Este hipnoza un păcat?

Nu m-a întrebat încă nimeni dacă să faci hipnoză este păcat sau nu, dar știu că există oameni care, numai la gândul c-ar putea păcătui venind la mine, nici măcar nu îmi scriu.

Din povestea lui Dolores Cannon știu că ea a fost acuzată de unii oameni că ar păcătui făcând sesiunile QHHT, ea trăind într-o lume preponderent catolică. M-am simțit norocoasă să pot să practic această metodă într-o vreme în care terapiile alternative nu mai sunt văzute ca o amenințare a posibilității de a ajunge în rai. Însă m-am gândit și am cercetat, pentru mine – din ce motive ar putea zice cineva că hipnoza e păcat? Și m-am gândit să împărtășesc din cercetările mele pe acest subiect – poate mai e curios cineva.

Cei care consideră că DA, HIPNOZA ESTE UN PĂCAT, spun asta clar și răspicat. Dar oare de ce? Oare pentru care motive ar fi păcat? Mă întreb dacă ei știu măcar de ce? Hipnoza nu există de așa de multă vreme. Când a început să fie considerată un păcat? Pe vremea lui Isus nu hipnotiza nimeni pe nimeni – din ce știm. Asta înseamnă că această clasificare a apărut mai târziu. Dar când? Și cum? Și de ce?

Am să încerc să ofer câteva perspective, nu neapărat răspunsuri. Fiecare e dator să-și folosească discernământul și să facă propriile sale alegeri, în privința a ceea ce crede că e adevărat pentru sine sau nu. Nu cred că există un adevăr absolut, în privința lucrurilor de natură spirituală. Cred că vom ști mai bine abia când ne vom afla pe lumea cealaltă, pentru că din acest corp, cu mintea limitată pe care o avem ca oameni, e imposibil să cuprindem Adevărul existenței.

Să începem cu începutul.

Păcatul este un concept creștin. În budism nu există păcate.

Păcatul este un act, fapt, cuvânt, gând sau omisiune de a face binele, prin care este încălcată voința lui Dumnezeu și a legilor eterne date de El. Decurgând din această definiție, se consideră păcat și încălcarea legilor sau poruncilor bisericești, abaterea de la normele religioase. Păcatul trebuie să respecte două condiții esențiale: să fie făcut în mod intenționat (conștient) și de bună voie, nesilit de nimeni.

Încălcarea Voinței lui Dumnezeu poate fi un concept greu de definit pentru o persoană nepregătită spiritual. La ce se referă asta? Suntem foarte puțin educați despre ce înseamnă Voința Divină și avem puține instrumente pentru a evalua în ce măsură facem lucruri care corespund Voinței lui Dumnezeu sau nu. Biserica a încercat să clarifice ce ar fi pe placul lui Dumnezeu și să educe oamenii în această privință. În prezent am putea spune că a echivalat voința lui Dumnezeu cu poruncile bisericești (concretizate în norme și cutume religioase clare și concrete). Acestea vin din negura timpului și includ tăblițele lui Moise cu Cele 10 porunci. Majoritatea creștinilor din zilele noastre habar nu au cum au apărut și în ce context toate regulile bisericești, care au fost dictate de divinitate și care de oameni.

Încălcarea legilor eterne date de Dumnezeu. Iată un alt concept despre care nu mulți creștini au auzit. Însă în zona de spiritualitate modernă am aflat despre legile universale/divine. Există 12 legi universale și anumite consecințe ale neaplicării lor. Dar consecințele nu sunt păcate – sunt doar consecințe ale nerespectării legilor. Le puteți găsi pe internet. Însă în zona de biserică și religie încă nu am aflat detalii despre legile eterne date de Dumnezeu. Toți creștinii știu despre Cele 10 Porunci, din Vechiul Testament, dar legile eterne sunt despre mai mult decât să nu ucizi.

Ținând cont de această definiție a creștinătății despre păcat, să intrăm în detalii și să vedem DE CE UNII CONSIDERĂ HIPNOZA UN PĂCAT. 

