O vizită în Biblioteca Akasha

Din ceea ce se cunoaște până acum, Biblioteca Akasha este o arhivă cosmică a întregii cunoașteri și experiențe umane. Prin urmare, putem spune că se referă la ceea ce s-a trăit și experimentat și acumulat în viețile trăite pe Pământ. (Nu știm dacă toate planetele au așa o arhivă sau cum ce nume ar avea, dar ar fi interesant să aflăm.)

Informațiile din Biblioteca Akasha pot fi accesate și descărcate în mai multe feluri, de persoane cu acces și cunoaștere avansată, chiar și în timpul vieții întrupate.

Cu toate că cele mai multe descrieri o prezintă ca pe un spațiu cu multe etaje și multe cărți, putem spune că este amplasată într-o dimensiune spirituală, nu într-un spațiu fizic. Iar această reprezentare se poate să fie mai mult o metaforă, pentru ca mintea noastră umană să poată înțelege ce anume a accesat. De ce spun asta? Pentru că, așa cum veți citi mai jos, cărțile, manuscrisele, documentele din Biblioteca Akasha nu se citesc precum cărțile fizice din lumea noastră, rând cu rând, cuvânt cu cuvânt. Mai degrabă informația este absorbită, descărcată în câmpul „cititorului”. Cumva în același în care primim informație subtilă prin simbolurile mistice, codurile de lumină pe care unii oameni le desenează, sau prin cercurile din lanuri (crop circles). Informația subtilă se revelează celui pregătit și calificat vibrațional să o primească – ceilalți trec pe lângă ea, ignorând-o cu totul sau o observă, dar fără să îi atingă cu adevărat.

Există descrieri ale Bibliotecii Akasha și în cărțile lui Dolores Cannon și la alți autori, în sesiuni de hipnoză QHHT, etc.  Pe mine m-a impresionat descrierea experienței clientei mele (îi voi spune Bianca) în timpul unei sesiuni din ultimul an.

Bianca e o prietenă de mulți ani. Știu că sufletul ei este avansat spiritual. Are o profunzime a trăirilor și o înțelegere complexă a naturii umane, a lumii, a rostului multor lucruri. Astfel că nu m-a mirat să descopăr, împreună cu ea, că are acces la etajele de sus ale Bibliotecii Akasha. 

Această călătorie i-a fost arătată de Sinele Superior pentru a-i schimba perspectiva despre ce înseamnă cunoașterea trăită versus cunoștințele acumulate din cărți – oricât de minunate ar fi ele. Și despre faptul că aceasta, biblioteca Akasha, nu e singurul loc la care ar putea avea cineva acces pentru a dobândi cunoaștere. (Îmi pare rău că nu mi-a dat prin cap să întreb Sinele Superior ce alte biblioteci mai sunt!)

Cred că descrierea Biancăi privind Biblioteca Akasha este foarte clară, cu detalii care aduc o înțelegere mai bună (cel putin pentru mine) a acestui loc.

Am inclus mai multe din răspunsurile Sinelui Superior la final, pentru a vă împărtăși din înțelepciunea ce ne-a fost împărtășită cu acea ocazie.

Dar împărtășesc această istorisire mai ales pentru cei care au uitat despre Biblioteca Akasha – aceia care au acces acolo, care trebuiau să își aducă aminte de ea ca să poată să se reîntoarcă acolo. Prin meditație, prin respirație, prin hipnoză – pentru cine e pregătit și deschis să o facă. Sper să trezească amintiri plăcute și să redeschidă o ușă prin care sufletul să vă transmită mesajele sale.

A: – Ok. Și unde vrei să te duci?

B: – Nu știu. Nu știu nici ce-ar trebui să caut. Dar știu că mai sus, undeva pe partea dreaptă, a apărut un fel de înger mare. Arată ca un fel de înger… ca și cum ar fi o sculptură mai mult, dar este cu aripi. Și nu știu de ce e acolo și nici ce-ar trebui să caut, să văd, în locul ăsta.

A: – În ce postură e îngerul?

