Vlad a venit pentru o sesiune-surogat pentru a o ajuta pe fiica lui în vârstă de numai trei ani. Primul și singurul lui copil era chinuit de plânsete nopți la rând, fără nici un motiv aparent. Era rușinoasă, timidă, temătoare, cu frică de întuneric, de spații necunoscute sau mici, de mersul cu mașina, de anumiți oameni, sensibilă la mai multe lucruri decât alți copii. Medical nimic nu era în neregulă cu ea. Dar am aflat povestea ei și-a lui – o poveste începută în dimensiuni înalte, pline de lumină, din care au venit pentru a ajuta Pământul și a se susține unul pe altul.
Aceasta este povestea multor părinți și copii din aceste timpuri. Copii de lumină care se acomodează cu greutate în acest trup strâmt de om, în această lume cu vibrație grea, necunoscută, pe care au venit să o ajute să evolueze sau să o protejeze. Părinți deschizători de drumuri și creatori de noi realități în planul acesta, care își caută misiunea și identitatea uitate la coborârea în trup, cu un dor nemărginit de Acasă după timpuri îndelungate în care au contribuit – cum au putut fiecare – la schimbare și evoluție.
Întâlnirea cu ghidul
V: – Văd o câmpie… cu un hambar… de culoare gri, cu un gard foarte mic din lemn… tot îmi apare 1928. Iarba e destul de verde.
A: – Ce mai vezi împrejur?
V: – O căruță fără o roată. Un fel de atelier… ceva de fierărie. Fără pereți, doar un acoperiș cu patru piloni. Paie pe lângă căruță. Încă un hambar cu două uși foarte largi, care sunt închise, făcute din scânduri. Cred că mă atrage să intru în el.
A: – Poți să intri, dacă vrei. Ce vezi acolo?
V: – Ușile scârțâie foarte rău. Paie. Foarte multe paie. O femeie. Brunetă, cu părul prins în coadă. Haine foarte largi, o rochie foarte largă, care este murdară… alb-murdar. Lungă, până în pământ. Părul prins, ochii negri. E tânără. O văd oarecum de sus, nu de la nivelul meu, pare mai mică. O să încerc să cobor. Am venit chiar lângă ea, am coborât. Întinde mâna dreaptă spre mine.
A: – Și îți vezi mâna când i-o întinzi? (Da) Cum arată mâna ta? Pe care i-o întinzi?
V: – Dreapta. E ca fumul. Și strălucește… puțin. (Oarecum surprins)
A: – Dacă te uiți în jos poți să îți vezi picioarele?
V: – Nu.
A: – Dar simți că stai pe ceva?
V: – Nu. Nu, mă simt ușor.
A: – Și, când ea întinde mâna spre tine, tu poți să o atingi cu mâna?
V: – Da.
A: – Și ce se întâmplă mai departe?
V: – Am întrebat-o cum o cheamă.
A: – Și îți spune?
V: – Noelle. Ceva de genul ăsta.
A: – Dar tu în legătură cu tine simți ceva? Îți simți corpul?
V: – Mă simt foarte ușor.
A: – Îți simți corpul tânăr sau bătrân?
V: – Tânăr.
A: – Sănătos, în formă?
V: – Da.
A: – Îl simți masculin sau feminin?
V: – Puțin spre masculin.
A: – Și ai senzația că pe femeia asta o cunoști?
V: – Da, am senzația că ne știm de foarte mult timp.
A: – Și ce se întâmplă mai departe? Ce mai vezi?
V: – Dacă mă întorc să văd, sunt niște roți de căruță stricate, agățate. Foarte multe paie pe jos. Se simte un miros de grajd.
A: – Sunt și animale acolo?
V: – Momentan nu văd niciunul. Dar se simte ca și când sunt prin apropiere.
Călătorind între dimensiuni
V: – Mă ia de mână și mă duce afară din hambar. În dreapta se pare că e o pădure și mă duce către pădure, dar oarecum plutind. Adică nu mergem pe jos. Plutim… spre pădure.
A: – Nici ea nu merge? (Nu)
V: – Nu. Mă ridică deasupra pădurii… e o pădure de brazi. Și ajungem la… un luminiș, unde e și un lac mic. Apa e destul de rece, o pot simți.
A: – Și rămâneți tot deasupra sau coborâți?
V: – Tot deasupra. Dar e ceva ciudat, sunt deasupra, dar pot simți că apa e rece, pot băga mâna. Parcă sunt și sus, și jos.
A: – Și ce faceți mai departe?