Românii sunt încă un popor credincios, cred eu. Majoritatea adulților au crescut în familii în care se mergea la biserică, se spuneau rugăciuni, se ținea post și se țineau sărbătorile religioase. Oamenii mergeau, și încă mulți merg, măcar de Paști și de Crăciun, la spovedit și împărtășit.

Și chiar dacă nu mai sunt practicanți atât de dedicați, în subconștientul celor care au crescut în familii religioase, există o mică întrebare nerostită… este hipnoza un păcat? Dacă voi spune preotului meu că am fost la hipnoză… ce va spune el? Va spune că am păcătuit? Dar ce vor spune cunoscuții mei, familia mea?

Am făcut o mică investigație și am aflat care ar fi motivele pentru care unii consideră hipnoza un păcat.

Modul în care creștinismul privește hipnoza variază și depinde de ritul de care persoana aparține și de credințele individuale.

Unele rituri și unii lideri consideră hipnoza o formă de ocultism sau de spiritualitate New Age, incompatibilă cu credințele creștine.

Această perspectivă pornește de la ideea că hipnoza este o practică prin care un individ ajunge să controleze mintea unei alte persoane, lucru care este împotriva credinței creștine în liber arbitru și responsabilitate individuală. Aceste rituri consideră că este un păcat să renunți la liberul tău arbitru și să predai controlul minții tale unei alte persoane, dar și că este un păcat să practici o tehnică prin care să controlezi mintea cuiva.

Această perspectivă nu are nimic în comun cu hipnoza cuantică sau chiar cu cea terapeutică.

Hipnoza nu este o tehnică de control a minții unei alte persoane. În timpul sesiunii persoana nu pierde controlul, ci este în stare theta. În starea theta persoana este ca între vis și realitate – conștientă de mediul în care se află, de corp (cu toate că îl percepe diferit), de prezența și vocea facilitatorului, de faptul că are parte de această experiență… dar, având și alte percepții (vizuale, sonore, olfactive, kinestezice, emoționale), care nu au legătură cu mediul exterior, și care provin din subconștient, despre care poate să și vorbească.

În timpul sesiunii de hipnoză persoana în transă poate oricând să deschidă ochii (dacă dorește). Acest lucru demonstrează faptul că subiectul este în controlul corpului său și în contact cu voința proprie.

Hipnoza nu este o „violare a sufletului omenesc” în primul rând pentru că este o experiență în care persoana intră de bună voie, pentru care și-a dat acordul. În al doilea rând, pentru că în timpul transei persoana hipnotizată nu se supune necondiționat facilitatorului.

Sesiunea de hipnoză este o experiență pe care subiectul o solicită și și-o dorește, și are loc în scop terapeutic. Nimeni nu poate fi hipnotizat dacă nu dorește să fie hipnotizat. Înțelegând asta, înțelegem că nu se încalcă liberul arbitru. Oamenii nu pot fi hipnotizați abuziv, din mers, la întâmplare.

După sesiunea de hipnoză, subiectul revine la starea de conștiență normală. Subiectul nu rămâne conectat cu facilitatorul sesiunii în nici un fel.

Mai e important să înțelegem faptul că sesiunile de hipnoză cuantică QHHT nu sunt sesiuni de reprogramare mentală sau control mental, cum unii oameni ar putea crede, ca urmare a miturilor generale despre hipnoză. Aceste sesiuni au ca scop să scoată la lumină, din subconștientul persoanei, informații (sau scene, din viața aceasta, sau din altele) care o pot ajuta să se cunoască mai bine, să se deschidă mai mult adevăratei sale naturi, darurilor sale, să se deblocheze în așa fel încât să-și îmbunătățească viața și să-și atingă potențialul.

Sugestiile din timpul transei pentru îmbunătățirea vieții sunt date doar de Subconștient/Sinele Superior al persoanei. Am putea spune că persoana în transă, în sesiunea de hipnoză cuantică QHHT, se reprogramează pe sine, în concordanță cu cine este și ce vrea să devină în continuare, prin intermediul înțelepciunii interioare, a Sinelui său Superior. În acest proces facilitatorul sesiunii e focalizat pe a pune întrebările potrivite, nu pe a oferi sau enunța sugestii.

