01-ubaid_reptilian

Ddespre civilizația Annunaki pe Pământ se știu frânturi de poveste, devenite în timp legende, pe care lumea începe să le șteargă de praf cu teamă. Se zice acolo despre rasa aceasta de extratereștri că ar putea veni din nou în vremurile pe care le trăim acum, odată cu reîntoarcerea planetei Nibiru care plutește pe o orbită aparte prin sistemul nostru solar. Însă ultima oară când au venit au fost primiți ca zei, fiind evoluați mult peste ființele care populau atunci planeta.

În setea lor pentru aur și-au folosit puterile supranaturale, tehnologia și forța pentru a-i subjuga pe oameni și a-i transforma în sclavi. I-au folosit pentru a extrage minereul pe care și-l doreau din măruntaiele pământului. Le-au dat în schimb mai multă putere fizică cu care să muncească din greu și ceva cunoaștere despre agricultură, stele și vindecare. La un moment dat, au plecat. Și lumea a îngropat durerea odată cu povestea aceasta.

Sesiunea aceasta a avut loc în ianuarie 2016 cu o femeie pe care o vom numi Renata. Iată mai jos povestea unei civilizații Annunaki care s-a sfârșit odată cu distrugerea planetei pe care o locuiau.


R: – Nu știu unde sunt. Este o… ca un stadion, ca un coloseum, ca… o arenă. În care este foarte-foarte multă lume. Și este o celebrare, este un eveniment foarte important. Și este o tribună din care se anunță ceva. Și eu cumva sunt în tribuna asta, dar sunt cumva într-o laterală.
A: – Nu tu faci anunțul?
R: – Se anunță… Nu. Sunt… Acum e un bărbat în față.
A: – Tu ești bărbat?
R: – Nu. Sunt… la fel… tot femeie. E un bărbat care vorbește și nu-mi dau seama cine e. E o legătură. E ca și când suntem în familie. Sunt o parte din familia asta. Sau… oricum, împreună facem ceva. Dar să zic că e un fel de familie. Familie princiară, familie regală, familie conducătoare într-un fel. Nuuu… bărbatul acesta nu prea… nu știu dacă mi-e frate, sau mi-e văr, sau mi-e frate vitreg… dar nu sunt foarte apropiată de el. Nu-mi place… ce turnură au luat lucrurile. E ceva întunecat în inima lui și… face niște greșeli pe care n-ar trebui să le facă. N-ar trebui să le facă. E un fel de tiran.
A: – El este conducătorul?
R: – (Oftând foarte profund, ca din cauza unei mari apăsări) Da. Deși n-ar trebui să conducă singur. În mod normal ar trebui să fim mai mulți dar… cumva ne-a marginalizat. Și a început să preia din ce în ce mai mult conducerea asta el. Și eu văd asta și nu… nu știu ce să fac. Pentru că am sentimentul că o să facă mult rău.
A: – Poți să vezi în viitor? Ai puterea asta să vezi în viitor ce s-ar întâmpla?
R: – Am senzația că nu ține la oameni. Că-i folosește ca pe niște unelte deși n-ar trebui.
A: – Dar el ce beneficiu are din asta?
R: – Putere! E beat de putere. Și face rău. Și n-ar trebui. Nu ăsta e rolul nostru aici. E ca și când abuzează. (Oftează profund din nou). Dar atitudinea mea este că văd asta, dar e ca și când nu pot să fac nimic. Pentru că undeva mi-e teamă de el.
A: – Dar de ce să-ți fie teamă de el?
R: – Mă sperie puterea asta pe care-a căpătat-o. E ceva ce nu reușesc să înțeleg. Nu-i înțeleg sursa foarte bine. E ca și când a folosit ceva din exterior care l-a pervertit, care l-a transformat.
A: – Nu a fost așa de la început.
R: – Nu. Și noi nu suntem așa. Ceva s-a întâmplat cu el. Ceva l-a otrăvit, l-a schimbat. Și nu știu ce să fac. Noi n-am venit să facem rău. Am venit să îndrumăm. Dar el începe să-i folosească.
A: – Și cum îi folosește?
R: – Ca sclavi… (surprinsă și cu compasiune, oftând iar). E nevoie de un… Da, e nevoie de un… o substanță. Și oamenii de pe planeta asta pot să… Aici se găsește și oamenii sunt mai puțin dezvoltați decât noi, și oamenii pot să… o extragă pentru… pentru noi.
A: – Dar la ce vă trebuie?
R: – E un element fundamental pentru supraviețuirea societății noastre, într-un fel. E la baza întregii noastre tehnici… tehnologii. E ingredientul principal. E un super-conductor. Un metal. Un metal pe care îl folosim la tot ce înseamnă tehnologia noastră.
A: – Și nu se mai găsește în locul de unde veniți voi?
R: – Nu. Nu. A fost… s-a epuizat.
A: – Și n-ați găsit alte variante? Să modificați tehnologia să fie pe bază de altceva?
R: – Nu. Nimic nu este la fel de eficient.
A: – Acesta a fost scopul pentru care ați venit pe planeta aceasta? Ca să exploatați acest minereu?
R: – Da. Și am venit cu intenții bune. Nu vroiam să facem rău. Vroiam să-i ajutăm… să evolueze.
A: – Și ce s-a întâmplat de s-au schimbat lucrurile?
R: – Nu știu! Ceva l-a otrăvit.Ceva s-a întâmplat. I s-a întâmplat ceva lui.