V: – În continuare parcă zburăm. Am ajuns la un munte, plin de zăpadă, fără vegetație. Frig, vânt, ninsoare.
A: – Tot deasupra sunteți?
V: – Suntem oarecum pe munte, tot deasupra, dar jos, aproape de el, tot plutind. Și plecăm și de acolo. Și intrăm… acum nu mai pot să văd nimic în jur. E totul o lumină portocalie-caldă.
A: – Pe ea o mai vezi?
V: – Mă ține. Mă ține de mână și e în fața mea, practic.
A: – Și în lumina asta portocalie stați, sau tot așa înaintați mai departe?
V: – Am început să văd niște clădiri foarte înalte de sticlă.
A: – Ce mai vezi?
V: – O inimă s-a format din lumină în fața mea. Am intrat cu această femeie în inimă, în lumină. Care ne înconjoară acum, e foarte puternică. Mă duce în sus, foarte-foarte sus. Mă duce către stele. Și simt o foarte mare iubire din partea ei.
A: – Și ce se mai întâmplă?
V: – Suntem foarte apropiați. Sunt foarte multe culori în jur: roz, mov, bleu, portocaliu. Parcă joacă culorile. Pleacă raze de culori, practic din nou. Un roșu pal, foarte frumos, nu foarte aprins. Movul e foarte aprins. Rozul, la fel. Albastru. Portocaliul e foarte cald. Practic stăm în aceste culori și culorile se învârt în jurul nostru. Nu pot să zic unde sunt, pentru că nu mai văd nimic în rest.
A: – Și ce simți?
V: – Iubire, apropiere, prietenie. (Vădit emoționat) Tot pe fundal… ca linia orizontului… aurie, foarte strălucitoare. În fața noastră apare această linie a orizontului. Cu cât mă apropiu, sunt foarte multe lumini, sfere, lumini-luminițe, zboară în toate părțile.
A: – Și voi sunteți tot așa sau arătați altfel?
V: – La fel.
Reîntâlnirea cu frații de Acasă
A: – Și sferele de lumini pe care le vezi cum sunt?
V: – Albe. Foarte strălucitoare.
A: – Sunt toate la fel de mari?
V: – Au toate cam aceeași dimensiune. Și trec, practic, pe lângă noi… cu foarte-foarte mare viteză. Acum îmi spune că e timpul să mă lase. Și începe să cadă sub mine, se duce înapoi în jos. Acum sunt singur. Au venit câteva luminițe, care practic mă poartă pe sus.
A: – Te-au luat cu ele?
V: – Da, mă ridică. Îmi spun: „Aici suntem noi”.
A: – Cine sunt ei?
V: – Prietenii mei, îmi spun.
A: – Și locul ăsta, unde te-au dus, ce este?
V: – TOTUL. Începutul și Sfârșitul.
A: – Și de ce te-au adus aici.
V: – De aici aparțin, îmi spun. Aici sunt Acasă. (Emoționat)
A: – Ce simți acolo, Acasă?
V: – Bucurie foarte mare. Dragoste, iubire, căldură, fericire… Îmi vine să plâng. Simt totul de-odată. TOT.
A: – Lasă senzațiile astea să te umple, bucură-te de ele. (Lacrimi îi curgeau în liniște de bucuria reîntâlnirii). Îți mai spun ceva prietenii tăi?
V: – Nu. Pur și simplu mă țin, mă ajută să plutesc.
În misiunea de a proteja Pământul
A: – Întreabă-i dacă au vreun mesaj pentru tine.
V: – Da.
A: – Care e mesajul lor? Ce vor să îți spună?
V: – Că trebuie să protejez.
A: – Ce anume trebuie să protejez.
V: – Îmi apare în față Pământul, cu toate oceanele și continentele.
A: – Și cum trebuie să faci asta?
V: – Cu ajutorul lor, îmi spun.
A: – Faceți împreună?
V: – Suntem toți unul.
A: – Adică ești și tu ca ei?
V: – Acum simt că Da. Simt că sunt la locul meu. Dar nu-i pot distinge, pot vedea numai niște forme luminoaste, foarte-foarte strălucitoare.
A: – Și cum poți să protejezi Pământul cu ajutorul lor? Roagă-i să-ți explice.
V: – Să-l învălui… să-l învăluim cu toții… să nu poată pătrunde nimic spre el.
A: – Nimic… ce anume?
V: – Nici o rază întunecată.
A: – Și cum faci asta?