Pentru mai multă înțelegere a fenomenului e important să reținem că, și dacă ar fi rostite sugestii (facilitatorul să îi spună clientului să facă ceva într-un fel anume după ce iese din transă) în timpul transei hipnotice, nu toate ar fi acceptate de subconștient. Pur și simplu așa funcționează mintea umană. Chiar și la hipnoza clinică (ericskoniană), unde se lucrează preponderent cu sugestii pe care facilitatorul le rostește în timpul transei, se constată că nu toate sunt acceptate de subconștient. (Acesta este și motivul pentru care se fac pachete de 10 sesiuni pentru rezolvarea unei problematici foarte specifice).

Subconștientul are un filtru selectiv – nu acceptă decât ceea ce rezonează cu ce se află deja în interior. Cu alte cuvinte, și dacă am vrea „să băgăm ceva în capul cuiva” folosind hipnoza, acest lucru nu e așa de ușor – subconștientul acceptă doar ce vrea el să accepte. E un mit că oamenii pot fi puși să facă lucruri prin hipnoză, împotriva voinței lor – lucruri pe care altfel nu le-ar face. Oricine a încercat hipnoza pentru slăbit sau pentru renunțarea la fumat știe că nu e așa de ușor întotdeauna.

Din perspectiva conservatoare ortodoxă, hipnoza este asociată cu experimentarea unor „stări nenaturale”, care creează dependență și poate fi dăunătoare pentru suflet. 

Există creștini, și chiar și preoți, care privesc hipnoza ca pe un instrument terapeutic legitim, care poate fi folosit pentru a ajuta oamenii să depășească diverse probleme, inclusiv anxietatea, adicțiile, fobiile.

Descoperirile științelor care țin de înțelegerea funcționării minții și psihicului uman au făcut ca oamenii educați din cadrul diverselor culte religioase să înțeleagă că hipnoza este un fenomen natural.

Starea theta este o stare prin care oamenii trec zilnic – cel puțin o dată la culcare, înainte de a adormi, și o dată la trezire. În mod natural starea theta are o durată scurtă. Prin hipnoză putem prelungi acea stare și să o utilizăm pentru susținerea vindecării persoanei. E interesant cum multe persoane obțin vindecare și doar stând în această stare mai mult timp, chiar și fără să fie accesate scene din alte vieți și fără să existe o discuție cu Sinele Superior.

Hipnoza nu creează dependență pentru o persoană sănătoasă psihic. Chiar și atunci când persoana în transă accesează vieți mai bune sau trăiri sublime (cum ar fi Iubirea Creatorului, conectarea cu toate ființele, libertate nemăsurată, ușurință și lipsă de griji, bucurie ca de copil), nici măcar aceste trăiri nu creează dependență. Am observat însă, că după ce s-au creat noi căi neuronale prin acest gen de experiențe, oamenilor le devine mult mai ușor să ajungă singuri la astfel de stări. Ca și când s-ar fi creat repere în mintea și corpul acestor persoane, la care se pot reîntoarce mai târziu, fără hipnoză.

Mai e important de adăugat aici și faptul că majoritatea oamenilor au nevoie de numai o sesiune de hipnoză QHHT în toată viața lor.

Creștinismul exclude ideea de reîncarnare, pentru că exclude preexistența sufletului. Preexistența sufletului se referă la faptul că sufletul ar exista dinaintea nașterii. Așadar, creștinismul susține faptul că sufletul apare în momentul în care omul se naște – atunci când bebelușul ia prima gură de aer – și este nemuritor, așteptând după moarte, dreapta judecată. Această credință presupune că sufletul, după moartea trupului, stă undeva în așteptare (în iad sau în rai, mai specific), fără să se mai reîncarneze, până la a doua întoarcere a lui Hristos.