Oamenii consideră că suntem zei

A: – Oamenii de pe planetă v-ar fi ajutat de bună-voie?
R: – Oamenii consideră că suntem zei.
A: – De ce consideră asta?
R: – Pentru că avem puteri pe care ei nu le au. Și tehnologii pe care ei nu le au. Și arătăm… un pic altfel.
A: – Corpul e mai înalt decât al oamenilor?
R: – Da! Da. Avem corpurile mult mai înalte.
A: – Cam de câte ori față de al unui om?
R: – Cam de două ori. Cam de două ori mai înalți. Și avem și o culoare a pielii stranie. E mai închisă la culoare. Avem pielea mai închisă la culoare. Un pic albastră. O nuanță de albastru.
A: – Și capul e diferit?

În momentul în care am ajuns la această descriere și eram cuprinsă de emoții că aflăm detalii interesante care ne-ar putea ajuta să ne dăm seama despre ce rasă de extratereștri este vorba și dacă povestea se întâmpla pe Pământ, în apartamentul de deasupra celui în care desfășuram sesiunea, niște muncitori au început să ciocăne. Treptat, ciocănitul a fost înlocuit de o bormașină care a început să spargă (efectiv) un perete, din care să cadă bucăți cu bufnituri și sunete de prăvăleală. Apoi au trecut la spartul gresiei de pe pardoseală. Exact deasupra noastră.

Se mai întâmplă în anumite sesiuni să apară tot felul de bruiaje – uneori sunt rezistențele persoanei față de un subiect adânc îngropat în subconștient, uneori alte rezistențe din exterior în calea evoluției persoanei. Apar câini care latră, meșteri care sparg, vecini care au petreceri, pană de curent care ne lasă în beznă completă, cameriste care intră peste noi… Chiar dacă în sesiunea Renatei aceste bruiaje au durat o oră întreagă, ea nu a fost deloc deranjată și a rămas în transă profundă până la sfârșit. Doar mie îmi era greu să o aud și să mă concentrez la firul poveștii.