B: – Îngerul e aproape de un perete. Acum sunt mai sus decât cărțile, sunt chiar aproape de cupola din vârf. Și el stă pe partea dreaptă, în aer. Doar stă, nu e nici o invitație, nimic. Dar parcă s-a așezat pe partea dreaptă, în sensul că NU PE PARTEA DREAPTĂ. Nu în partea dreaptă ar trebui să mă uit.

A: – Ca și când blochează ceva?

B: – Da, dar nu e ceva ce… ce n-ar trebui să văd. E ceva ce nu mă interesează pe mine.

A: – Și atunci ce rămâne?

B: – Rămâne partea stângă.

A: – Și acolo ce e?

B: – (Liniște prelungă) Sunt cărți acolo. Dar sunt cărți cu coperte roșii și albastre, ca și cum ar fi de piele. Și sunt cărți scrise de mână și cu desene, cum erau cărțile mai înainte.

A: – Și îți par cunoscute și cărțile astea?

B: – Faptul că există acolo îmi pare cunoscut, dar ce este în ele nu îmi este cunoscut. Știu doar că sunt scrise de mână, că au desene,… dar nu cred că știu să le descifrez. Poate de asta nici nu le-am citit până acum. Nu par scrise simplu sau… nici nu știu știu, de fapt, ce conțin ele. Par bisericești, dar nu sunt.

A: – Și vrei să afli despre ele?

B: – Da. Nici nu știu dacă mă interesează sau nu, dar chiar aș vrea să aflu! Da! Ca să știu măcar: sunt povești, nu sunt povești? Despre ce sunt? Care-i conținutul lor, cumva?

A: – Și te atrage vreuna? Vrei să deschizi vreuna?

B: – Da. E una deschisă. E deschisă la niște pagini. Dar nu știu să… nu reușesc să citesc din ea. Sunt niște litere prelungi. Poate că mi-e și teamă să citesc din ea.

I-am propus să primească sensul scrierii, chiar dacă nu recunoaște acum alfabetul sau limba în care era scrisă cartea. Uneori funcționează asta și putem afla conținutul.

A: – Despre ce e vorba?

B: – Cumva despre filozofia existenței. Dar pare totuși… pare că e despre filozofia existenței, dar într-un anumit moment al istoriei. Dar nu-mi dau seama dacă ce scrie acolo mai este de actualitate sau nu.

A: – Dar ce simți când parcurgi informația?

B: – Știu că… Văd că cineva a scris-o. Era cineva în vârstă care era aplecat peste ea, scriind-o. O pelerină roșie. Și cumva, momentul în care a scris-o a fost într-un moment foarte tulburat, din multe puncte de vedere. Dar când a scris-o știa cumva ceea ce scrie, dar cumva [dorea ca] din cuvintele respective să nu poată fi acuzat de nimic. Sau… Nu neapărat acuzat de ceva, ci cum ar fi descrisă lumea sau viața, dincolo de ceea ce se întâmplă. Și o scrie cu calm.

A: – Un fel de esența…?

B: – Da. E un fel de… dincolo de toate lucrurile care se întâmplă… și care… există un ceva dincolo de astea… și că viața arată într-un fel. Sau că e ceva… Sau cum ar trebui să fii, dincolo de toate lucrurile astea. E un fel de experiență de viață sau cumva o înțelepciune… venită spre bătrânețe. Sau trecând prin diferite lucruri. Dar pare că persoana nu asta a studiat sau nu este… Pare că a făcut altceva, ceva astronomie poate. Iar acum nu scrie despre lucrurile astea, ci despre ce a simțit ca om, cumva.

A: – Și cum e pentru tine când citești lucrurile astea? Simți că au valoare pentru tine?

B: – Simt că ceea ce scrie… pentru că nu reușesc să citesc… sunt niște lucruri adevărate. Dar parcă nu este ceva… e mai mult o concluzie, dar parcă nu e o invitație spre a trăi. Parcă-i lipsește ceva totuși. Parcă lipsește sufletul din carte, sau ceva-ul ăla care să impresioneze. Adică pare că viața nu e doar despre atât… sau poate că… chiar așa e viața! Chiar atât de simplă și doar… și doar restul e complicat… Adică ceea ce pare complicat e și inutil.

A: – Și de ce nu vroia să fie acuzat?