Clericii s-au pus de acord asupra acestei idei la consiliul ecumenic de la Constantinopole. Au existat două tabere ideologice, a căror lideri s-au luptat pentru putere în interiorul bisericii la acea vreme. Consiliile ecumenice se reuneau pentru a lua decizii privind definirea unor concepte și norme creștine, precum și modul în care se va comunica informația adepților. După ce au trecut peste 1500 de ani de la aceste consilii decisive pentru creștinism, ne vine greu să credem că episcopii vremii s-au certat pe subiecte cum ar fi Sfânta Treime (din cine e formată și cine a fost mai întâi) sau Fecioara Maria (să se spună că a fost născătoare de Dumnezeu sau făcătoare de Dumnezeu). Însă, ca la dezbaterile politice din zilele noastre, când se negociază legile ce vor fi adoptate, și atunci se decideau lucruri care nouă azi ne par un dat (eventual de la Dumnezeu). 

Până la apariția și răspândirea creștinismului, popoarele antice erau politeiste și practicau diverse forme de păgânism. În antichitate era mult mai răspândită credința în preexistența sufletului și reîncarnare. După ce consiliul ecumenic a stabilit că cei care cred în ideea de reîncarnare sunt eretici, lucrurile au rămas așa. Pedepsele stipulate pentru erezie au fost stabilite ulterior.

Nu există mențiuni explicite în Biblie cu privire la existența vieților trecute și a reîncarnării. Există însă unele pasaje care fac aluzie la posibilitatea reîncarnării sau la credința în vieți anterioare. Există dezbateri pe marginea acestor pasaje și în prezent.

1. În capitolul Matei 17: 10-13, Isus face referire la Ioan Botezătorul ca fiind reîncarnarea Sfântului Ilie. Acest pasaj este interpretat de către unii ca o dovadă a credinței în reîncarnare sau în vieți trecute.
2. În capitolul Ioan 9:2-3, Isus și discipolii săi întâlnesc un om care se născuse orb, iar discipolii îl întreabă dacă orbirea lui a fost provocată de propriile lui păcate sau de păcatele părinților lui. Unii interpretează acest pasaj ca pe o confirmare a credinței în karma, care este conceptul central al hinduismului și budismului. Conceptul de karma funcționează împreună cu ideea de reîncarnare.
3. În capitolul Luca 1:17 este anunțat faptul că Ioan Botezătorul va veni în duhul și puterea lui Ilie. Unii interpretează acest pasaj ca pe o dovadă a credinței în reîncarnare sau în transmigrația sufletelor. Există susținători ai ideii că Ioan Botezătorul ar fi reîncarnarea Sfântului Ilie.

E important de reținut faptul că aceste interpretări nu sunt acceptate de toată lumea și că ele fac subiectul unor dezbateri între teologi și alți învățați.

Fiindcă este exclusă preexistența sufletului în creștinism nu putem discuta despre reîncarnare – sau transmigrația sufletului.

Credința creștină în legătură cu învierea morților și viața de apoi este considerată ca fiind diferită de conceptul reîncarnării și al vieților trecute.

Tradiția hindusă și budismul au ideea de reîncarnare la baza filozofiei lor. Colonizarea de către britanici a lumii orientale și traducerea textelor religioase și filozofice au făcut ca lumea vestică să se familiarizeze cu conceptul de reîncarnare în ultimii 200-300 de ani. Ideea de reîncarnare a început să fie acceptată de tot mai mulți oameni în ultimele zeci de ani, cu toate că rămân multe persoane care resping această idee din principiu, fiindcă provine din alte religii sau culturi.

Preocupările oamenilor pentru a-l descoperi pe Dumnezeu prin știință și de a-i dovedi existența au dus la efectuarea multor studii și experimente. Unele studii au aprofundat experiența oamenilor care au trecut prin moarte clinică și au creat o imagine legat de ce se întâmplă după moarte. Aceste studii au dovedit existența sufletului dincolo de trup și alte lucruri care se potrivesc mai puțin cu ceea ce susține creștinismul, și mai mult cu ceea ce susțin filozofiile orientale.

Chiar și pentru scepticii hipnozei și ideii de transmigrație a sufletului există un număr extrem de mare de sesiuni de hipnoză (regresie) prin care au fost accesate informații din alte vieți, care ulterior au putut fi confirmate prin înregistrări din arhive istorice.

