O sesiune QHHT ca să afle de ce și-a pierdut copilul

Carmen și-a pierdut copilul pe neașteptate, într-un mod ciudat și fără explicații raționale, satisfăcătoare, care să îi aducă vreun fel de consolare. A căutat peste 20 de de ani să afle motivul pentru care s-a întâmplat așa. Daniel era singurul ei copil. Durerea pierderii a dărâmat-o și ceva în ea s-a închis atunci.

În timpul sesiunii QHHT s-a întâlnit cu fiul ei și au avut o conversație de la suflet la suflet. El i-a amintit care a fost planul, cine e ea, cine e el și că nu și-a pierdut copilul cu adevărat niciodată. Explicațiile și trăirea pe care ea a avut-o în timpul acelei întâlniri i-au adus claritate totală și înțelegere profundă, integrată în toate celulele. A primit, în sfârșit, închiderea de care avea nevoie.

Sinele Superior i-a explicat cum o afecta și pe fiica ei, născută din a doua căsătorie, frica ei de a-și pierde copilul din nou. Și nu doar atât, amândouă au primit curățare și vindecare pentru a-și putea continua misiunea împreună.

Mai jos am transcris din sesiunea ei de hipnoză cuantică QHHT câteva pasaje din conversația dintre ea și fiul pe care și l-a pierdut în urmă cu 29 de ani.

Dar mai întâi să vă povestesc de ce a fost moartea lui Daniel ciudată, irațională aproape – greu de înțeles și acceptat pentru orice om, nu doar pentru mama lui.

Daniel avea 9 ani când a murit și era singurul ei copil. Ea era tânără și totul mergea bine în viața lor de familie. Daniel era un băiat curajos, aventurier, lider în grupul de prieteni, mereu cu inițiativă, neînfricat. Sociabil și descurcăreț, plin de viață.

Într-o zi ea s-a întors de la serviciu și l-a adus și pe Daniel de la școală. El a ieșit afară să se joace cu băieții. Și nu s-a mai întors.

Daniel obișnuia să se joace afară mult timp, așa că mama a început să îl caute doar spre seară, văzând că nu apare. Băieții cu care se juca de obicei au zis că nu știu nimic de el – făcuseră o înțelegere să țină secret ce s-a întâmplat. A venit noaptea și s-au culcat. Mama îngrijorată suna pe toată lumea și nu primea nici un răspuns de la nimeni.

În timpul nopții unul din băieți, apăsat de remușcări, a spus părinților ce s-a întâmplat și ei au sunat-o pe Carmen să îi dea vestea. Întâmplarea era halucinantă și neverosimilă. Băieții s-au jucat într-o baltă – unde se mai jucaseră și în alte dăți. O baltă în care apa care ajungea până la genunchii unui adult. Nu se știe cum – poate că băieții nici nu au spus toată povestea – Daniel s-a înecat în baltă. Unul dintre băieți și-a dat seama că e sub apă, dar a fost prea târziu. Băiatul acela a fost și el afectat pe termen lung – viața lui n-a mai evoluat frumos din acel moment. Cine știe ce vină poartă încă și el – poate și ceilalți băieți care au fost față.

Carmen și-a pierdut copilul pe neașteptate. Nu era bolnav, nu era predispus la accidente. Nu a aflat tot adevărul (probabil) și nici nu putea pedepsi pe nimeni – erau doar niște copii. Ce le puteai face, oricum? Și cu ce folos?

Și atunci s-a învinovățit pe sine, a ținut durerea pierderii în inima ei mulți ani (terapia pe care a făcut-o a ajutat-o, în timp, să o elibereze.) Inima ei încă era închisă. Și încă suferea, căci nu aflase motivul pentru care s-a putut întâmpla așa ceva.

Căsnicia ei s-a prăbușit sub atâta durere și s-a ajuns la divorț. Din acel moment ea a început să caute răspunsuri, încercând să afle de ce i-a murit băiatul? De ce așa? De ce atunci? A făcut studii de psihologie și psihoterapie, s-a dus la terapie, la constelații, la astrolog, la tot felul de specialiști și tehnici ca să își găsească liniștea și să poată depăși ce s-a întâmplat. Adevărul a stat ascuns de ea timp de 29 de ani.