Descrierea unui Annunaki

Reptilian-figurinesA: – În ce fel e diferit capul vostru?
R: – (Oftând) Mi-e greu să spun. E ca și când mi-e rușine.
A: – E doar o descriere. Nu înseamnă nimic.
R: – E ca de șopârlă.
A: – E ca de șopârlă? (Da) Are ochi? Are nas? (Da) Are și gură? (Da) Gura o folosiți ca să vorbiți?
R: – Da. Dar lucrurile astea au apărut pe parcurs. Nu așa vedeam prima oară când am ajuns.
Fiind una dintre primele sesiuni ale mele, trebuie să recunosc faptul că am fost copleșită. Aș fi pus mai multe întrebări aici , dar am fost buimăcită puțin și m-am pierdut.
A: – Corpul e acoperit de vreun fel de veșminte?
R: – Da, purtăm, purtăm niște… veșminte foarte-foarte bogate. Sunt bogat ornate. Sunt haine prețioase. Cumva e normal. Avem și pe cap niște… ca un fel de coroane. De… mă rog… Un fel de ornamente. Pentru că suntem familie regală. (Spusă pe un ton apăsat)
A: – Dar vă ajută în vreun fel coroanele? Au vreun rol pentru voi? Sau sunt doar decorative?
R: – Sunt decorative.
A: – Sunt dintr-un metal diferit decât cel pe care-l exploatați?
R: – Avem cu toții niște bijuterii din metalul respectiv, dar le purtăm în diverse alte locuri. Poate să fie un medalion, poate să fie brățară… Da. Medalion sau brățară. Poate să fie inel.
A: – Și tu ce ai? În ce fel o porți?
R: – Eu am brățară. E aceeași brățară pe care am văzut-o mai devreme (Vorbea despre ce văzuse într-o viață anterioară). E un șarpe. Pe antebrațul stâng.
A: – Are și pietre pe ea?
R: – Are! Are! Are! Are pietre în ochii șarpelui. Are două rubine.
A: – Când ai văzut-o mai devreme spuneai că nu o porți tot timpul, doar uneori când e nevoie. Acum ce faci? Când o porți?
R: – Acum o port tot timpul.
A: – Are vreun rol?
R: – De energie. Canalizez energia mai bine cu ea. Și intensifică un anumit tip de energie. E ca un dispozitiv aproape.
A: – E un dispozitiv care te ajută să amplifici și să canalizezi mai bine energia. (Da) Și folosești mai mult mâna stângă?
R: – Da… mâna stângă e… mâna cu care acționez. Sau folosesc energia asta. Sau o dau, sau… Funcționează în ambele sensuri.
A: – Mâna dreaptă o folosești la ceva?
R: – Da, mă ajut cu ea. Dar pentru… când vreau să folosesc energia amplificată sau energie în general, folosesc mâna stângă.

Când am tradus cartea lui Dolores Cannon “The Search for Hidden Sacred Knowledge” (În căutarea cunoașterii sacre ascunse) am citit poveștile ei despre ființe/zei din vechime, din timpuri de legendă. Aceștia veneau de pe alte planete și dispuneau de tot felul de dispozitive pentru canalizarea și amplificarea energiei. Unele dispozitive erau personale și erau purtate de păstrătorul lor. Lipsiți de ele, zeii se apropiau de oameni. Puterile celui care îl deținea acționau dispozitivul și îi amplificau puterea – dar la bază era o cunoaștere anume, păstrată cu sfințenie.

Pe măsură ce zeii s-au împerecheat cu oamenii și sângele lor s-a dizolvat peste generații cu sânge omenesc, puterile native ale descendenților lor și-au pierdut din tărie, iar cunoașterea despre modul în care dispozitivele puteau fi folosite s-a pierdut, devenind mai apoi inutilă. Iar unele astfel de dispozitive au rămas doar… bijuterii pentru cei nepricepuți.

Perechile conducătoare și lupta pentru putere

A: – Și tu în această familie, în acest consiliu, ce rol aveai?
R: – Suntem frați. Suntem patru frați. Doi… mă rog… Doi bărbați și… două femei. (Părea încurcată în legătură cu a spune asta, ca și când masculi și femele ar fi fost mai aprope de adevăr)
A: – Arată diferit un corp masculin de unul feminin?
R: – Arată puțin diferit. Dar mi-e greu să explic în ce sens. Poate să fie recunoscut cu siguranță și de ceilalți. Și ne îmbrăcăm diferit.
A: – Și tu ce rol aveai între frații aceștia?
R: – Trebuia să conducem împreună. În echilibru. Energiile trebuiau să fie echilibrate. Și… și nu se întâmplă asta. Ceva a rupt echilibrul. Și nu știm ce să facem. Sora mea… cumva și ea e departe de mine. Eu am un frate față de care sunt mai apropiată. E ca și cum s-au rupt… O pereche au fost pervertiți. Și o pereche – eu și fratele celalalt al meu – am rămas ca înainte. (Oftând) Și nu știm ce să facem. Nu… nu vrem… Nu suntem violenți. Nu vrem să facem rău.
A: – Dar între timp s-a ajuns în situația aceasta în care oamenii sunt folosiți ca sclavi.
R: – Da, încet-încet se ajunge la asta. Și acum anunță ceva fratele meu. E momentul în care mi-am dat seama că lucrurile or să se schimbe. Și că s-a întâmplat ceva, că unitatea s-a rupt. Că suntem separați, nu mai suntem împreună.

