înapoi! Nu mă mai pot întoarce la navă. Nu-i mai aud. Nu-i mai văd, nu mai… (Emoționată și cu un ton de disperare.)

Sufletul e făcut prizonier

A: – Dar mai ești în corpul acela de soldat?
R: – Sunt prinsă în el. Deși corpul a murit.
A: – Corpul a murit?
R: – Da.
A: – Și tu ești prinsă de el?
R: – Da. Și nu pot să ies.
A: – Dar ce te împiedică să ieși?
R: – E ca o barieră. M-au încuiat. Și familia mea… ei pleacă. Ei trebuie să plece.
A: – Ei trebuie să plece? (Da) Nu te pot ajuta de acolo? (Nu) Dar ce crezi că te ține prinsă de corp?
R: – E ceva pe Pământ, ceva urât… ceva ca putred. Au știut că vin. A fost o capcană. Vreau acasă.
A: – Dar tu, în celelalte misiuni ale tale pe Pământ, ai murit vreodată?
R: – Nu.

A: – E prima oară când ți se întâmplă.
R: – Da. Mi-e frică. Nu-mi place.
A: – Dar știați că există acesta, să se întâmple să mori? (Da) Și aveai vreun fel de cunoaștere legat de ce să faci când mori?
R: – Știam, dar asta-i mai puternic decât mine. Pur și simplu nu pot să ies. Și ei nu pot să mă ajute. E legea… E legea care ține de lucrurile astea – nu pot să intervină, e alegerea mea.
A: – Alegerea ta în ce constă în această situație?
R: – Mi-au zis să nu vin.
A: – Că poți muri?
R: – Da. Era mai periculos decât orice. Dar am crezut că e… că e bine.
A: – Dar când ai fost bărbatul cuceritor cu laurii pe cap… n-ai fi putut să mori și-atunci? În războaie?
R: – Nu. Aveam tehnologie și cunoașterea mea. Aveam câteva mii de ani de cunoaștere. Dar nu știam… nu știam ce se întâmplă acolo [în războiul mondial].
A: – De ce nu te mai ajută cunoașterea și experiența ta de atâta vreme în vremurile acestea în care ai venit ca soldat?
R: – Era prea periculos. Prea multe arme. A fost prea riscant. Am fost imprudent. Trebuia să… m-am grăbit.
A: – Și acum că nu mai este viu corpul și nu te poți desprinde de el… ce percepții ai? Ce simți? Ce vezi?
R: – Totul e negru. E închis și negru. Și ei știu și pleacă. Nu-i aud – vreau să-i aud.
A: – Dar în locul acesta negru mai sunt și alte prezențe? Ce mai percepi?
R: – Da. Mulți bărbați, foarte mulți bărbați care se uită la mine.
A: – Mulți bărbați? Te văd?
R: – Da, pentru că nu sunt în planul fizic. Sunt cei care controlează Pământul. Sunt cei care au controlul.
A: – Și cei care au controlul te pot vedea acum?
R: – Da. Ei știu. Trebuie să mă țină închisă. Nu pot să mă lase. E din ce în ce mai întuneric.
A: – Și având cunoașterea pe care o ai, ce te-ar putea ajuta în această situație, ca să ieși din acest loc?
R: – Nimic. Deja… (cu o voce stinsă) deja mi-au luat asta. Cunoașterea. Nu mai pot să o accesez. M-au aruncat.
A: – Corpul l-au aruncat?
R: – Nu. Pe mine. Oamenii ăștia. Mi-au luat totul și m-au aruncat. Sunt singură. Nu mai pot.
A: – În situația asta e ceva ce mai poți să faci?
R: – Nu știu.
A: – Dar ce simți?
R: – Tristețe. Tristețe. M-am târât singură și am ajuns… După ce m-au aruncat m-am târât și am ales. Am ales viața asta.