Dar nu a suferit doar ea. A suferit și fiica ei, acum adolescentă. De ce? Pentru că mama proiecta pe ea (involuntar) frica că ar putea să o piardă și pe ea. Teama de a rămâne și fără al doilea copil era vie, incontrolabilă. Oricât își dădea ea seama că face ce face (din toată psihologia pe care o știa), tot nu se putea opri. Fiica ei era foarte slabă, cu carențe nutriționale, suferea de insomnie și de unele frici. Avea multiple sensibilități alimentare, multiple somatizări. Orice încercare a lui Carmen de a o ajuta, de a o ghida (prin terapiile despre care învățase între timp) erau privite cu neîncredere și respinse.

Așadar, Carmen avea în lista ei și întrebări despre relația cu fiica ei și spera să afle cauza afecțiunilor ei și cum o poate ajuta. Dar prima pe listă era dorința de a înțelege de ce și-a pierdut copilul în felul acesta.

Ne-am dus să căutăm o zi, o viață, în care să găsim informație și vindecare pentru relația lui Carmen cu Daniel, fiul decedat în urmă cu 29 de ani.

A: – Ce se întâmplă? Ce vezi?

C: – Că stăm de vorbă amândoi.

A: – Și unde sunteți?

C: – Parcă suntem pe un munte. Și ne sfătuim amândoi.

A: – Și el cum arată?

C: – El e mai tânăr și eu mai bătrână, mai…

A: – Și ce simți când îl vezi acolo, în fața ta?

C: – Multă încredere în el, că știe ce face și știe ce vrea. Și îmi explică ce are de făcut ca să meargă mai departe.

A: – Mhm. Și el ce are de făcut?

C: – El vrea să vină, să se nască și să plece repede. Eu nu prea sunt de acord cu asta… Dar îmi spune că trebuie să meargă mai departe.

A: – De ce vrea să stea doar un pic?

C: – E ca un test – nu știu cum să spun. Trebuie să treacă prin asta ca să meargă mai departe.

A: – Îl ajută pe el cu ceva? (Da.) Cu ce-l ajută?

C: – Nu știu… să meargă în altă parte. Nu știu să-ți explic, în sensul că… Adică știu să-ți explic, dar e prea mult.

A: – Și să nu se mai întoarcă pe Pământ?

C: – Cumva da. Ca și când ar trece pe o altă poziție.

A: – Deci e bine pentru el!

C: – Da, dar cumva nu știu dacă o să ne mai vedem…

A: – Drumul tău va continua tot pe acolo pe unde se va duce el?

C: – Nu. (Întristată și aproape îndurerată)

A: – Și de-asta nu prea-ți convine planul ăsta.

C: – Mhm.

A: – Și el îți zice ceva despre treaba asta, că s-ar putea să nu vă mai întâlniți?

C: – Îmi explică că ce face el ne va ajuta și pe noi. E ca și când… ca și când trebuie să facă asta.

A: – Și cum o să vă ajute și pe voi?

C: – E ca și când pleacă cineva înainte și… și vede terenul, ca un explorator.

A: – Cercetaș? (Da) Dar după ce un cercetaș explorează terenul de obicei apoi vin și ceilalți.

C: – Păi asta îmi explică și el.

A: – Asta înseamnă că o să vă mai întâlniți!

C: – Da, dar eu nu prea am încredere… Adică… am încredere, dar… Nu înțeleg de ce o ia înainte așa.

A: – Întreabă-l: De ce o ia el înainte așa?

C: – Pentru că poate și pentru că vrea. Ca și când vrea să-și depășească… A ajuns la un nivel în care poate să facă asta.

A: – Se califică?

C: – Da. Poate. Da.

A: – Și te califici și tu să mergi mai departe?

C: – Da, dar parcă nu vreau să merg mai departe.

A: – Aaah… tu nu vrei să mergi mai departe. Deci vreți două lucruri diferite.

C: – Eu mai am o datorie aici, mai am treabă. El nu mai are. CLAR nu mai are.

A: – Am înțeles. Și totuși de ce vă întâlniți așa, pentru un pic de timp?

C: – Ne-am mai întâlnit de multe ori.

A: – Și când vă întâlniți, de ce vă întâlniți?

C: – Să facem lucruri împreună. Eu sunt… eu sunt partea asta de învățător, și el face drum, el se descurcă, el e luptător. Hmmm… Nu știu cum să spun.

A: – El e deschizător de drum?

C: – Da. Da. Energia lui e mai ascuțită așa, parcă face drumuri, parcă face cărări.

A: – Și energia ta cum e?

C: – E mai așezată: să stai, să asculți, să înțelegi oamenii. Sunt mulți care au nevoie să fie auziți, ascultați, informați.