Surse de energie pentru setea de putere

A: – În etapa aceasta în care ești acum, ai spus că te încarci folosind dispozitivul de pe mână. E nevoie să te hrănești în vreun fel?
R: – Nu… doar când… Nu. Noi consumăm o substanță, care ne asigură longevitate foarte mare și care are legătură cu metalul respectiv. De fapt ȘI EA este extrasă din metalul respectiv. E un elixir, da, făcut din metalul respectiv. Și doar o picătură, la o perioadă foarte îndelungată de timp, ne asigură. Deci n-avem nevoie să ne alimentăm, mâncăm doar… Și dacă vreau să… am nevoie de mai multă energie ca să fac ceva, atunci pot să iau energie din… mă rog (cumva fâstâcită, încurcată de ceea ce ar urma să spună)… Dacă aș vrea, aș putea să iau energia de la un om. Dar nu vreau să fac asta. Nu fac asta.
A: – Dar altă variantă care ar fi, dacă n-ai lua de la un om?
R: – Doar dacă am nevoie ca să f… de foarte multă energie ca să fac ceva anume. (Și continuă pe un ton oarecum dezamăgit) Dar pot să iau din pământ.
A: – E la fel ca dintr-un om energia?
R: – (Ferm și apăsat) Nu. Nu, e mult mai puternică dacă aș lua-o de la un om.
A: – Și ce s-ar întâmpla cu omul dacă ai lua energia de la el?
R: – Ar muri. (Oftând) Și asta este o tentație FOARTE MARE. Și mi-e teamă că fratele meu… asta face. A început să facă asta, și asta l-a pervertit. Da, a simțit gustul, ca și când…
A: – Asta-i crește puterea foarte mult?
R: – Da.
A: – Dacă ia energia din oameni?
R: – Da.
A: – De asta ți-e frică de el?
R: – Da!
A: – Ar putea să ia energie și din tine?
R: – Da. Și e ceva aproape de negândit.
A: – E permis lucrul acesta în locul de unde vii?
R: – Nu. Nu.
A: – Dar e permis să iei energie din alt fel de ființe decât tine?
R: – Nu. E o profanare ce face el.
A: – Și nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru asta?
R: – Nu. Nu. Suntem singuri aici.
A: – Și în locul de unde veniți nu știe nimeni ce se întâmplă?
R: – Nu.
A: – Din acest motiv își permite el lucrul acesta?
R: – Da. Da. Da. Și suntem cumva separați. N-avem cu cine să vorbim. N-avem cu cine să luăm legătura.
A: – Nu e nimeni care să fie superior vouă?
R: – Nu. Și e foarte greu să ajugem… ACASĂ e ca și când nu mai există!