Scena trei – viața prezentă

A intrat în corp la 5 ani

A: – Care viață?
R: – Asta în care sunt.
A: – Viața în care ești ca Raluca?
R: – Da. Era singura… singura opțiune.
A: – Ca să ieși de-acolo?
R: – Da.
A: – Dar cum ai ajuns la această alegere?
R: – Eram într-un fel de cameră. Și pur și simplu, cu tot ce mai puteam, m-am târât și am deschis o ușă. Și atunci asta s-a întâmplat. Am devenit asta.
A: – Dar aceasta nu mai e o experiență în care ai intrat ca adult.
R: – Dar nici ca copil. Cred că am cinci ani.
A: – Corpul avea cinci ani când ai intrat tu… ?
R: – Da.
A: – Și până atunci corpul a fost ocupat de cine?
R: – De ea.
A: – De ea? De cine?
R: – De ea. Dar trebuia să mă întorc acasă… trebuia să…
A: – Deci înțeleg că din acea cameră întunecată te-ai târât, ai deschis o ușă și ai ajuns în acest corp prin care vorbești acum, pe care-l numim Raluca?
R: – Așa mi-amintesc eu, da.
A: – Și corpul avea cinci ani când ai intrat tu în el.
R: – Totul e nou. E altceva.
A: – Cum ți se pare această experiență?
R: – Mă simt în siguranță.
A: – Mhm. Ce-ți dă sentimentul de siguranță?
R: – Oamenii.
A: – Familia în care ai ajuns, asta înseamnă oamenii?
R: – Da. Și încep să aud din nou familia mea.
A: – Da? Și cum se întâmplă?
R: – Nu știu, pur și simplu îi aud. Și știu că s-au întors.
A: – S-au întors?
R: – Da. Sunt aici și vor să ajungă la mine. Dar eu… e de fapt ea. Și nu pot să o ia pe ea.
A: – De ce?
R: – Pentru că e altcineva și nu sunt eu.

Sunt două suflete într-un trup

A: – Dar dacă tu ești acum în acest corp… cum adică nu ești ea?
R: – Suntem două.
A: – Sunteți două?
R: – Da.
A: – Mai e și altcineva în acest corp?
R: – Nu. Sunt ea și eu.
A: – Adică… nu sunteți același lucru, același suflet?
R: – Nu.
A: – Și cum te descurci… să fii și tu și ea în același corp? Cum vă descurcați?
R: – Eu sunt ca ea. De asta am putut să scap. De asta s-a născut și ea. Era salvarea mea.
A: – Ce înseamnă că tu ești ca ea?
R: – Ca ea, exact ca ea. Doar că suntem două. Și familia mea… ei stau, dar nu mă pot lua.

Nu a scăpat de blocaj

A: – Nu te pot lua pe navă. (Nu.) Dar poți comunica cu ei. (Da) Și ce-ți spun când comunici cu ei?
R: – Să am răbdare. Că e viața asta… asta e grea.
A: – Dar în viața asta ai o misiune ca în celelalte sau altfel?
R: – Nu e ca în celelalte. E ceva, dar… e ca și cum cineva îmi blochează amintirile. Și știu și cine. Aceiași bărbați. N-am scăpat de ei. Ei urmăresc și vor ca ea să… Vor s-o omoare pe ea. Eu nu vreau asta. Trebuie s-o ajut.
A: – Dacă poți să îi auzi mai bine acum întreabă-i dacă au un mesaj să îți transmită.
R: – Cineva ne bruiază. Cineva ne bruiază. Cineva nu vrea să ne lase. E multă moarte. E ca un întuneric negru între mine și ei. E ca și cum de câte ori încerc asta, ei intervin. Dar nu știu ce-i asta. Nu-mi place, nu trebuia să fie așa.

Văzând că nu putem comunica cu cei de pe navă am reluat discuția cu ea pentru a înțelege mai bine despre cum pot fi două într-un corp.