A: – Asta îți place ție să faci?

C: – Mhm. Așa m-am specializat.

A: – Și dacă sunteți așa de diferiți și specializați așa de diferit, de ce v-ați tot întâlnit?

C: – Că e ca o echipă. Unul face asta și unul face… Fiecare face…

A: – E și el din echipă cu tine?

C: – Da, dar nu e din echipa aia de care îți vorbeam mai devreme. Noi ne întâlnim doar aici [în spațiul în care vorbeau și făceau planul]. Sau când suntem pe Pământ.

A: – Pentru că tu oricum mai mult pe Pământ stai.

C: – Da. De mult. Din totdeauna îmi vine să spun. Știi ce înseamnă să te specializezi pentru un loc? E greu…

Așa de apăsat a zis asta.

A: – Și întreabă-l pe Daniel de ce e planul așa, să se nască și să moară repede, fără explicații, fără sens aproape? De ce așa, dintr-o dată?

C: – Așa putea să iasă. Nu știu cum să-ți explic. E ca o poartă, în timp și spațiu… ca un vortex…

A: – Hm! Și atunci a apărut vortexul și… aia a fost?

C: – Da.

A: – Am înțeles.

C: – Știa că nu sunt… de fapt mi-a spus.

A: – Ți-a spus?

C: – Cumva știam dinainte, dar nu… nu știam când.

A: – Și înseamnă c-ai acceptat.

C: – Da.

A: – Și mai e ceva ce-ar vrea Daniel să știi, la momentul ăsta, despre cum s-au petrecut lucrurile?

C: – Că nu putea să rateze momentul ăla. S-ar fi chinuit mult pe urmă. Și nu i-ar fi fost bine aici. Adică, nu că nu i-ar fi fost bine, ci că ar fi trebuit să rămână de dragul meu, dar să-și rateze treaba lui. Și n-ar fi fost corect nici pentru mine, nici pentru el.

A: – Cum (de fapt) nici tu nu renunți la treaba ta ca să te duci acolo unde merge el.

C: – Da. Dar putem să ne întâlnim. Adică ne putem întâlni cu toții când vrem, dar fiecare e specializat în ceva. E ca și când el trebuie să meargă acolo, dar dacă vrem să ne vedem, ne vedem.

A: – Cum vă mai puteți vedea?

C: – Nu pe Pământ. Între vieți… sau… îmi vine să zic că noi nu trăim doar aici, noi putem să trăim cum vrem. Așa îmi arată acum. Și dacă vrem să ieșim… nu știu cum să-ți explic… e ca un spațiu, o cameră în care ne putem întâlni să vorbim între noi sau să…

A: – Ca un fel de sală de ședințe?

C: – Cam așa. Numai că oamenii nu știu asta. Ori știu și nu știu… adică, cred și nu cred.

A: – Și asta înseamnă că poți să te întâlnești cu el acolo și cât timp ești în corp pe Pământ?

C: – Da.

A: – Ok. Și cum ai putea face asta?

C: – Să mă duc acolo și să-l chem să stăm de vorbă. Sau să… dar e foarte interesant acum, pentru că mi-e atât de clar că are treabă și l-aș întrerupe… ca și când… ar întrerupe cineva…. o ședință importantă.

A: – Ca și când ai vrea să-l scoți din ședință numai așa, ca să stai tu cu el un pic.

C: – Da, exact. Acum simt asta foarte clar – că nu poți să faci asta. Și acum mi-e foarte clar… că face ce… că el e cu treaba lui și eu am treaba mea. Și știi… de ce n-ar fi bine ca copilul să plece și să-și facă treaba lui?

A: – De ce?

C: – Ba da, e bine!

A: – Mhm. Tu-ți faci treaba ta și el treaba lui. Și pentru fiecare treaba lui e importantă.

C: – Da, exact. Doar că la nivel de corp se simte altfel. Acum pentru mine e foarte clar că așa e.

A: – Păi lasă starea asta de claritate să ancoreze și în corp acum. Și orice e în disonanță în corp, cu această stare, lasă să iasă. (Și a tușit imediat, iar apoi a respirat profund. Semn că s-a curățat ceva.)

A: – Mai e altceva ce ar vrea Daniel să știi?

C: – Deja știu.

A: – Vrei să și exprimi? Ca să poți să-ți aduci aminte când ai nevoie.

C: – Da, dar nu știu cum să pun în cuvinte.