V: – Noi practic îl luminăm. Acum l-am învăluit… și noi practic îl luminăm. Și totul ne mulțumește de pe Pământ, ne dă mulțumiri. Iar asta ne bucură. (Zâmbind printre lacrimi)
A: – Dar de unde pot să vină razele întunecate? Întreabă-i de unde vin?
V: – Din oameni. Și din afara Pământului.
A: – Și protecția asta pe care tu trebuie să o faci împreună cu ei, este pentru razele care vin din oameni sau pentru cele care vin din afară?
V: – Pentru razele care vin din afară. Sunt puternice.
A: – Și mai sunt și alții, în afară de tine, care sunt pe Pământ și fac asta?
V: – Foarte mulți.
A: – Și ai nevoie și tu de o protecție în timp ce faci asta?
V: – Nu.
A: – Ce se mai întâmplă?
V: – Încerc să pun mâna pe ei.
A: – Ce vrei să-i mai întrebi?
V: – Dacă am nevoie de protecție și eu. Îmi spun că asta e creația noastră.
A: – Ce anume?
V: – Pământul.
A: – Ai fost și tu implicat în creația Pământului? Întreabă-i dacă și tu ai participat.
V: – Îmi spun că suntem unul. Și suntem peste tot. Practic nedespărțiți. Nimic, practic, nu intră între noi.
A: – Tot timpul nedespărțiți?
V: – Tot timpul. Suntem un întreg, așa simt. Totul e un întreg.
A: – Întreabă-i ce mai trebuie să-ți aduci aminte? Ce mai trebuie să știi?
V: – Că sunt veșnic. Că suntem foarte puternici. Că e locul nostru de joacă, Pământul. Am senzația că suntem foarte tineri, copii… Acum se întâmplă altceva. Acum practic… mulți ne divizăm și venim pe Pământ, acum. Ne separăm. Până acum am fost uniți. Acum ne separăm. Până acum a fost totul o lumină. Acum devenim din nou steluțe. Și toate steluțele cad pe Pământ. Eu încă văd de sus. Îi văd cum s-au dus pe Pământ.
A: – Nu se duc toate de-odată?
V: – Ba da. Mai vin și altele. Sunt multe. Acum vin altele. Îmi spun că ne vedem acolo. Îmi spun că sunt arhangheli.
A: – Ai și un nume acolo?
V: – Nu-mi vine nimic, nici un răspuns. Îi întreb acum cum mă cheamă. Să văd. Nu vine nimic. Doar ceva lord. Nu pot să-mi dau seama.
A: – Ai spus că ți-au zis că vă vedeți acolo, pe Pământ adică. (Da) Și o să vă și recunoașteți acolo, când o să vă vedeți?
V: – Nu. Ne simțim. Dar suntem nedespărțiți, suntem interconectați. Acum toate luminițele au coborât. Sunt pe Pământ. Și s-a făcut oarecum ca o plasă de fire, interconectate între ele. Și totul e acoperit ca de o plasă… luminoasă de fire.
A: – Și Pământul reacționează în vreun fel când se întâmplă asta?
V: – Simt bucurie din partea lui. Siguranță. Dacă-l întreb, îmi răspunde.
A: – Întreabă-l dacă are un mesaj pentru tine, dacă vrea să-ți spună ceva.
V: – Oarecum intră-n inima mea. Îl simt cum intră în mine, în inimă. Spune că mă iubește. De fapt asta era, de-asta mi-a intrat în inimă. Și că mă aștepta. Pe noi toți ne aștepta. De mult timp. Are nevoie de noi. Suferă. Îl doare. Se simte rău. Dar noi îl putem face bine.
A: – De ce are nevoie de la voi?
V: – Afecțiune, iubire. Suntem copii.
A: – Vezi cum toți sunteți copii? (Da) Și plasa asta de lumină există și când sunteți copii.
V: – Da. Acum această plasă a acoperit tot Pământul. Și suntem toți din nou totul, inclusiv cu Pământul, cu planeta. Văd oceane… încep să strălucească. Vegetație pe munți cum începe să crească. Văd clădiri cum se dărâmă, orașe cum dispar. Deșertul cum e înlocuit de vegetație. Un vânt parcă distruge toate orașele și le șterge. E un vânt care mătură tot, tot ce înseamnă clădiri. Praf, mult praf.
A: – Și luminițele rămân tot acolo?
V: – Suntem conectați! Se adună nori, plouă. Planeta îmi spune că respiră, după foarte mult timp în care a fost chinuită. Practic pot simți această suferință.
A: – Poți simți suferința Mamei Pământ?
V: – Da. (Corpul lui arăta că trăiește o emoție puternică)
A: – Și poate să respire când vine vântul ăsta?