Fiindcă ideea de transmigrație a sufletului este respinsă de creștinism, rămâne la latitudinea fiecărei persoane să decidă pentru sine dacă se aliniază acestei opinii, o respinge sau o pune sub semnul întrebării, căutând să își facă propria investigație pe marginea subiectului.

Hipnoza nu este anti-religie sau pro-religie. Persoane de orice religie pot apela la hipnoză, ca instrument terapeutic, în măsura în care sunt deschise către acest gen de experiență.

Hipnoza poate fi utilizată ca instrument terapeutic și fără a crede în reîncarnare și vieți anterioare. Într-o experiență de hipnoză cuantică, cineva care nu crede în reîncarnare ar putea accesa scene din trecutul din această viață sau metafore. Prin intermediul metaforelor Subconștientul transmite persoanei anumite mesaje despre blocajele sale subconștiente, oferă perspective diferite asupra problemei pe care clientul dorește să o rezolve sau învață persoana să acționeze într-un mod diferit. Scopul acestei tehnici este a obține informații pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi.

În 1374 Papa Grigore al IX-lea a declarat că orice formă de magie se înfăptuiește cu ajutorul demonilor, ceea ce a deschis ușa pentru ca magia să fie considerată erezie, iar pedeapsa stabilită pentru erezie să fie aplicată celor care practică magia.

Creștinismul include în categoria magie: vrăjitoria, ghicitul în palmă, astrologia, tarotul, descântatul, parapsihologia, activitățile mediumice (transmiterea de mesaje de la sufletul cuiva decedat), superstițiile, paranormalul și orice practici care au pretenția de a manipula forțele supranaturale pentru a produce efectele dorite de către practicant.

Observăm că în această listă hipnoza nu era inclusă, pentru că nici nu exista la momentul în care s-a stabilit ce să fie inclus acolo. Asupra listei în sine nu s-a mai revenit, dar cumva tot s-a ajuns să fie considerată din același grup de infracțiuni. Nu se știe de când și precis de ce, sau de către cine. 

La scurt timp după ce s-a definit magia, erezia a devenit o sentință care cuprindea o lungă listă de „infracțiuni” sau acțiuni omenești neaprobate de biserică. Conform definiției, erezia poate fi definită ca negarea unor învățături creștine de către un creștin, abaterea de la dogme. (Probabil această definiție merge mână-n mână cu îndemnul „Crede și nu cerceta”. Cu care eu, personal, nu rezonez. Însă fiecare e liber să decidă cum procedează în acest context.)

În acele timpuri în care s-a definit erezia, foarte ușor puteai fi acuzat de magie sau vrăjitorie.

Dacă cuiva i se îmbolnăveau animalele, dacă își pierdea recolta, dacă avea parte de vreme rea pe proprietatea sa, dacă familia era lovită de boală, dacă erau mai multe decese, mureau copiii mici, dacă aveau probleme cu proprietatea asupra pământului, cu moștenirile, cu erecția și rivalitatea, dacă erau scandaluri în familie, cu frații, cu părinții vitregi, dacă erau probleme sociale, politice într-o regiune… doar pe baza unei suspiciuni și au unei acuzații, relativ oricine putea ajunge să fie condamnat pentru vrăjitorie, practicarea magiei, satanism, erezie și pedepsit ca atare. Cel care avea greutăți în viață putea da vina pe o altă persoană, chiar și numai din antipatie sau răzbunare.

Femeile puteau fi condamnate ca eretice pentru că dețineau o carte – oricum era revoltător pentru societate ca femeile să știe să citească, dacă nu erau de familie nobilă.

Persoanele care practicau vindecarea, chiar numai făcând alifii, tincturi și extracte din plante, erau tolerate până când aveau vreun caz pe care nu îl puteau vindeca. Dacă nu puteau vindeca ruda vreunei persoane mai importante, influente sau răzbunătoare, ajungeau să fie acuzate de vrăjitori și erezie.