A: – Încearcă așa cum poți.

C: – E ca și când el poate să călătorească printr-un fel de tunel, între lumi. Nu pot să-l întrerup. Adică are altfel de călătorii decât mine. Dar acum știu că ce fac eu, fac eu, și ce face el, face el. Dar existăm cumva… existăm amândoi în universul ăsta. Existăm… E ca și când Universul e casa noastră, a tuturora, și planetele sunt ca niște stații pe care te duci când și când, ca niște… călătorii. Dar casa noastră nu e aici [pe Pământ], casa noastră e în altă parte. Și într-un altfel de spațiu.

A: – În altă dimensiune?

C: – Cam așa. Pentru că îmi vine să spun că e ca un alt aer, altă consistență, altă… Da, poate că e altă dimensiune.

A: – Și când vă întoarceți acasă vă puteți reîntâlni?

C: – Da, cumva putem să facem ce vrem. Nu știu cum să spun. Ce vrei… dar nu… nu chiar ce vrei. Dar poți oricum să faci mult mai multe decât aici.

A: – Și oricum cam fiecare e clar ce vrea.

C: – Da, e foarte clar. Și sunt multe de explorat. Nu știu de ce mă tot întorc pe Pământ. Mereu am de îndrumat pe câte cineva.

A: – Mda. Ești cam ca oamenii aceia care ar putea călători oriunde și se întorc mereu la Neptun (la marea noastră mă refeream.)

C: – Cam așa.

A: – Și Daniel e persoana aia care mereu vrea în alte locuri, mai îndepărtate.

C: – Da. Și mai altfel.

A: – Niște locuri mai neexplorate, mai necunoscute.

C: – Da. Dar și aici trebuie să facă cineva treaba. Sunt atât de multe pericole, sunt atât de multe lucruri care se pot întâmpla…

A: – Da… Bun. Mai privește-l odată pe Daniel acum, dacă tot v-ați putut reîntâlni acum. Și o să ții minte că vă puteți regăsi în camera asta de revedere, de reuniune. Și că în timpul din care veniți, în dimensiunea din care veniți, timpul are o altă măsură și că doar temporar v-ați despărțit.

C: – Da. Nici măcar nu există despărțire. Există: fiecare are treaba lui, în direcția lui. Ceva-ul lui. Amprenta lui.

Și cu asta am închis întâlnirea cu fiul ei Daniel și ne-am dus la discuția cu Sinele Superior.

A : – A rămas ceva înghețat în ea de la momentul în care Daniel a murit?

SS: – Da. „Ce face ea mai departe?”

A : – I-ai zis ce are de făcut. (Îi dăduse anterior mai multe explicații despre cine e și care e misiunea ei. Totul era în contextul scenelor anterioare acesetei încâlniri cu Daniel.) E ceva ce vrei să-i faci ca să se dezghețe cu totul?

SS: – Are de făcut s-o crească pe fata ei și are multe de făcut. Și copilul pe care-l are nu poate să trăiască cu înghețul ei, pentru că de-aia o și respinge. Și n-a greșit cu nimic. N-avea cum să greșească ce ține de… hotărârea unui alt suflet. Îmi vine să spun că nu există greșeli. Există amânări, există răzgândiri, există căi… mai grele, mai profunde… mai… Dar nu există greșeli.

A : – E nevoie ca ea să ierte ceva la ea însăși?

SS: – Da, nu știu… și asta cu iertarea e tot ceva învățat care n-are nici un sens. Mai degrabă îi era rușine. Îi era rușine că poate să-și continue viața. Rușine de ceilalți oameni…

A : – Rușine că trăiește după ce s-a întâmplat cu copilul ei?

SS: – Da. Deși foarte mulți oameni… întotdeauna omenirea a făcut asta. În trecut foarte mulți copii plecau de mici, pentru că veneau-plecau… nu știu cum să vă spun… bucățele, veneau puțin. Ca și când te înveți cu apa, când testezi apa. Mă bag puțin, mai ies. Și foarte multe suflete la început fac asta, ca o acomodare.

A : – Și revenind la treaba cu a dezgheța ce s-a înghețat în ea când a murit Daniel, vrei să intervii în vreun fel?

SS: – Bucuria. S-a înghețat bucuria.

A : – Și vrei să intervii să dezgheți bucuria în ea acum?

SS: – Da. Îi zic că are voie să se bucure. Dar într-un mod… că are dreptul!