Începuturile unei noi lumi

A: – Nu mai există Acasă?
R: – Nu, ACASĂ nu mai există. Și cumva ne-am împrăștiat. Ne-am împrăștiat, ne-am răspândit. Suntem departe de ceilalți.
A: – Mai puteți comunica cu ei?
R: – Ar însemna foarte mult timp. E greu să comunicăm cu ceilalți. Să-i căutăm. Să călătorim până la ei.
A: – Deci nu puteți comunica de la distanță?
R: – Nu.
A: – Și ce plan aveți dacă ați ajuns pe planeta asta?
R: – Să conducem. Să-i îndrumăm să evolueze, acesta era planul inițial. Să-i ajutăm să evolueze, să-i învățăm încet-încet lucrurile pe care le știm noi. Dar… foarte încet, pentru că nu sunt pregătiți. Nu sunt suficient de evoluați… ca să înțeleagă.
A: – V-ar fi ajutat și pe voi să îi ajutați pe ei să evolueze? Sau voi ce câștig aveați din asta?
R: – Era normal! Era normal. Era ceea ce… Era normal să facem asta. N-o făceam pentru a ne ajuta pe noi. Pur și simplu… așa eram noi.
A: – Și sunteți doar patru? Sau mai sunt și alții în afară de voi patru… din rasa voastră?
R: – Răspândiți prin alte… planete.
A: – Dar pe planeta asta doar voi patru sunteți?
R: – Da. Daaa… mai sunt, dar sunt un fel de ajutoare. Ne sunt… să spunem… inferiori.
A: – N-au aceleași puteri ca și voi?
R: – Nu. Noi venim dintr-o familie regală. Chiar pentru rasa noastră. Nu eram singurii din familia asta, dar suntem…
A: – Foarte evoluați față de restul din rasa voastră?
R: – Da. Adică reușim mult mai bine să ne controlăm energia și s-o canalizăm… și… noi putem s-o stăpânim mult mai bine decât alții. Am învățat asta. Și avem cumva înnăscută abilitatea asta. Nu oricine din rasa noastră poate să folosească… bijuteriile, de exemplu.
A: – Nici nu știu toți, nu?
R: – Nu. Dar toți sunt buni. Nu au venit să facă rău. Nu am venit să facem rău. (Oftează profund)
A: – Și în etapa aceasta, pe planeta aceasta, voi vă puteți reproduce în vreun fel?
R: – Nu.
A: – Dacă sunteți doar patru cum vă puteți asigura… continuitatea?
R: – Noi nu ne reproducem cumva. E ceva extrem de rar. Noi pur și simplu trăim. Foarte mult. Trăim foarte mult prin substanța aceea pe care o luăm. Nu de asta am venit. Nici nu ne-am pus problema.
A: – Dar îmi dau seama că fratele meu se gândește la asta.
R: – Să se reproducă în vreun fel?
A: – Da.
R: – Cum ar putea să facă asta?
R: – Împerecheandu-se cu o muritoare.
A: – E posibil așa ceva?
R: – Pentru mine e de neconceput. Dar înclin să cred că el va face asta. Știu că va face asta. Știu că a… E un lucru foarte rău. Nu ar trebui s-o facă. (De ce?) E contrar legii firii.
A: – Pentru că e vorba de rase diferite?
R: – Da. Și o face… ca să folosească… o altă ființă… o altă formă de viață. Și noi nu… Normele noastre de viață nu ne lasă să facem asta. Nu avem voie. Are un plan. De asta vrea s-o facă.
A: – L-ar ajuta tot să-și amplifice puterea?
R: – Da.