V: – Acum vântul a trecut. A dispărut praful, a crescut vegetația.
A: – Și cu oamenii din orașe ce se întâmplă?
V: – Totul a devenit pustiu. Planeta e goală. Acum înțeleg. Practic noi am făcut curățenie. Plasa se desprinde… și plecăm.
A: – Și ce simți?
V: – Ne-am unit iar cu toții. Suntem un întreg. Privim planeta de departe. Pare foarte-foarte-foarte curată, ca și cum cineva a șters-o. Am întrebat ce s-a întâmplat și a spus că asta e treaba noastră. Ceea ce s-a întâmplat cu Pământul e practic, treaba noastră.
A: – Și cu oamenii de pe Pământ ce s-a întâmplat?
V: – Ei îi făceau rău.
A: – Și au mai rămas oameni?
V: – Au fost oarecum arși. Dar de lumină, practic. Da, se pare că mai sunt oameni. Foarte curați. Nu mulți. Și se bucură de ce-au în jur. Și ei pot respira. Se iubesc foarte mult. O să încerc să mă apropiu puțin. Foarte multă iubire între bărbați și femei. Copiii sunt foarte fericiți.
A: – Cum îi vezi trăind?
V: – Foarte bine. Totul pare foarte curat. Trăiesc în păduri. Nu mai există nici o clădire. Sunt foarte împăcați cu ei. Nu există ceartă, nu există ură. Prietenii mei îmi spun că așa trebuie să fie. Mi-au zis să nu mai le zic prieteni. Mi-au zis să le zic frați.
A: – Și acum ce urmează să faceți mai departe?
V: – Să nu mai lăsăm lucrurile la întâmplare. Din cauza asta s-a ajuns acolo.
A: – Și cum puteți face asta?
V: – Să protejăm. Pe cei inocenți. Pe cei mici. Au nevoie de noi.
A: – Și îi protejați de acolo de sus?
V: – Da. Ne putem extinde, îi putem acapara. Practic putem fi peste tot. Ne putem extinde peste tot. Dar în continuare suntem legați unul de altul. Nu ne putem separa noi între noi. Ne iubim foarte tare… și iubirea asta parcă ne ține lipiți.
Conectați în Unime
A: – Dar așa, să vă separați cum ați făcut-o, ați mai făcut-o și înainte?
V: – Da. Am fost chiar împrăștiați. Dar ne-am regăsit. El ne-a adus înapoi, împreună.
A: – El?
V: – Da, așa îmi spune.
A: – Cine e El?
V: – Ca și cum aparținem Lui. Nu pot să-mi dau seama. E și cu noi, dar parcă îi și aparținem Lui.
A: – Și cum a făcut asta, să vă aducă din nou împreună?
V: – Ne-a atras pe fiecare, din toate părțile, ca un magnet.
A: – Și întreabă… Ce înseamnă asta că aparțineți lui?
V: – El ne-a creat. Și ne-a lăsat să ne descurăm. Și ne-am împrăștiat peste tot. Și am fost foarte nefericiți. Ne simțeam foarte singuri. Dar acum n-o să ne mai separăm. Așa vom fi mereu, uniți. Și nimic nu ne poate desface… această uniune. Practic, noi nu am fost creați așa. Am fost creați separat. Dar separați ne-am simțit rău, ne-am simțit singuri. Locul nostru e să fim împreună, unii cu alții.
Reguli noi pentru Pământ
A: – Și o să mai mergeți și altă dată așa, împreună?
V: – Tot timpul stăm împreună. Dacă va mai fi nevoie, da, vom veni iar. Dar, se pare că nu va mai fi nevoie.
A: – Lucrurile n-or să mai ajungă într-o situație de felul ăsta.
V: – Din ce-mi spun ei, nu. Pentru că avem grijă acum. A fost greșeala noastră. Practic noi am greșit.
A: – Dar în ce-a constat greșeala voastră?
V: – Am lăsat prea mult. Am fost prea permisivi. Dar putem repara totul.
A: – Cu ce-ați fost prea permisivi?
V: – Așa ne-a spus El.
A: – El v-a spus să fiți așa permisivi?
V: – Da.
A: – Și-acum că s-a reparat totul, n-or să mai fie lucrurile așa permisive?
V: – Nu mai avem nevoie să fim permisivi cu nimic.
A: – Asta înseamnă că o să controlați totul sau cum o să fie?
V: – Tot ce vine spre Pământ. Am creat ca o bulă.
A: – Deci din afară n-o să mai fie permis…?