Raluca și Rada își împart corpul și sarcinile

A: – Și ai spus că în corpul acesta nu ești doar tu.
R: – E și ea.
A: – Ea? Cum o cheamă pe ea?
R: – Pur și simplu ea.
A: – Al cui e corpul până la urmă? Al tău? Al ei?
R: – Al nostru. Îmi place să trăiesc cu ea.
A: – Și ce poți să-mi mai spui despre ea? Ești de ceva timp cu ea în corp, ce știi despre ea? Ea a fost prima în corpul acesta?
R: – Da. Ea îmi dă puterea. Ea e puterea, de fapt. Eu… eu mintea.
A: – Ea are puterea și tu mintea?
R: – Da, ne-am împărțit.
A: – Dar tu ai zis că nu prea poți să-ți mai accesezi cunoașterea de dinainte.
R: – Nu, nu pot. Dar ea nu poate să se descurce făcă mine.
A: – Și de ce ești tu cu mintea?
R: – Fiindcă eu sunt om acum. Am devenit om. Și urăsc asta.
A: – Urăști să fii om? (Da) Dar ție-ți plăceau oamenii.
R: – Da, dar nu să fiu unul.
A: – De ce?
R: – Prea multă slăbiciune și durere. Nu-mi place durerea. Îmi place să văd oameni, dar avându-mi puterea. Nu-mi place să-mi pierd puterea. Și de-aia ea-mi dă puterea ei. Și e puternică, de-asta m-a atras, de-asta am venit la ea.
A: – Dar mintea ta, dacă nu mai ai cunoașterea, mai e la fel de limpede și de bună ca înainte?
R: – Cunoașterea e doar blocată. Chiar și blocată, tot sunt capabilă să mă descurc. Dar nu pot să câștig. Și ei știu asta.

Misiunea Ralucăi (gazda)

A: – Și despre ea ce poți să-mi mai spui? Are ea o misiune?
R: – Eu. Ea e misiunea mea și misiunea ei sunt… De fapt nu sunt doar eu, misiunea ei e alta.
A: – Ai spus că sunteți și tu și ea, amândouă în același corp.
R: – Da. Și eu trebuia să fiu aici ca să o ajut pe ea. Ea trebuie să facă ceva. Trebuie să pornească ceva… ceva ce acum doarme. Și e aici, știu că e aici. Dar ea… nu știu… e ca o sală în care sunt foarte, foarte, foarte multe cristale. Și ea trebuie să le pornească. Și dacă ea face asta… atunci va fi bine.
A: – Și unde e sala asta cu multe cristale?
R: – În munți. Am mai fost cu ea acolo.
A: – În ce țară?
R: – Aici. În Bucegi.
A: – Ai mai fost cu ea acolo?
R: – Da, dar ea nu știe.
A: – Ea nu știe?
R: – Știe că a fost, dar nu știe că a fost acolo. Sunt sigură că ea poate face…
A: – Și ca să activeze cristalele,.. cum ar putea s-o facă?
R: – Să vrea să facă asta e suficient.
A: – Și trebuie să se ducă fizic undeva?
R: – Nu, trebuie doar să vrea.
A: – Dar la camera asta cu cristale cum se poate ajunge?
R: – Fizic? Fizic nu se poate. Cine v-ar lăsa? E prea important. Dar ea poate să vrea. Și dacă ea vrea, se poate. Gândindu-se la loc, poate ajunge. Fizic nu e nevoie, nimic nu e nevoie. Asta trebuie eu să fac, să o ajut pe ea.
A: – Și tu știi cum se activează cristalele de acolo?
R: – Eu știam ceva, dar știe ea de data aceasta! Eu sunt cea slabă… E ciudat. Eram obișnuită să pot face eu asta. Dacă ea face asta, atunci voi încerca și eu să… să se desfac cheia… Mi-au blocat mintea, dar pot să fac cheia. Pot s-o creez.  
A: – Să creezi o cheie?
R: – Pentru blocajul pe care mi l-au pus ei. Dar trebuie ea întâi să facă asta. E singura care…
A: – Deci ce poate ea face te poate ajuta pe tine să te deblochezi.
R: – Da. Și nu doar pe mine, pe mulți alții. Dar pe mine în mod special, ca să pot pleca.