Începutul sfârșitului

A: – Haide să revenim la prima imagine, în care spuneai că te afli într-o arenă și că fratele tău urma să facă un anunț. În fața auditoriului unde vă aflați. (Ea oftează profund) Poți să auzi ce anunț face?
R: – Noi reguli de comportament. Începe să le pună limite, să le pună poveri, să le dea interdicții, să… Începe să-i domine. Acesta-i începutul. Acesta-i începutul.
A: – Vă implică și pe voi în vreun fel…cu regulile și limitele acestea?
R: – Nu neapărat, nu. Doar că vorbește în numele tuturor. Și noi nu mai gândim așa, eu și celălalt frate al meu. E începutul… e începutul căderii. Și noi nu știm ce-avem de făcut. (Și oftează adânc)
A: -Dar ce opțiuni aveți?
R: – Ce înțeleg acum… că singura opțiune este să ieșim din spațiu-timpul în care se întâmplă evenimentele acestea și să acționăm de la un alt nivel. Ce începe aici nu avem cum să oprim. Răul a fost făcut. Asta este… Da. Acesta este singurul lucru pe care putem să-l facem amândoi. Să ieșim din corpurile acestea și să acționăm de pe un alt plan. Nu e tocmai o moarte… e…
A: – Corpurile rămân în continuare, doar că o parte din voi face… alte lucruri? Sau…?
R: – Da, e un ritual. Dar pe care trebuie să-l facem în secret. Ceilalți doi nu trebuie să știe.
A: – Și o parte din conștiința voastră va rămâne și în corpurile acestea?
R: – Nu. Corpurile sunt ținute în stază. Conștiința noastră iese complet din corpuri. E ca și când ar fi puse într-un fel de sarcofag corpurile pentru conservare. Și conștiința iese.
A: – Dar de ce-ar fi conservate? La ce ajută asta?
R: – În cazul în care… pentru că la un moment dat e posibil să trebuiască să ne întoarcem. În funcție de ce reușim să… e ca și când încercăm să evităm să se ajungă aici… să construim un alt… o linie tempo… un timeline diferit… un timeline alternativ… astfel încât ramificația aceasta să nu mai existe. Și într-un fel are legătură cu ce am văzut prima dată… dar nu pot să fac legăturile și să înțeleg cauzalitatea.
A: – E în regulă. Deci faceți un ritual, ca să puteți ieși din corp și corpurile să rămână în stază. Corpurile rămân ascunse undeva? Frații voștri știu?
R: – Da. Sunt ascunse. Nu știu. Sunt ascunse undeva. Sunt un fel de sarcofage din metalul respectiv cu un fel de gaz lichid care le conservă.
A: – Vă scufundați într-un gaz lichid?
R: – Da. Sarcofagele… în momentul în care… Gazul acela facilitează cumva și ieșirea conștiinței din corp și conservarea trupului în stare de stază. Și cumva ies din pământ sarcofagele. Și e un aparat cumva… și apoi intră în pământ din nou. Sunt două trape… care ascund respectivele sarcofage.
A: – Și când se coboară în pământ sarcofagele intri în gazul acela lichid?
R: – Nu. Gazul lichid curge în sarcofag dinainte, dar după ce extragerea conștiinței din trup este completă, sarcofagul este tras înapoi sub trapă, sub pământ.
A: – Vă ajută cineva să faceți lucrurile acestea?
R: – Avem două persoane de încredere. Avem un fel de… cuvântul aici ar fi de slujitori, dar nu-i privim ca pe slujitori. Sunt persoane de încredere care ne ajută și la care ținem foarte mult, dar datorită diferenței de rang, cumva nu suntem egali, nu putem să fim egali. Dar sunt în sprijinul nostru, în slujba noastră, și noi îi ocrotim. E un raport special. Și e legătură care se formează din copilărie. De mici. Suntem cam de aceeași vârstă. Și legătura se formează din copilărie. Și durează toată viața. Sunt făcuți să ne ajute. Sunt un fel de însoțitori. Dar există întotdeauna o diferență de nivel. Niciodată nu vom fi egali.
A: – Ei au vreun fel de puteri speciale?
R: – Nu… deși eu suspecteză că dacă ar fi învățați să și le acceseze, ar putea să o facă. M-am și jucat cu asta cu însoțitoarea mea. Dar îi e frică. Consideră că nu e demnă să și le acceseze și e un pic reticentă. Dar asta cred eu – bineînțeles că o păstrez pentru mine, nu e ceva acceptat.
A: – Nu e acceptat să-i înveți și pe alții despre lucrurile acestea?
R: – Nu. Nu. Asta ne oferă nouă… calitatea de… mă rog… conducători.
A: – Și tu ce părere ai despre asta?
R: – Am crescut în ea, dar cumva încep să cred că nu e adevărat. Și că ar fi minunat dacă și ei ar putea să aibă… să-și găsească aceste puteri. Mă inspiră foarte mult… mi-aș dori ca ei să reușească.
A: – Ar fi parte din evoluția lor?
R: – Ar fi parte din Adevăr.
A: – Și după ce faceți ritualul și conștiința părăsește corpul ce se întâmplă?

Consiliul de gardieni

R: – E ca și când… Există un consiliu… din care facem parte. Ne regăsim cu cei care sunt ca noi și… Să-i zic “consiliu”… da, acesta-i termenul, consiliu. Și mergem acolo ca să le spunem ce s-a întâmplat. Că ceva a fost corupt. Și să ne putem organiza cu ei, să vedem ce se poate face. Și se studiază toate liniile temporale… cu posibilitățile de evoluție probabile. Și încercăm să ne dăm seama împreună cum putem să prevenim cea mai dramatică posibilitate.
A: – Și în acest consiliu când ajungi… în ce formă ești?
R: – Sunt în formă de spirit. De energie. Și sunt Acasă, sunt între ai mei. Ai mei, care sunt dincolo de rasa în care era corpul pe care-l aveam… e… Sunt un fel de… gardieni… ai părții ăsteia din univers… Nu știu dacă e de galaxie sau e mai mult.
A: – Cei din consiliu sunt gardieni? (Da) Și tu faci parte din acest consiliu…
R: – Da. Sau cumva nu făceam parte înainte, dar am venit la ei și ne-au primit ca pe egali și împreună găsim o soluție. Nu știu dacă eram și înainte, dar… acum lucrăm împreună.
A: – Deci ai venit acum să te întâlnești cu ei. (Da) Și este și sufletul celui care era fratele tau…?
R: – Da. Da. Am venit împreună. Suntem cumva legați. Lucrăm împreună și e important. Așa cumva… așa am fost făcuți. La fel ca… fratele celălalt și sora mea.
A: – Ați fost făcuți în pereche?
R: – Da, la un anumit nivel, suntem gemeni. De asta acționăm împreună.