B: – Pare ceva [legat] de Inchiziție. Dar doar i se pare că va fi interpretat sau judecat într-un fel, pentru că nu e în pericol de ceva. E cumva și cunoscut, dar nu este vizat. Pare cumva că din locul ăsta… în locul ăsta… așa… au fost mulți oameni și și-au… ori că au citit, ori că au studiat, dar sunt împrăștiați în toată lumea. Adică nu sunt uniți ci, pur și simplu, s-au dus peste tot. Și nu sunt atașați locului, adică nu pare c-ar mai veni să studieze sau să învețe acolo. Pare că au studiat ce au avut de studiat și s-au dus în lume. Pare chiar cumva un loc cunoscut… adică un loc în care oamenii chiar învață, dar pare în același timp și pustiu.

A: – Și tu de ce-ai ajuns acolo? Ce te interesează de fapt?

B: – Cred că m-am întors pentru că nu mi-am mai adus aminte de el. Că nu mi-am adus aminte că aici am învățat. Dar nu știu de ce e important să știu că de aici am învățat. Poate că ar trebui… să știu că atunci când am nevoie de ceva să vin aici? Poate că și ceilalți au uitat?

B: – Dar e cineva care apare cu o coroană, ca și cum… o coroană masivă de aur… și care pare că tot pe-aici a venit și-a studiat. Dar care cumva nu mai trăiește. Parcă a fost cumva privilegiat. Dar de ce e aici nu știu.

A: – Dar poți să interacționezi cu el? Te percepe? Te vede?

B: – Nu prea. Pare să fi fost un fel de rege, domnitor… nu știu. Nu știu ce-ar trebui să fac aici.

A: – Și regele ce face?

B: – Doar a apărut. Ceilalți oameni, care am simțit că au trecut pe-aici, nu păreau așa de importanți. Adică aveau o misiune, asta-i clar, dar erau cumva… nu ceva foarte important. Doar s-au pregătit și-au mers mai departe. Și nu e nimeni care să mă îndrume sau să mă ghideze – nu apare nimeni cunoscut.

A: – Îngerul care era în dreapta mai e acolo?

B: – Mai este, dar e o prezență foarte discretă.

A: – Dacă te apropii de el se mai animează? Dacă-l întrebi ceva?

B: – Încerc, dar pare mai mult neclintit. Par toate ca și cum ar fi de piatră, cumva. Stau și mă întreb dacă locul ăsta mai este activ sau… sau nu știu ce-i cu el?

A: – Mai are ceva nou pentru tine?

B: – DA!

A: – Pentru c-ai zis că tu cam știi ce e acolo, și mai jos.

B: – Și pe celelalte etaje sunt cărți pe care le cunosc.

A: – Deci nu prea mai e nimic care să fie surprinzător, interesant?

B: – Nu.

Etajele inferioare îi erau toate cunoscute și aproape toate cărțile, cu excepția câtorva de la etajul cel mai de sus din Bibliotecă. Acelea se aflau oarecum în spatele îngerului de piatră. Uneori această reprezentare nu înseamnă că era din piatră, literalmente, ci că nu era interactiv – mai mult un fel de reprezentare al faptul că exista un păzitor al cunoașterii acolo, o prezență. Puteam înțelege și că acele cărți pe care încă nu le știa, de fapt nu îi erau încă accesibile, pentru că nici nu le putea citi și înțelege. Ca acele cărți din povești al căror scris rămâne invizibil sau codificat până când cititorul nu e pregătit.

Mi s-a părut interesant faptul că, deși poți avea acces la etajele cele mai de sus ale Bibliotecii Akashice, e posibil să nu ai acces chiar la tot conținutul de-acolo. Poate de accea unii oameni apelează la cititori în Cronicile Akashice – poate că ei au acces la mai multe cărți din biblioteca akashică, la mai multe înregistrări decât (poate) persoana care solicită informația. Și atunci cititorul acționează ca un intermediar de cunoaștere, de informații. 

Bianca nu oferă astfel de servicii în viața prezentă. Și nici nu părea interesată să exploreze decât acele cărți care ar fi putut fi noi, interesante pentru ea.