Una pleacă, cealaltă rămâne

A: – Asta vei face după ce te deblochezi?
R: – Da.
A: – Nu mai ai nimic altceva de făcut după aceea?
R: – Nu. Doar s-o ajut pe ea.
A: – Și pe ea doar la asta trebuie s-o ajuți? Să activeze cristalele?
R: – Da, e suficient de puternică.
A: – Și ca să pleci… cum faci? O să rămână corpul… viu… și tu pleci?
R: – Rămâne ea. E viața ei, normal.
A: – Și tu pleci? Nu te-ar mai ține nimic după aceea?
R: – Da. Deja e prea mult timp. Am început să uit tot… cine sunt… Da. Vreau să plec cu ea, dar decizia asta e doar a mea. Trebuie să vrea și ea. Și ea nu vrea.
A: – De ce nu vrea să plece cu tine?
R: – Ea spune: „Asta e casa mea”.
A: – Și când zice asta ce înseamnă?
R: – Pământul. Dar nu e și casa mea.
A: – Dar ție ție-a plăcut Pământul.
R: – Da!
A: – Și oamenii.
R: – Da, foarte mult.
A: – Și ai vrut să-i ajuți.
R: – Da, dar să trăiesc ca ei e greu.
A: – Ce-ți pare greu în a trăi ca ei?
R: – E departe de familia mea. Mă doare să trăiesc departe de familia mea.
A: – Dar și înainte trăiai departe de ei.
R: – Nu, îi auzeam mereu. Dacă i-aș auzi, aș putea suporta. Dar îi aud foarte rar.
A: – Am înțeles. Dar chiar dacă nu-i auzi ei sunt acolo. Nu te-au abandonat. S-au întors. Și acum? Vor mai sta cu tine?
R: – Da, mă așteaptă până plec. De asta iubesc oamenii… iubesc Pământul, dar nu fără familia mea.
A: – Dar dacă ea nu reușește să facă activarea cristalelor ai mai putea pleca și într-un alt mod?
R: – Da. Când moare ea.
A: – Pe navă?
R: – Ar fi șanse, da.
A: – Mai există și pericolul să mai rămâi mai mult de-atât, de această viață?
R: – Poate că da.
A: – Ce te-ar putea face să rămâi și mai mult?
R: – Dacă voi rămâne lipită de ea, atunci… atunci nu mai plec. Dar vreau să plec.
A: – Te vei mai întoarce pe Pământ?
R: – Desigur!
A: – Dar ca om?
R: – Nu ca om.
A: – Ți-ai fi dorit vreodată să vii ca om, înainte de a se întâmpla asta?
R: – Hm! Mereu mi-a fost frică să fiu om. Să fii om… să fii slab. Emoțiile dor. Eu nu am emoții.
A: – Dar vreunul dintre cei din familia ta ar fi vrut să fie om?
R: – Nimeni n-a vrut să fie om, pentru că știau că va fi așa, că va durea.
A: – Deci acolo de unde veniți voi nu sunt emoții așa?
R: – Doar bucurie. Dragoste.
A: – E altceva ce ai mai vrea să conștientizeze despre tine? Despre tine împreună cu ea, două în același corp?
R: – Da, trebuie să știe ceva, ceva important. Să știe că o iubesc. Ea nu crede asta. E supărată, nu vrea, nu mai vrea. Cred că mă urăște… că i-am făcut asta.
A: – Dar faptul că ești și tu cu ea o afectează pe ea în vreun fel?
R: – Da! Înnebunește, nu mai înțelege. Dar nu trebuie să se simtă așa. O iubesc, nu i-aș face rău. Eu vreau doar s-o ajut pe ea.
A: – Și vrei să-i spui ce-ar putea să facă pentru a nu mai simți că înnebunește?
R: – Da. Trebuie pur și simplu să se uite la ea. Ea fuge, fuge mereu. Știu că se uită la ea și plânge, dar eu o iubesc. Vreau să-i fie bine.
A: – În regulă. Mulțumim pentru toate informațiile pe care ni le-ai arătat și ni le-ai transmis.

Am lăsat în urmă această scenă și am chemat Sinele Superior pentru a primi răspunsuri și explicații cu privire la informațiile pe care le primisem.