Femeile puteau fi închise la nebuni de către soții lor pe baza acuzației de isterie. O femeie era isterică dacă deschidea gura împotriva bărbatului ei, dacă se certa cu el, dacă îndrăznea să pună la îndoială deciziile lui și nu se supunea fără crâcnire. O femeie cu opinii și curaj să și le exprime putea foarte ușor fi acuzată ori de isterie, ori de vrăjitorie direct. Ce fel de femeie normală ar fi îndrăznit să nu se supună riscând o astfel de pedeapsă?

Chiar și în zilele noastre creștinismul privește boala ca pe o încercare de la Dumnezeu. În secolele trecute omul trebuia să își ducă crucea și să treacă prin boală, singurul remediu acceptat de religie fiind rugăciunea, ungerea cu mir, spovedania. Orice formă de vindecare care venea prin alte mijloace decât prin rugăciune sau cu ajutorul preotului puteau fi considerate că provin din vrăjitorie, ocultism, magie.

Chiar și în zilele noastre, dacă un slujitor al bisericii are nativ darul clarvederii, claraudiției, clarsimțirii, premoniției, dacă poate vedea lucruri despre viitorul cuiva, dacă are puterea de a aduce vindecare cuiva (atingându-l cu mâinile sau rugându-se pentru el), se spune că este un preot cu duh/har. Și în timpurile în care trăim, biserica consideră că oricine care nu e preot sau călugăr și are astfel de capacități, le are de la diavol. Acest mod de a tranșa lucrurile încă creează confuzie și frică în mințile oamenilor.

În zilele noastre cu toții frecventăm magazinele naturiste, luăm remedii din plante, folosim alifii cu extracte de plante. Mergem la chiropractor, la reflexoterapie, la terapii energetice, la acupunctură, la operații medicale, la astrolog, la citire în aură, la homeopat. Toate aceste tehnici, până în urmă cu 100-200 de ani ar fi fost considerate magie și condamnate.

Să faci o operație (medicală) era o pângărire a trupului. Medicina a făcut progrese uriașe făcând autopsii și încă face în acest mod. Dacă ai fi fost prins făcând o autopsie în Evul Mediu, fără îndoială ajungeai acuzat de vrăjitorie sau chiar de satanism.

Vindecarea a fost, timp de milenii, sub monopolul bisericii și considerată un rezultat al credinței, pocăinței și aplicării practicilor religioase cu sfințenie. Nu trebuie uitat faptul că bisericile au făcut eforturi, de-a lungul timpurilor, pentru a atrage credincioșii să facă donații către instituția care le vindea izbăvirea, iertarea de păcate sau alte beneficii condiționate prin frică. Preoții dăruiți sau icoanele făcătoare de minuni au reprezentat întotdeauna active pentru lăcașurile care îi găzduiau.

Printe atâte detalii și nuanțe adunate de-a lungul secolelor în care creștinismul s-a luptat să sistematizeze credința, ne poate fi greu să înțelegem, ca nespecialiști, ce a ajuns să fie considerat magie și pentru ce motiv. Toată această istorie întortocheată se simplifică (la final) cu ideea că apelarea la tehnici încadrate la vrăjitorie e considerată un păcat.

Să mai amintim că sunt și alte 178 de păcate pe care le-ai putea face (și cu siguranță le faci) și care sunt trecute toate în Îndrumarul de Spovedanie? Oare câți creștini au citit această carte?

Hipnoza cuantică este o tehnică terapeutică modernă. Ea a ajuns să fie inclusă „la grămadă” în categoria practicilor oculte nefiind înțeleasă pe deplin. Dar am putea înțelege ceva ce respingem din start?

(Să mai adaug cât m-am bucurat când a venit un preot la hipnoză în 2020? A fost o sesiune minunată, în care a aflat, printre altele, că a fost rabin în altă viață. Nu e minunat să ai ca duhovnic un suflet care face asta de mai multe vieți? Eu cred că e ceva foarte special. Când înțelegi că într-o viață ești creștin, în alta poate musulman, în alta hindus,… nu cred că mai poți manifesta intoleranță față de alte religii, față de alte rase, față de alte naționalități.)