V: – Nu. Iar în interior e totul curat. Toată mizeria s-a curățat, tot praful a dispărut. E foarte mare curățenie acum. Iar din afară nu mai lasă să vină nimic.
A: – El a spus asta?
V: – Da.
A: – Cum de s-a schimbat hotărârea Lui? Cum de nu mai lasă să vină lucruri din afară care să poată strica situația?
V: – Ar fi fost o explozie dacă nu se schimba.
A: – Ce putea să explodeze?
V: – Totul, tot Pământul. Ar fi murit. Și nu a vrut să facă asta. Pământul nu a vrut să moară. Și a rugat să i se mai dea o șansă. Nu s-a ajuns din vina lui acolo.
A: – Dar din vina cui s-a ajuns acolo?
V: – Oamenii. Au greșit foarte mult față de el. Cu toate că le-a dat totul. Mă refer la Pământ.
A: – Deci Pământul a cerut să i se mai dea o șansă. (Da) Și cui a cerut asta?
V: – Celui care l-a creat. În mod direct a cerut. Era plin de suferință și negru. Acum e frumos, acum e luminat. Era negru când a cerut chestia asta.
Chemarea voluntarilor
A: – Și după ce a cerut Pământul asta celui care l-a creat, ce s-a întâmplat?
V: – Am fost trimiși noi. Adunați de peste tot. Atunci ne-a adunat. Da. Și ne-am unit.
A: – Tu cum ai simțit când te-a adunat și pe tine?
V: – Am fost tras ca de un magnet foarte puternic. N-am avut niciun control. Pur și simplu am fost tras.
A: – Și după aceea ați ajuns pe Pământ? Cum s-a întâmplat?
V: – Am fost lipiți toți, practic. Atunci am fost făcuți… atunci ne-am unit unii cu alții. Nu ne-a spus unde să mergem. Am știut noi. Ne-a lăsat pe noi să decidem. Am simțit o durere foarte mare din partea Pământului. Putem merge unde vrem noi. Ne lasă. Dar nu ne putem despărți. Suntem conectați, împreună suntem mereu.
A: – Și conexiunea asta vă influențează si pe voi?
V: – Nu. Conexiunea asta e foarte frumoasă.
A: – Mai vor să-ți spună ceva frații tăi?
V: – Ei zic că-mi spun tot timpul, tot felul de chestii.
A: – Și ce-ți spun ei reușești și tu să descifrezi?
V: – Niciodată.
A: – Întreabă-i cum ai putea să descifrezi ce-ți spun ei tot timpul?
V: – Încă nu pot.
A: – Ce-ar trebui să se întâmple ca să poți?
V: – Să mor aici pe Pământ.
A: – Dar ca să percepi mai mult decât percepi acum, ce-ar trebui să se întâmple?
V: – Să-i iubesc mai mult. Pe ei. Dar cum? Practic eu mă simt inferior lor. Cum îi iubesc eu pe ei… și cum mă iubesc ei pe mine? Mă simt undeva la 15%. Îmi spun că nu-i nimic. Că-i voi iubi și eu la fel. Că suntem împreună. Și au grijă de mine.
A: – Și de ce au vrut să îți reamintească despre conexiunea voastră și că ei sunt acolo, să te susțină?
V: – E misiunea noastră.
A: – Au vrut să-ți reamintească misiunea voastră.
V: – Responsabilitatea. Nu misiunea. Responsabilitatea noastră.
Copilul venit din Lumină
A: – Mai vor să-ți mai spună și altceva?
V: – Da. Copilul meu face parte din noi.
A: – Și ce se întâmplă, de ce plânge noaptea?
V: – O doare.
A: – Ce o doare?
V: – Inima.
A: – E un motiv pentru care o doare mai mult noaptea decât ziua?
V: – Noaptea e cu ei. Și simte suferința planetei. O doare inima de durere.
A: – E foarte sensibilă?
V: – Nu e bine așezată, zic ei. Dar e puternică. E la fel ca noi toți.
A: – Și pot să o ajute să se așeze mai bine?
V: – Momentan nu. Trebuie să se așeze ea singură.
A: – Dar întreabă dacă poți tu să o așezi în vreun fel din planul terestru?
V: – Să-i preiau din durere. Dar nu mult.
A: – Doar o parte, ca s-o mai ușurezi pe ea.
V: – Da.
A: – Și cum poți face asta? Întreabă-i.
V: – Prin iubire către Pământ.
A: – Deci, cumva făcându-ți tu treaba ta?
V: – Ea se ușurează.
A: – Roagă-i să-ți explice ce înseamnă că ea nu e bine așezată?