Explicații de la Sinele Superior

A : – Pot să vorbesc cu Sinele Superior al Ralucăi?
SS: – Da.
A : – În primul rând aș vrea să te întreb… până la urmă, am înțeles bine, există două suflete în acest corp?
SS: – Da.
A : – Și tu, cu care vorbesc acum, ești Sinele Superior al părții care ne-a spus despre experiențele, despre misiunile de pe Pământ?
SS: – Nu, vorbești cu Raluca.
A : – Am înțeles. Și… Cum se poate ca două suflete în corp în același timp?
SS: – Asta e ce-a vrut ea. I-a deschis calea, era singura ei salvare. Așa că a lăsat-o și pe ea.
A : – Raluca e cea care a ocupat corpul de la început?
SS: – Da.
A : – Și pe cealaltă, care a venit mai târziu, cum o cheamă? Are un nume?
SS: – Ea îi spune Rada.
A : – Rada! Și Raluca și-a dat acceptul pentru ca și Rada să fie în acest corp?
SS: – Da.
A : – Cum de s-a întâmplat lucrul acesta?
SS: – A văzut… A văzut suferința. Și a… Și i-a spus DA.
A : – Ele se cunosc din alte vieți?
SS: – Oh, DA! De foarte mult timp. E prietena ei. Raluca a venit din același loc. Doar că ea a avut curajul ăsta. Ea a venit aici în viața asta, viață după viață.
A : – Raluca s-a întrupat ca om, să trăiască ca oamenii?
SS: – Mhm! Și ea, ca și Rada putea să vină, putea să coboare. Ea a coborât în Atlantinda și apoi s-a tot reîncarnat. Și atunci când Rada avea… când a strigat… a auzit-o. De-asta Rada a văzut-o doar pe ea, fiindcă era ca ea.
A : – Dar ea a experimentat vieți omenești, spre deosebire de Rada.
SS: – Ah, da! Foarte multe! Ea știe – de-asta ea e cea puternică.
A : – Și faptul că Raluca a luat-o pe Rada împreună cu ea, în acest corp, o afectează în vreun fel pe Raluca?
SS: – Da, dar nu trebuie să fie așa. Pe ea nu trebuia s-o afecteze, doar că nu s-a mai întâmplat asta până acum.
A : – N-a mai experimentat nici ea așa ceva.
SS: – Nici nu ar fi trebuit. Nu trebuia. Nu asta vroiam eu de la ea… Dar acum… asta a fost decizia.
A : – Asta înseamnă că a fost permis și dintr-un plan mai înalt, ca ele două să fie împreună în același corp.
SS: – Da.

Capcana pentru a o duce în închisoarea de suflete

A : – Dar de unde a venit? Ce fel de loc era cel întunecat în care a rămas Rada după ce a părăsit corpul soldatului?
SS: – Închisoare. E locul în care țin ei sufletele. Vor să le distrugă.
A : – E ceva ce a făcut-o să ajungă în închisoarea aceea de suflete?
SS: – Da, capcana. Nu trebuia să coboare. Ei știau. Și când a venit ea… i-au luat totul.
A : – Dar ea a venit cum venise și în alte dăți… ca bărbat adult…
SS: – Da, doar că de data asta ei o urmăreau… au vânat-o.
A : – Ca s-o omoare?
SS: – Da.
A : – Deci capcana era de fapt moartea fizică.
SS: – Da, altfel nu puteau.
A : – Dar de ce a impactat-o așa de mult moartea fizică?
SS: – Ea nu știa!
A : – Nu mai trăise asta…
SS: – Niciodată! Panică. S-a speriat. Ei au prins-o.
A : – Din cauza sperieturii au prins-o?
SS: – Da. A fost suficient. Era vulnerabilă. Ei i-au luat ceva ce ea trebuie să recupereze. Cheia de care zice ea.
A : – Dar cum au putut?
SS: – Hmm… I-au făcut ceva, ca un fel de vrajă.
A : – Au făcut-o asupra corpului soldatului?
SS: – Nu. Au extras-o. Au făcut-o direct pe ea.
A : – Pe sufletul care se întrupase, care era în corpul soldatului.
SS: – Le-a fost foarte ușor. Erau pregătiți pentru asta.

Planul de salvare le-a adus împreună

A : – Și ce-a făcut-o totuși să găsească ușa, să iasă de-acolo? Părea totul foarte întunecat.
SS: – Hm! Raluca, nașterea ei, viața ei… asta a fost salvarea.
A : – Asta a făcut să apară ușa?
SS: – Da, de asta s-a născut ea. Deși misiunea ei era alta.
A : – Dacă n-ar fi fost să vină după Rada, Raluca s-ar mai fi născut în aceste timpuri?
SS: – Poate. Eu aș fi vrut să DA. Dar acum că s-a născut… au decis cei de pe navă… la acest plan de salvare. Liberul arbitru, desigur.
A : – Deci Raluca s-a născut tocmai ca s-o scoată pe Rada de unde era.
SS: – Exact, da. Dar acum e important s-o ajute și pe ea.
A : – Pe Rada?
SS: – Mhm!
A : – Cum poate s-o ajute?
SS: – Este extraordinar de simplu. Pur și simplu, tot ce trebuie să facă e SĂ VREA. Atât! Dar ea nu vrea.