Există opinia, în rândul unor persoane, că prin hipnoză ți-ai putea pierde libertatea, să ajungi să fii la cheremul cuiva (hipnotistul) și să faci ce te-a programat mental să faci. Sau că ți-ai putea pierde libertatea gândirii, că ai putea să ai gândirea viciată în urma acestui proces.

O parte din această confuzie provine de la modul în care filmele artistice au prezentat hipnoza. Pentru efectul artistic, pentru a impresiona audiența și a declanșa o impresie mai puternică asupra privitorilor, industria de film a prezentat într-un mod alterat modul în care sedințele de hipnoză se desfășoară, efectele pe care le pot avea (atât beneficiile, cât și prejudiciile). Într-un procent foarte mare ceea ce se prezintă în filme despre hipnoză este departe de adevăr.

Mai există o confuzie care provine de la faptul că termenul de hipnoză se folosește pentru lucruri diferite și asemănătoare în același timp. Mă refer la faptul că există hipnoză regresivă (accesăm vieți trecute), hipnoză clinică (de sugestie), mesmerism (o tehnică de magnetism animal), hipnoza de scenă (pentru divertisment), hipnoza ca alternativă la anestezie în stomatologie și chirurgie (pentru persoane alergice, etc.), magnetism (o tehnică șamanică din Asia). Termenul de hipnoză este folosit pentru toate acestea, în lipsă de alte cuvinte mai potrivite.

Hipnoza de scenă a fost prezentată în filmele artistice mai des. În cadrul hipnozei de scenă facilitatorul face anumite teste pe publicul din sală pentru a identifica subiecții care ar putea accepta sugestiile sale de mai târziu. În același timp, parcurgând un algoritm de gesturi, cuvinte, sugestii, induce anumite reacții corporale la subiecții selectați. Pe măsură ce testele avansează, rămân tot mai puțini candidați, iar la un moment dat el va alege câțiva, cu care va face demonstrația finală, spre amuzamentul publicului.

Hipnoza terapeutică nu are obiectivul de a distra pe cineva, ci scopul de a ajuta persoana să obțină informații și vindecare pe temele pe care și le-a propus să le lucreze. Atât intenția, cât și procedura, sunt diferite.

Omenirea a evoluat și regulile s-au schimbat de-a lungul timpului, iar dacă n-ar fi făcut-o, lumea în care trăim ar arăta mult mai aproape de ce a fost Evul Mediu/Întunecat. Viețile noastre ar fi mult mai complicate.

Religia a definit păcatul în urmă cu peste 1.500 de ani și nu a mai revenit asupra definiției de atunci. Deși nu exista hipnoza la acea vreme, fiind o practică mai puțin înțeleasă, temută și nefolosită de către clerici, ea a fost asimilată vrăjitoriei și a ajuns să fie considerată un păcat. Am expus mai sus felul în care creștinismul a tras concluzia că hipnoza esete un păcat și perspectiva mea, ca practician de hipnoză regresivă, hipnoză cuantică QHHT.

Cunoașterea este disponibilă oamenilor la un nivel nemaiîntâlnit în alte timpuri. Accesul la cunoaștere spirituală este mai ușor decât a fost vreodată. În zilele noastre fiecare poate cunoaște și cerceta, pentru a trage propriile concluzii.

Nu cred că orice cunoaștere este pentru oricine, după cum nu cred că hipnoza cuantică este pentru toată lumea.

Cei pregătiți pot avea acces, prin sesiunile de hipnoză cuantică la vindecare, cunoaștere de sine și a lui Dumnezeu, a întregii creații. Adesea experiențele trăite în cadrul unei sesiuni QHHT întăresc credința, deschid inima către Iubire și vindecă sufletul.

Frica de cunoaștere și frica de Dumnezeu mențin sufletul în întuneric, încetinesc evoluția sufletului și mențin mentalitatea de victimă.

Însă fiecare om are calea lui și își va găsi propriul drum către divinitate. 

Roshen, Steven – The Reincarnation Controversy, Torchlight Publishing Inc., 1997

www.doxologia.ro

Dacă dorești să ai propria ta sesiune de hipnoză cuantică QHHT, în România, poți să mă contactezi. E o experiență de neuitat.