V: – Nu e bine așezată în corpul ei, adică.
A: – Dar sufletul ei a intrat în corp în întregime, din cât ar trebui să fie?
V: – Da.
A: – Și energia corpului e compatibilă cu cea a sufletului ei?
V: – Nu. E foarte joasă energia corpului. Și din cauza asta o doare.
A: – Și atunci… ce-ar putea fi făcut pentru a o ajuta.. să-i fie mai confortabil?
V: – Se va armoniza. Trebuie puțin timp.
A: – Cam cât timp îi va mai trebui?
V: – Trei ani.
A: – Și ca să fie ridicată vibrația corpului ei întreabă-i ce-ai putea face? Sau ce-ar putea să facă Emilia?
V: – Încă nu e momentul. Trebuie să se armonizeze.
A: – Dar ea știe cum să facă asta?
V: – Nu. Dar va ști. O va face singură, peste 5 ani.
A: – Și toată durerea pe care o simte și pentru care plânge, nu o să o afecteze?
V: – Nu. Strălucește foarte tare, ca noi.
A: – Dar ea a mai fost întrupată pe Pământ?
V: – Nu.
A: – Și ceea ce a preluat de la strămoșii ei o face de asemenea să sufere?
V: – Nu. Dar o deranjează acum corpul fizic.
A: – Cumva e inconfortabil, sau incomod pentru ea.
V: – Da. A venit de undeva de sus, mai sus ca noi. Se pare că deasupra noastră mai e ceva, mai sus.
A: – Și misiunea ei aici care e?
V: – Strălucește mai mult ca noi. Să vindece. Oameni. Suflete. Răni.
A: – A început deja să facă asta?
V: – Nu.
A: – Deci asta e, înțeleg, o perioadă de acomodare a ei cu corpul ei fizic?
V: – Exact. Vine de undeva de foarte-foarte-foarte sus.
A: – Dar a mai fost întrupată în corp fizic altundeva, nu pe Pământ?
V: – Mai demult. De foarte mult timp n-a mai fost întrupată.
A: – Și cum poate Vlad să o ajute în misiunea ei în viața aceasta?
V: – Să-i arate harta Pământului.
A: – Ce vreți să spuneți cu asta?
V: – Nu știe singură. Trebuie ghidată.
A: – Și de ce fel de ghidare are nevoie?
V: – Fizică. Nu știe fizic… e ceva nou. Totul e nou. Întunericul e ceva nou.
A: – Întunericul care-i pe Pământ?
V: – Da. Dar nu e doar întuneric, e și lumină. Dar razele de întuneric sunt ceva nou pentru ea. Nu e obișnuită. Îi trebuie ceva timp să se obișnuiască. Ca să le poată îndepărta, atunci când vrea.
A: – Și când percepe razele aceastea de întuneric, cum reacționează?
V: – Pierdută. Ca și cum ar fi pierdută. Exact cum am fost noi înainte să ne adunăm. Neajutorată și pierdută.
A: – De asta e așa de apropiată de mama ei?
V: – Are nevoie să o învețe fizic tot. Dependentă să o învețe fizic tot. Pentru că nu știe. N-are nici o experiență anterioară pe Pământ.
A: – Și care e motivul pentru care are frică de întuneric?
V: – E ceva nou.
A: – Unde a fost ea înainte cum era?
V: – Era doar lumină galbenă, aurie.
A: – Ar ajuta-o să doarmă cu lumina aprinsă?
V: – Nu. Din contră, pe întuneric să se acomodeze. Pentru că are putere asupra întunericului.
A: – Doar că acum se sperie de el.
V: – I se pare ciudat, nu neapărat se sperie. I se pare rece, ca o gelatină. Scârbos. Umed.
A: – Și cum poate fi ajutată să înțeleagă, să accepte întunericul… să se descurce cu el?
V: – Trebuie lăsată singură. Și va înțelege ea și va gestiona.
A: – Adică trebuie să descopere prin proprie experiență?
V: – Exact.
A: – Și frica de a sta în mașină de ce se întâmplă?
V: – E o cutie închisă. Vrea libertate. Să se poată duce unde vrea, nu închisă.
A: – E la fel și cu frica de spații?
V: – Da. Vrea libertate, nimic închis. Se simte îngrădită.
A: – Și cum poate fi ajutată să se descurce cu asta?
V: – Deja se descurcă. A acceptat.
A: – Și frica de adulți sau de alte persoane din ce motiv o simte?
V: – Au întuneric. Nu poate interacționa cu întunericul.
A: – Dar ați zis că ea are putere asupra întunericului.
