
De ce abordăm Nesiguranța?
NESIGURANȚA este în primul rând senzația fizică, corporală, de teamă față de pericolele din lumea în care trăim.
Fiindcă gândim mult, analizăm tot timpul uriașe cantități de informații alarmiste cu care suntem bombardați, evaluăm mediul/lumea în care trăim ca pe un loc periculos.
Pericolele pot fi văzute sau nevăzute, reale sau imaginare, mai mult sau mai puțin concrete. Dar anticiparea pericolelor ne poate menține organismul în stare de alertă, într-o permanentă încordare musculară, cu simțurile ascuțite pentru a putea să ne apărăm.
Pandemia a fost o prelungă anticipare a unui dușman nevăzut, invizibil, extrem de temut (mai ales în prima parte). Oamenii încă se feresc de contact și nu mai știu să revină la starea de dinainte.
Dar corpul omenesc nu e făcut să stea în alertă în continuu, la nesfârșit. Mecanismele automate, animalice, știu să proceseze stresul pe termen scurt, alternând cu perioade mai lungi de acalmie, de liniște, de echilibru.
Mulți dintre noi nu am mai perceput liniștea și echilibrul pe termen lung. Nu mai știm să revenim la acea stare și să ieșim din stres.
De ce să participi?
Acest eveniment este pentru tine dacă:
- te confrunți cu episoade de stări de panică sau anxietate
- suferi de insomnii, adormi greu, dormi întrerupt și te trezești la cel mai mic sunet
- îți e frică să dormi singur(ă) sau cu lumina stinsă – sau ai avut în copilărie această stare
- simți permanentă apăsare în piept, ca o greutate, care te face să respiri greu și superficial
- simți că aproape orice te deranjează, îți pierzi ușor controlul de sine, izbunești la cel mai mic stimul
- viitorul te îngrijorează și nu reușești să te centrezi în tine
- ai frica de a rămâne singur(ă), nu ai locuit niciodată singur(ă) pentru perioade mai lungi de timp și ai tendința de a trece dintr-o relație în alta
- adesea te surprinzi bătând din picior, bâțâind vreo parte a corpului, auto-legănându-te, scărpinându-ți vreo bubă imaginară, sau repetând anumite ticuri.
Prin această scurtă experiență poți elibera un pic din ceea ce ții în corpul tău blocat, care te menține în nesiguranță și te împiedică să te deschizi către VIAȚĂ.
O clarificare: fiecare va accesa doar acele memorii pentru care este pregătit și pe care Subconștientul/Sinele Superior știe că persoana le poate integra/procesa la momentul întâlnirii.
Facilitator
Adriana Neagu, Practician Certificat QHHT – Nivel 2
Adriana este un practician dedicat QHHT din 2016, cu o bogată experiență practică în cadrul sesiunilor 1-la-1, cât și în cadrul sesiunilor de grup.
Inițierea Reiki din 2010 a deschis pentru Adriana lumea terapiilor alternative, iar primele rezultate au făcut-o să caute în permanență tehnici și metode de vindecare și evoluție spirituală, pe care să le aplice pentru propria dezvoltare, dar și a oamenilor care aleg să lucreze cu ea. Practica Reiki a creat o bază bună pentru șamanism, meditație budistă și new-age, infoenergetică, continuând cu formarea în hipnoza clinică și terapia somatică TRE. Misiunea Adrianei este de a ajuta oamenii să își amintească cine sunt, care le sunt darurile și să-și descătușeze potențialul, pentru a-și îndeplini propria Misiune spre binele umanității.
Când & Cum?
Sesiunea se va desfășura în 17 martie 2026, între orele 19:00 – 20:30, online, pe ZOOM.
Nu este necesar să ai cont pe ZOOM sau să îți descarci aplicația pe telefon sau laptop pentru a putea participa la eveniment. Va fi suficient să accesezi linkul pe care îl vei primi pe email.
Înscrierea la acest eveniment se face pe bază de contribuție benevolă.
Dă click pe https://buy.stripe.com/7sYaEW1TA322cOZfh67g402, completează datele tale și achită contribuția sub forma multiplilor de 30 de lei (cât dorești tu).
După efectuarea plății vei primi linkul pentru accesul la eveniment pe adresa ta de email, în data de 15 martie 2026 sau cel mai târziu cu o oră înainte de eveniment.
Dacă nu ai primit emailul la timp, poți scrie pe contact@qhhtromania.ro sau la 0731 88 50 67. Înainte de a face acești pași, verifică și folderul SPAM dacă există emailul acolo.
Îndrăznește
Dacă ți-ai dorit să încerci până acum o sesiune de hipnoză, aceasta poate fi ocazia potrivită. Din confortul casei tale, poți testa cum te simți într-o sesiune scurtă, cu o miză mai mică decât la o sesiune completă QHHT. Iar dacă locuiești în alt oraș, până ne vom putea întâlni pentru o sesiune privată QHHT, această experiență poate fi cea care să te ajute să te deblochezi mai repede.
La evenimentele anterioare s-au alăturat și persoane care nu au mai încercat niciodată hipnoza. Rezultatele lor și experiențele emoționante, transformatoare, m-au îndemnat să continui să mai organizez, în această perioadă, asemenea sesiuni de grup, pentru ca și alții să poată primi aceste beneficii.
Ne revedem curând să aducem mai multă siguranță în corp și în viața ta,
Adriana Neagu
P.S. – Mulțumesc tuturor celor care au participat anterior pentru experiențele pe care mi le-au povestit în legătură cu ceea ce au primit în aceste călătorii împreună online.
P.S.2 – Distribuie acest eveniment și prietenilor! Poate îi faci cuiva ziua mai bună!