Renata a povestit mai apoi despre motivul pentru care se reuneau cu acest consiliu – era vorba despre o misiune cumva venind în continuarea vieții acesteia.

După ce ea și fratele ei au părăsit planul fizic al planetei, s-a întâmplat un accident. “A fost ca și când a apărut o umbră – a apărut Întunericul – și a cuprins foarte mult din planetă. Și asta a dus la această ruptură.” „E ceva ce n-a fost natural ce s-a întâmplat. Scindarea aceasta, ruperea aceasta… n-a fost conform legii universale… s-a întâmplat ceva, a fost un accident. A fost un accident și este foarte multă suferință în jurul acestui accident.” “ Și s-a separat ceva. O parte din suflete au urcat. Și o parte din suflete au căzut într-o altă realitate. E mai mult decât ceva fizic – o planetă ce s-a rupt. S-a rupt o continuitate în… în realitate…” “În matrice… matricea s-a rupt.” „Și cumva, prin distrugerea asta, o parte au sărit într-o dimensiune, și… Dar planeta asta nu era cumva între ceva, deci nu e ca și când cineva a RĂMAS UNDE ERA pe planetă.

Distrugerea acestei planete a creat o ruptură care înainte nu… într-un spațiu care înainte era unitar… Și unii au rămas prinși cumva… într-o zonă mai joasă din care nu pot să iasă, nu pot să crească, nu pot să evolueze, nu pot să meargă mai departe.”

Așadar părea că planeta fizică pe care trăise ca Annunaki fusese distrusă în cele din urmă, și corpurile ei și al fratelui ei, aflate în stază în sarcofagele subterane, au dispărut împreună cu planeta.

În locul în care sufletul Renatei de atunci a ajuns după această viață, împreună cu acest Consiliu la care s-a prezentat, a lucrat împreună la un plan de a salva planeta. Trebuiau să decidă care este linia temporală asupra căreia trebuie să intervină, astfel încât să se evite incidentul.

Soluția pentru a preveni distrugerea planetei (“singura soluție”) era construirea unei punți (energetice) prin care să fie extrase sufletele care puteau să meargă mai departe, să evolueze, să li se ofere șansa de evoluție. Din cauza distrugerii continuum-ului matricei aceste suflete ar fi rămas captive undeva, și atunci spiritele mai evoluate trebuiau ajutate să iasă de acolo.

Cât despre spiritele care nu ajunseseră la un nivel suficient de evoluție – “fusese alegerea lor”… urmau să rămână pe planeta care se distrusese, blocate în continuum-ul spațiu-timp alterat… “Sufletele acelea făcuseră o alegere și rămâneau într-un univers, într-o lume care trebuia să-și urmeze ciclul. Nu era ceva iminent – ar fi durat multă vreme până când următorul set de suflete, sau conștiința de masă, ar fi fost pregătită să saltul.”

Povestea aceasta pare să aibă ceva în comun cu etapele de evoluție prin care însăși planeta Pământ trece în prezent. Poate că în anumite linii temporale dominante un incident care să distrugă planeta exista (cum era cel prevăzut în scrierile mayașe) și unele suflete de pe Pământ ar fi putut rămâne captive într-o dimensiune mai joasă în cazul unei “rupturi” similare.