Fiecare cu familia ei

A : – Raluca nu vrea?
SS: – Nu înțelege. […] Ea vrea altceva – își vrea familia. Pe bunica ei, da.

Bunica Ralucăi a murit pe când Raluca era la facultate. Era bunica care o crescuse. Pentru Raluca a urmat după aceea o lungă perioadă de suferință. S-a scufundat în depresie, timp în care gânduri întunecate și chiar de sinucidere i-au dat târcoale. I se părea că viața fără bunica ei nu mai avea rost. Se învinovățea amarnic pentru faptul că o abandonase plecând la studii. Credea că nimic nu i-ar putea umple golul imens lăsat în sufletul ei de această despărțire la care niciodată nu se putuse gândi înainte.

În acea perioadă s-a apropiat foarte tare de moarte – a făcut o infecție dentară pentru care s-a dus la medic în ultimul moment. Dacă ar mai fi așteptat numai câteva ore infecția ar fi urcat la creier și ar fi murit. Ceva însă a mânat-o să se ducă la doctor, cu toate că o parte din ea și-ar fi dorit să se termine atunci.

A : – Să înțeleg atunci că sufletul Ralucăi și al bunicii au avut o legătură puternică.
SS: – Da. Și-o vor avea.
A : – Dar sufletul bunicii a plecat acolo unde îi este locul, să își continue călătoria mai departe?
SS: – Da.
A : – Și ai zis că Raluca își dorește să fie cu bunicii. Dar Raluca e pregătită să plece?
SS: – Ea vrea. Nu știu… vrea.
A : – De ce vrea așa de mult să plece după bunici?
SS: – Viața asta a fost mai grea decât trebuia. Alegerea… a vrut să facă alegerea… și e mai greu având-o și pe Rada.
A : – Ca să continue mai ușoară de acum înainte ce-ar putea face Raluca?
SS: – S-o ajute e Rada.
A : – De fapt dacă o ajută, Rada poate pleca.
SS: – Așa se va întâmpla. Și viața ei se va schimba, da.
A : – Dar Rada povestea despre niște bărbați care îi blochează puterile și care o țin captivă.
SS: – Da, știm. Știm asta. Așa este. Sunt foarte multe entități de lumină care se luptă acum pentru ea.
A : – Și, faptul că bărbații aceștia o urmăresc pe Rada, o afectează pe Raluca în vreun fel?
SS: – Da. Câtă vreme Rada e aici… mereu vor da și în ea.
A : – Deci fiind împreună e și ea victimă colaterală. (Da). Dar ea și-a asumat asta presupun.
SS: – Da. E prietena ei.
A : – Însă pe parcurs lucrurile i s-au părut cam grele.
SS: – Din păcate, Da.
A : – Faptul că a fost așa de greu o face să vrea să se reunească cu bunicii?
SS: – Da, vrea din nou să fie cum era la cinci ani. Înainte de Rada.
A : – Și după ce Rada va pleca, ar putea să fie așa?
SS: – Da.