Mai jos sunt câteva din răspunsurile oferite de Sinele Superior în legătură cu scena privind Biblioteca Akashică descrisă mai sus. Îi spun Biblioteca Akashică deși în hipnoză nu i-a zis decât Biblioteca. E adevărat că nici nu am cerut explicit să îmi spună ce bibliotecă e – era de înțeles că e o bibliotecă la care ea are acces, în plan spiritual. Vroiam să aflu însă de ce a dus-o acolo. Preocuparea ei, din ce a reieșit din discuția inițială, era să afle de ce atâta suferință în viața ei prezentă, atâta luptă și greutăți și dacă toate astea contează pentru vreo viață care urmează, pentru ceva mai mult.

A : – De ce ai ales să îi arăți aceste lucruri?

SS: – Aș vrea să nu mai pună întrebări legat de tot felul de lucruri. Cumva pur și simplu să trăiască… viața asta. Adică dacă are pasiuni, să și le îndeplinească… dacă simte emoțiile, să le trăiască, fără să se mai întrebe dacă ele sunt sau nu sunt de folos, dacă ele vor fi sau nu vor fi de folos pentru altă dată sau pentru altă viață.

A : – Păi și de ce să nu-și mai pună întrebări în legătură cu folosul lor?

SS: – Pentru că asta ajută oamenii să trăiască lucrurile. Pentru că s-ar gândi că dacă nu mai folosesc le-ar putea ocoli… și n-ar trebui.

A : – Și de ce trăiesc oamenii lucruri care nu neapărat ar trebui pentru mai târziu?

SS: – Să-și cunoască sufletul. Fiecare ar trebui să-și cunoască prima oară sufletul, limitele lui. Fiecare să trăiască și bucurie, și durere, atât cât poate să trăiască. N-ar trebui să le ocolească și nici să fugă de ele. Poate asta ar schimba cu ceva viitorul.

A : – Asta ar putea să schimbe viitorul?

SS: – Ar putea.

A : – De ce? Sau cum așa?

SS: – Pentru că toate lucrurile astea încă nu s-au consumat. Pentru că oamenii fug cumva de suflet, dar… sufletul are cumva niște profunzimi pe care merită să le cunoști. Pentru că poate, până la urmă, dincolo de toate, s-ar putea să nici nu mai fie vorba de corp, ci numai de suflet.

A : – I-ai arătat la început biblioteca aceea, cu multe etaje, cu multe cărți. De ce ai vrut să-i aduci aminte de locul acela în care a învățat cândva?

SS: – Cumva am vrut să trăiască… să înțeleagă, de fapt… că cunoașterea nu vine din cărți. În afară de faptul că era un loc cunoscut, care nu i-a creat nici o trăire, am vrut să înțeleagă că nu de acolo vine cunoașterea. Că sunt lucruri, că sunt informații pe care le iei, pe care le aduni, care-ți vin în minte, dar nu ele sunt Totul. Ele cumva dau naștere sau… ele cumva sunt cele care… transformă emoțiile umane… sau ele ar trebui să se transforme în emoții umane. Poate că nici nu trebuie cunoscut tot din cărți sau… nu e vorba doar de informație. E vorba de cum le trăiești.

A : – Și de ce acolo, în partea de jos a bibliotecii erau lucrurile mai întunecate și se temea de ele, o îngrozeau?

SS: – (oftând adânc) Pentru că, cumva, lucrurile acelea nu ajutau cu nimic evoluția sufletului cumva. Era ca și cum ar fi tras sufletul spre infern, cumva.

A : – Și de ce rămăseseră totuși acolo în Bibliotecă?

SS: – Pentru că sunt și oameni care le savurează.

A : – Hm! Deci ei găsesc plăcere în a studia… genul acela de lucruri…

SS: – NEBUNĂ! DA! Aproape că sunt una cu ceea ce e scris acolo. Și asta îi face să pară că sunt puternici. Că sunt duri, că sunt de neînvins.

A : – Deci în Bibliotecă sunt de toate pentru toți, cum ar veni.

SS: – Da. Cele de sus par așa,… pentru cei de jos, cele de sus par ridicole, par… DAR NU! Până la urmă este vorba că cei care ajung să le citească pe cele de sus de fapt nici măcar nu mai au nevoie să le cunoască! Pentru că ele cumva, odată ce te-ai străduit să ieși de jos, ele aproape că-ți vin direct de sus, de la Dumnezeu. Doar simplul fapt că vrei să te înalți… vin automat sau le știi automat.