V: – Da, dar nu îi place să înteracționeze cu întunericul. Doar după ce se obișnuiește îl poate îndepărta.
A: – Până atunci nici nu poate trece în activitatea ei de vindecător?
V: – Nu.
A: – Mai ales pe bunica din partea mamei nu poate să o accepte prea aproape. Din ce motiv se întâmplă asta?
V: – Se simte forțată. Vrea să fie liberă. O simte ca pe o greutate asupra ei.
A: – Am înțeles. Nu are legătură cu întunericul din bunica?
V: – Nu, nu e întunecată.
A: – Și simte Emilia și fricile mamei?
V: – Da, o fac să tremure în interior.
A: – Și ca să se protejeze de ele ar putea face ceva? Sau ca să n-o mai afecteze așa de tare?
V: – Să simtă iubirea mamei. Când îi simte iubirea, dispar toate. Nu-i mai simte fricile. Dar uneori fricile sunt mai puternice ca iubirea.
A: – Și e vreun motiv pentru care e așa timidă și rușinoasă?
V: – Totul e nou. Totul vibrează nou pentru ea.
A: – Înțeleg că dacă nu a avut alte vieți pe Pământ nu are karmă de rezolvat?
V: – Nu, e doar lumină în spatele ei.
A: – Are ceva de vindecat din alte vieți pe care le-a avut vreodată?
V: – Nu.
A: – Dar s-a întâlnit cu cineva din membrii familiei acesteia în alte vieți? În alte locuri? (Da) Cu cine s-a mai întâlnit?
V: – Cu tatăl?
A: – Unde s-au mai întâlnit ei?
V: – În lumină.
A: – Și de ce și-a ales părinții aceștia?
V: – Să-i ajute.
A: – Pe tatăl ei în ce fel a venit să-l ajute?
V: – Era singur fără ea.
Un frate așteaptă să vină
A: – Și Emilia o să mai aibă și alți frați sau surori în această familie?
V: – Nu.
A: – Nu sunt alte suflete care mai vor să mai vină în această familie?
V: – Ba da. Dar nu sunt lăsați.
A: – Cine nu-i lasă?
V: – Părinții.
A: – Dar ar fi benefic pentru Emilia să aibă alți frați sau surori?
V: – Ar veni tot din lumină. Din același loc. Și s-ar iubi foarte mult.
A: – Le-ar fi și lor atât de greu?
V: – Nu, pentru că a pregătit ea terenul. Și ei știu la ce să se aștepte. Prin comunicarea lor, ei știu la ce să se aștepte.
A: – Deci prin experiența ei, ea îi pregătește.
V: – Da, comunică cu ei.
A: – Și părinții de ce împiedică să vină frații?
V: – Din cauza întunericului.
A: – Ce vrei să spui cu asta?
V: – E întuneric deasupra lor. Care îi blochează pe cei care vor să vină. Cel care vrea să vină – mai e unul singur.
A: – Deci dacă ar vrea să mai primească un copil, atunci ar trebui să facă curat… sau…?
V: – Nu, doar să-l iubească. Că așteaptă.
A: – Și cu întunericul acesta de deasupra lor, ce-ar putea fi făcut ca să dispară?
V: – Dispare prin iubire… între ei. Să crească iubirea între ei. Și vor merge cu toții în lumină.
A: – Toată familia?
V: – Doar ei trei.
A: – Și cu mama ce se va întâmpla?
V: – Se va lumina.
A: – E suficient ca numai Vlad să-l iubească pe acest suflet care vrea să vină, pentru ca el să poată veni?
V: – Adina-l iubește mai mult.
A: – Ea îl iubește deja?
V: – Da, dar nesigur.
A: – Adică?
V: – Când îl iubește, când nu-l bagă-n seamă.
A: – Și Vlad?
V: – Încă nu l-a perceput, încă nu l-a băgat în seamă. Dar el își dorește să vină, să ajută.
A: – El ce misiune va avea?
V: – Cum avem noi toți.
A: – Să protejeze Pământul?
V: – Să ajutăm să protejăm. Și s-o protejeze pe Emilia fizic, pe acest Pământ.
A: – Dar va avea nevoie de protecție fizică?
V: – Nu, pentru că suntem noi în spate oricum.
A: – Dar se vor simți să fie toți trei veniți din același loc de Lumină.
V: – Da, vor fi patru, se vor ridica cu toții.
Alte răspunsuri și îndrumări
A: – Și excesele de furie ale Emiliei când ceilalți nu fac ce vrea ea, din ce motiv se întâmplă?