A : – Oricum ea a a venit pentru mai multă viață decât partea până când a plecat Daniel.

SS: – Da, asta-i clar.

A : – Fiica ei de ce se tot îmbolnăvește în viața aceasta? De ce are tot felul de somatizări?

SS: – De frică.

A : – De ce i-e frică?

SS: – De moarte. E o teroare pe care ea o trăiește… să nu… Ca și când trebuie să facă lucruri și nu vrea să le facă.

A : – Și de unde vine teroarea asta? Până la urmă are toate condițiile să se simtă în siguranță, liniștită.

SS: – Dar n-a fost mereu așa.

A : – În viața asta?

SS: – Nu, în alte vieți.

A : – Deci teroarea asta vine din alte vieți?

SS: – Cumva.

A : – Și vrei să faci vreo curățare asupra fiicei ei pentru ce a rămas din viețile trecute, acea teroare cu care vine din acele vieți despre care spui?

SS: – Da, și inclusiv teroarea aceea din pântece. A trebuit să se zbată să… nu știu cum să zic… A trăit o teroare că moare.

A : – Și teroarea asta din pântece de unde vine, de la ce?

SS: – De la maică-sa.

A : – E preluată de la mama ei.

SS: – Da, dar ea… ea chiar a crezut.

A : – Și vrei să îi faci acum curățarea fiicei ei acum? Pentru ce teroarea pe care a preluat-o în pântece, de la mama ei, dar și teroarea trăită în viețile grele pe care ea le-a avut?

SS: – Da.

A : – Mulțumim. Vrei să îi spui sau să îi arăți cum faci?

SS: – E ca și când țâșnește din abdomen și o înfășoară pe ea într-o lumină verde-aurie, ca într-un cocon.

A : – Și ce se întâmplă cu ea când e înfășurată în această lumină?

SS: – E ca și când… când vin șocurile din gândurile mamei ei, lumina o protejează.

A : – Și cu ce era în corpul ei din urmă? Ce se întâmplă?

SS: – Se dizolvă.

A : – Mulțumim Și lumina aceasta va avea și efect de protecție asupra fiicei ei pe viitor?

SS: – Da.

A : – De ce n-a putut până acum să o ajute pe fiica ei?

SS: – A ajutat-o întotdeauna, chiar și când fiica ei credea că mama vrea s-o omoare.

A : – A interpretat greșit frica lui Carmen c-ar putea muri, ca pe o frică c-ar putea muri de mâna ei?

SS: – Mhm.

A : – De-asta nu putea Carmen să-i dea sfaturi, îndrumare?

SS: – Da. E ca și când nu poți să-ți iei îndrumare de la [cineva pe care consideri] un dușman.

A : – Și o să se schimbe acum c-ai făcut această curățare?

SS: – Cumva acum le pun să se vadă amândouă. Și să vadă fiica ei că mama nu vrea s-o omoare.

În sesiunea ei QHHT Carmen s-a revăzut cu fiul ei într-o dimensiune intermediară, întâlnirea fiind organizată/orchestrată de Sinele ei Superior. Discuția cu el i-a adus o înțelegere profundă asupra motivului pentru care ea și-a pierdut copilul într-un mod atât de ciudat și de neînțeles pentru mintea ei umană, de mamă. De 29 de ani căuta aceste răspunsuri și avea mare nevoie de o concluzionare. Nu doar pentru a-și regăsi pacea interioară, ci și pentru a nu o mai afecta pe fiica ei cu fricile pe care le proiecta (involuntar) pe ea. 

O discuție directă cu sufletul celui plecat, cum a fost aceasta, aduce multă alinare și vindecare. E ceva cu totul diferit față de a primi aceleași informații prin channelling, printr-un medium sau un clarvăzător. Pur și simplu se așează altfel în interiorul persoanei care le primește – se simte direct și se integrează profund.

Uneori oamenii care au pierdut pe cineva drag nu își mai revin în aceeași viață. Adesea își închid inima pentru multe vieți și nu primesc în viața lor alte iubiri. O astfel de experiență poate aduce multă alinare, vindecare și poate oferi persoanei exact ceea ce are nevoie pentru a putea merge mai departe. Nu se întâmplă de fiecare dată să aibă loc o întâlnire directă, dar Sinele Superior știe mereu de ce are nevoie fiecare.

Dacă dorești să ai propria ta sesiune de hipnoză cuantică QHHT, în România, poți să mă contactezi. E o experiență de neuitat.