A : – Și ai zis că oamenii care vin pe-acolo nu se mai întorc, sunt foarte împrăștiați prin lume și își văd de drumul lor. De ce nu se mai întorc?

SS: – Probabil că vin cărțile la ei!

A : – Și pe ea de ce ai dus-o din nou acolo?

SS: – Că-și imagina că… Biblioteca de acolo e totuși o bibliotecă finită. Și ea-și imagina că de acolo totuși mai e de aflat ceva. Dar de acolo nu prea mai e ce. Nu de-acolo. Sunt atâtea informații care-or să vină, dar or să vină sub o altă formă.

A : – Deci există o continuare și după ce dobâdești toată cunoașterea de acolo din bibliotecă?

SS: – Da. Da.

A : – Mhm. Și cum poți să treci mai departe dacă ai terminat cu biblioteca?

SS: – Ceea ce vine cumva vine mult mai repede. Adică informația care vine, vine mult mai repede, mult mai clar și mult mai punctual decât cea din cărțile respective. Da. Acuma… vine în funcție de pregătirea fiecăruia sau în funcție de cât vrea fiecare să mai primească.

A : – Și ea ca să treacă la nivelul următor ce-ar trebui să mai facă?

SS: – Să fie deschisă. Cumva lucrurile acum vin mult mai ușor. Și sunt primite mult mai ușor și mult mai repede. Doar să fie mult mai deschisă. Nu mai e perioada de silabisire.

A : – Dar îngerul de-acolo de ce era ca o statuie? De ce nu era interactiv să comunice cu ea?

SS: – Cred că era acolo pentru a-i îndruma pe alții. Nu cred că… înțelege și ea, n-are nevoie neapărat de îndrumare.

A : – Dar de ce mai erau niște cărți în spatele lui, la care îi bloca (practic) accesul? Ce era cu cărțile din partea dreaptă?

SS: – Încă n-a venit timpul lor.

A : – Deci totuși mai are ceva de luat și de la bibliotecă.

SS: – Da, numai că alea sunt cu totul și cu totul altceva. Acelea sunt un fel de încununare. Adică… Să învețe întâi să asculte.

A : – Nu știe să asculte?

SS: – Abia a început!

A : – Și de ce a venit pe bărbatul acela cu coroană pe cap? Venind spre ea ca și când ar fi fost mort?

SS: – E un fel de… Oamenii nu prea-și imaginează cine sunt și ce pot face. Și au senzația că informațiile sunt ceva… o nimica toată… sau că dacă ai cunoaștere e ca și cum n-ai avea-o. Aia a venit ca o imagine a ce înseamnă de fapt să cunoști, să asculți, să urmezi.

A : – Deci n-avea o legătură cu ce funcție avea el în timpul vieții.

SS: – Nu.

A : – Mai mult ca un fel de premiant la ascultat și…

SS: – Da. Și poate că de ceilalți ești privit cu un alt statut. Sau ar trebui să te vezi ca și cum ai avea un alt statut.

A : – Legat de biblioteca asta mai e ceva ce-ai vrea să conștientizeze ceva?

SS: – Să nu se lege doar de biblioteca asta.

A : – Mai era o carte scrisă de un bătrân în timpuri tulburi pe care nu putea să o citească. Cartea era deschisă când a ajuns la ea. Ce era cu ea?

SS: – Aceea e de fapt simplitatea vieții. Ideea că viața e extrem de simplă, iar ca s-o înțelegi și s-o descifrezi, fiecare trebuie să treacă prin niște încercări și să se înțelepțească. Nu e ceva ce ar trebui să citești, ci e ceva ce ar trebui, până la urmă, să înțelegi.

A : – Din experiența ta proprie?

SS: – Da. Și din experiența celorlalți…

Sper că ți-a plăcut acest fragment din sesiunea Biancăi că a completat ceea ce știai despre Biblioteca Akasha.

Dacă dorești să ai propria ta sesiune de hipnoză cuantică QHHT, în România, poți să mă contactezi. E o experiență de neuitat.