Una caută moartea, iar cealaltă fuge de ea

A : – Faptul că Rada a trăit atunci o moarte fizică, când a coborât în corpul soldatului, mai impactează acest corp în vreun fel?
SS: – Poartă trauma în ea, da.
A : – Corpul fizic atunci ce a pățit? De ce a murit?
SS: – I-a explodat un obuz.
A : – Și în ce fel modul în care a murit atunci impactează acum acest corp?SS: – Șocul… a fost puternic. Lovitura a fost puternică, dar a murit repede. Îi este frică (acum) de tot ce i-ar putea pune viața în pericol. Îi e frică de înălțimi, îi e frică de apă, îi e frică de tot.
A : – De fapt îi e frică de moarte.
SS: – Da. De asta n-a murit ea atunci, când i s-a dat șansa.
A : – Când a avut infecția?
SS: – Da, de fapt atunci i s-a dat șansa.
A : – De fapt Raluca vroia să moară, dar Rada nu vroia pentru că îi era frică de moarte.
SS: – Exact!
A : – Deci cumva, câtă vreme ele sunt împreună, una se luptă să trăiască și una să moară?
SS: – Și de aici conflictul, da.
A : – Am înțeles. Și faptul că există acest conflict, în timp ce și soluția se află la una pentru cealaltă… cum le afectează asta… co-existența?
SS: – Câtă vreme nu înțeleg, câtă vreme ea nu conștientizează, va simți că lucrurile îi scapă de sub control. Dar ea acum știe asta.
A : – De-asta Rada vrea să plece înainte ca acest corp să moară.
SS: – Da, exact. Dar vrea să înțeleagă ceva. Rada tot încearcă să îi transmită ceva. Rada o iubește pe ea și nu vrea să o vadă pierzându-se… irosindu-și viața. Se simte vinovată… și încearcă să o ajute.

Lupta pentru putere din interior

A : – De asta Rada se ocupă de partea cu mintea?
SS: – Mhm!
A : – Așa încearcă ea s-o ajute?
SS: – Așa crede ea că o ajută!
A : – Și o ajută?
SS: – Nu chiar (râzând). Fiindcă ea nu mai înțelege (Raluca). Ea nu a înțeles niciodată DE CE controlul nu mai e la ea.

Părea că bărbații care o urmăreau pe Rada îi blocaseră ei mintea și puterile, iar Rada încerca să facă același lucru cu Raluca. Un transfer de abuz și control. Motivația Radăi era să evite moartea fizică a trupului și să o ajute pe Raluca, să obțină cooperarea ei, pentru a-și asigura întoarcerea pe navă și eliberarea din ciclul încarnărilor ca om.

În toată această luptă Raluca era atacată energetic, simțea că nu are controlul asupra ei însăși și că o ia razna. Apoi, simțindu-se neputincioasă și vlăguită ajungea să își dorească moartea. Punct în care întâlnea opoziția Radăi.

A : – Dar mintea Radăi funcționează acum ca înainte?
SS: – Ca înainte??! NU! Dacă ar fi ca înainte Rada ar fi deja plecată! Funcționează ea, dar… funcționează așa, pe pilot automat.
A : – Și totuși s-a pus la control.
SS: – S-a pus la control, da! (Râzând) Regalitatea! Pe navă e totuși o prințesă!
A : – Mintea Ralucăi ar fi mai în măsură să preia controlul?
SS: – Normal! E viața ei!
A : – Dar Rada e dispusă să predea controlul?
SS: – (Râzând) Cred că da.
A : – Trebuie să găsească o soluție de mijloc.
SS: – A înțeles și ea deja asta.

Cum să plece ca să fie bine

A : – Dar pentru Raluca ar fi bine să părăsească această viață, acest corp, înainte ca Rada să plece?
SS: – Ar fi bine SĂ NU MOARĂ înainte ca Rada să plece. Ar fi bine să-i dea voie să plece, să o ajute, apoi să rămână ea, să-și trăiască viața. Pentru că e ceva acolo pentru ea, PENTRU EA, special pentru ea.
A : – Nu va rămâne cu impresia că viața asta are doar greutăți pentru ea.
SS: – Nu va rămâne, pentru că după ce Rada va pleca, controlorii nu vor mai da în ea. Nici n-o vor mai vedea măcar.
A : – Și va scăpa și de bruiaje și de tot.
SS: – Normal. Acum sunt toți cu reflectoarele pe ea.
A : – Am înțeles.
SS: – Ar fi bine să o ajute pe Rada să plece repede! Controlorii știu că ea știe acum. Și fiindcă ei știu, o vor lovi acum. Foarte curând, da.
A : – Ce-am putea face s-o ajutăm pe Raluca să-și ducă misiunea la îndeplinire?
SS: – Trebuie doar să vrea, atât, doar să vrea. Dacă va face asta azi… totul se va termina. Ea știe ce trebuie să facă și dacă o va face în noaptea asta, totul va fi bine.
A : – Cei de pe navă au vreun mesaj să le transmită?
SS: – Pe Rada o așteaptă acasă. Pentru Raluca toată nava face un semn de mulțumire pentru tot ce a facut pentru Rada.