V: – Neînțelegeri. Blocaje. Lucrurile par complicate. Lucrurile nu mai sunt în ordine, cum erau. Nu mai sunt așa clare cum erau.
A: – Cum erau în locul din care vine ea?
V: – Din Lumină?
A: – Și atunci se înfurie?
V: – Nu știe cum să reacționeze, nu e neapărat furie. E o necunoaștere… cum să reacționeze. Și îi face un blocaj furia respectivă. Nu este furie-furie. Nu are în ea nici furie, nici ură.
A: – Pur și simplu nu știe cum să se descurce în situația respectivă?
V: – Pur și simplu lucrurile nu mai sunt clare deloc. Și nu știe cum să le obțină.
A: – Și cum ar putea fi ajutată să se descurce mai bine în situația asta?
V: – Să fie lăsată în pace. Pentru că le va înțelege. Nu să îi fie impuse – pentru că nu le va înțelege. Nimic nu i-a fost impus în lumină. Și nu acceptă să i se impună ceva aici, niciodată.
A: – Mai vreți să-i spuneți lui Vlad ceva despre Emilia, ceva ce ar trebui să știe acum?
V: – Că-l iubește. Și c-a venit să-l ajute. Ca și pe ceilalți ca ea. Și că are nevoie de hartă de la el.
A: – Harta despre cum să funcționeze în corp omenesc, înțeleg.
V: – Da.
A: – Și lui Vlad vreți să-i mai spuneți ceva, ce ar avea nevoie să mai știe acum?
V: – Da. Vom fi tot timpul lângă el, pentru că este de-al nostru. Și are protecția noastră. Și-o să fie lângă noi din nou. În curând. Are de terminat misiunea lui.
A: – Dar când ziceți în curând, asta înseamnă că va ajunge să fie și bătrân în viața aceasta?
V: – Da, dar pentru noi durează puțin chestia asta.
A: – Și înainte de a închide întâlnirea de astăzi, ați vrea să îi mai transmiteți un mesaj de final?
V: – Are o foarte mare forță în gestiune. Și trebuie să o gestioneze. Să înceapă să o aplice, pentru că timpul e scurt. Mai are multe de învățat. Dar le va învăța. Pe pielea lui, practic.
A: – Despre ce mai are el de învățat?
V: – Lumină. Întuneric. Risipirea întunericului. Despre risipirea întunericului. Și protecție și protejare.
A: – Și de unde poate obține cunoașterea aceasta?
V: – Îi vine de la noi. Ușor-ușor. Trebuie doar să ne caute. Pentru că noi suntem conectați. Suntem unul.
A: – Mai e nevoie să primească, să elibereze, să vindece acum?
V: – Iertare.
A: – Trebuie să ierte pe cineva?
V: – Totul. Tot ce nu e lumină. Pentru că nu există. Trebuie lăsat să se ducă. Existăm doar noi. Și lumina. Restul atârnă.
A: – Tot ce nu iartă atârnă?
V: – Da. Greu.
A: – Și în ce fel îl influențează lucrurile astea care atârnă de el?
V: – Nu se poate ridica. E greu.
A: – Vreți să spuneți mai multe despre ce are de iertat sau cum să o facă?
V: – Toate viețile trecute.
A: – El a mai avut vieți pe Pământ?
V: – Da. În care a suferit. Toate trebuie iertate. Au fost lecții. Pentru el.
A: – E ceva în corpul lui care păstrează amintirea a ceva ce i s-a întâmplat dureros sau traumatic în alte vieți?
V: – Nu. Corpul nu e afectat.
A: – Dar ca să poată să își ridice vibrația trebuie să ierte, înțeleg.
V: – Să poată să strălucească mai tare. Să ierte tot trecutul. Trecutul pe Pământ.
A: – El mai are karmă de vindecat?
V: – Da.
A: – Vreți să-i spuneți ceva despre partea asta?
V: – În iubire, o poate vindeca. Dar nu mai e mult.
A: – Mai e și altceva ce vreți să-i spuneți lui Vlad astăzi?
V: – Că-l așteptăm. Și să nu se grăbească. Și că noi suntem unul. Și ne iubim.
La câteva săptămâni după această sesiune crizele de plâns ale Emiliei s-au scurtat, s-au rărit, iar ea s-a liniștit. Povestea ei abia începe, dar au cu toții susținerea de care au nevoie pentru mai departe.
Dacă ți s-a părut interesantă această informație și vrei să-ți deslușești propria poveste printr-o sesiune de hipnoză QHHT poți să ne scrii aici.