Traumele uneia le afectează pe amândouă

A : – Pentru că ai spus că acest corp poartă în el urmările fricii de moarte din viața în care Rada a murit ca soldat, ai vrea să intervii în vreun fel ca să faci vreo curățare asupra corpului acestuia sau asupra sufletului Radăi?
SS: – Pentru Rada doar dacă-mi permite asta. Și dacă-mi permite, Da. Îmi permite, da. Oricum când va ajunge înapoi pe navă totul se va curăța. Aici e greu, acolo nu.
A : – Și vrei să faci acum să cureți acum sufletul Radăi?
SS: – Asta făceam acum, mhm!
A : – Mai e nevoie să faci ceva suplimentar și asupra corpului acestuia, prin care vorbești acum?
SS: – Hmm, doar să așteptăm ca Rada să se întoarcă și atunci voi putea să o ajut și pe ea să-și revină. Știu că e supărată că s-a îngrășat. Normal! Sunt două!
A : – Din acest motiv s-a îngrășat?
SS: – Și pentru că munca a devenit mult mai intensă, pentru că a fost atacată prea mult în ultimii ani.
A : – În scenele pe care le-a văzut, după ce corpul soldatului a murit a simțit multă tristețe. Pentru că nu mai putea accesa cunoașterea, nu mai putea să se conecteze cu ai ei, nu avea nici o putere și simțea că se scufundă în locul acela întunecat. Tristețea aceea a eliberat-o între timp?
SS: – Ea ține în ea toată tristețea, toată suferința.
A : – Și ai vrea să o ajuți să o elibereze?
SS: – S-o întrebăm dacă vrea!
SS: – Aș vrea atunci s-o întrebăm pe Rada dacă vrea să se elibereze de acea tristețe și de acea suferință.
A : – Ea zice că vrea.
SS: – Atunci vrei s-o ajuți? Vrei să începi să faci asta acum?
A : – Deja am început, dar va dura.
SS: – Cât estimezi că va dura?
A : – Hmmm, să vedem…. 5 minute.
SS: – I-ai mai arătat o scenă în care Rada a coborât pe Pământ ca să cucerească niște teritorii, ca să aibă acces la niște piramide și să le conecteze. De ce i-ai arătat acea misiune?
A : – Ca să-și amintească cine e ea. Trebuia să-și amintească. Ea știe exact… știe… doar că a uitat să-și acceseze puterea. Ea trebuia doar să-și amintească de succes. Își amintea doar eșecul.

Am aflat astfel că două suflete într-un trup este îngăduit de către divinitate să coexiste. Raluca s-a născut atât pentru propria ei misiune, dar mai ales pentru a o scoate pe Rada din închisoarea de suflete. Și-a oferit această întrupare ei, ca o cale de ieșire.

A fost însă o decizie prin care, pe lângă Rada, a adus în trupul ei frica de moarte și de tot ce i-ar putea pricinui moartea, în paralel cu respingerea vieții ca ființă omenească. A devenit și victima colaterală a atacurilor celor care vroiau s-o extermine pe Rada. Viața ei a devenit mai grea.

În plus, Rada a preluat controlul minții, pentru a o împiedica să se sinucidă prin orice mijloace atunci când i-a fost prea greu ca să mai continue. Raluca s-a trezit lovită din toate părțile, simțind că o ia razna neavând nici măcar controlul propriei ființe. Simțea că nu își mai găsește resursele să continue și nu e de mirare că a venit la QHHT pentru a căuta cauzele depresiei.

Li s-a adus aminte cine sunt fiecare, că sunt aici împreună pentru a se ajuta reciproc. Au primit claritate cu privire la ce au de făcut pentru a-și găsi fiecare drumul mai departe. A fost o sesiune deosebit de interesantă.

Dacă ți s-a părut interesantă această informație și vrei să-ți deslușești propria poveste printr-o sesiune de hipnoză QHHT poți să ne scrii – suntem la un click distanță.