Dacă acesta nu s-a petrecut în linia temporală din care scriu aceste rânduri, pentru mine înseamnă că cineva, undeva, a intervenit suficient de semnificativ încât linia temporală dominantă să fie corectată, iar noi să trăim acum. E cumva liniștitor să știi că totuși, legile universale care guvernează lumile nu permit o astfel de distrugere bruscă pur și simplu, mai ales atunci când există suflete evoluate suficient de multe încât lumea aceea să poată evolua cu totul… și cumva “să merite” să nu fie distrusă.

Răspunsuri de la Sinele Superior

Într-un final, fiindcă povestea părea completă, am chemat Sinele Superior (SS) al Renatei pentru a afla mai multe în legătură cu motivele pentru care îi arătase această poveste foarte complexă. Deși eu sunt foarte deschisă (așa cred, cel puțin) când vine vorba despre povești cu extratereștri, știam că Renata este mai degrabă reținută în legătură cu ei. Pentru mine a fost neașteptată această călătorie în timp într-o viață de extraterestru Annunaki de pe o altă planetă. Așa că am întrebat.

A: – Avea nevoie să știe că o parte din ADN-ul ei este Annunaki?
SS: – Avea nevoie de confirmări. Și să înțeleagă exact ce s-a întâmplat. Și ce rol a avut ea, pentru că se învinovățea.
A: – Să înțeleagă că nu a contribuit în vreun fel negativ la ce s-a întâmplat acolo, la distrugerea care a urmat?
SS: – Da.

Și Atlandida și Lemuria sunt civilizații de pe Pământ care s-au distrus. Unele suflete care au fost acolo prezente, poate chiar implicate în evenimente hotărâtoare pentru destinul acelor civilizații, se află întrupate acum pe Pământ, în aceste vremuri transformatoare.

Unele dintre aceste suflete se simt vinovate pentru distrugerea la care au luat parte, deși nu neapărat au determinat distrugerea aceasta, și e doar memoria care “le joacă feste”. Însă această vină poate bloca în prezent în diferite moduri Manifestarea.

Spre exemplu, unii care au venit cu misiunea de a influența ascensiunea planetară, datorită unei vini de felul acesta, ar putea să nu se mai implice în activități spirituale sau care pot influența mulți oameni și ar putea alege să trăiască o viață retrasă, obișnuită. Sau ar putea să nu își folosească darurile, capacitățile intelectuale sau spirituale într-un sens profund transformator, de teamă că nu vor “doza bine” lucrurile, sau că nu se vor asocia cu cine trebuie, sau că deciziile lor ar putea distruge în loc să înalțe. Iată că și Renata avea nevoie să știe că și dacă a fost un extraterestru Annunaki, nu a exploatat ființe și nu a distrus lumi.

A: – Legat de viața de Annunaki ce poți să-i spui despre motivul pentru care i-ai arătat acea viață?
SS: – Ca să înțeleagă conexiunea cu fratele ei. Și pentru asta. Și conexiunea cu fratele care a rămas cu ea. Și toată dinamica din familia lor.
A: – Dinamica din acea familie are vreo legătură cu dinamica din familia ei prezentă?
SS: – Nu. Are legătură cu o persoană cu care s-a întâlnit.
A: – Cu cine s-a întâlnit din viața aceea?
SS: – Cu fostul ei frate.
A: – Și cine este în viața ei prezentă fostul ei frate?

În timpul interviului am discutat cu Renata și despre o relație de iubire din trecut care a influențat-o destul de mult, mai ales prin faptul că a reușit cu greu să iasă din acea relație. Mi-a spus că nu avea întrebări legate de acea relație și că pentru ea o poveste complet integrată și închisă. Și iată că parcurgând această viață trecută de Annunaki, Sinele Superior îi oferă informația că fratele de atunci, cel care a a abuzat de putere și care prin deciziile lui a dus la distrugerea unei lumi, a fost tocmai acest bărbat de care s-a îndrăgostit în această viață.

A: – Și din acest motiv a fost atrasă de el în viața prezentă? Pentru că atunci au fost parte din aceeași familie?
SS: – Da. A simțit conexiunea. Dar nu și-a adus aminte tot.

Renata a simțit conexiunea – a perceput o anume familiaritate între ea și bărbatul care în această viață este întruparea fratelui însetat de putere din viața de Annunaki. Însă (cum se întâmplă de atâtea ori) a confundat familiaritatea cu “îndrăgosteala” (familiaritate am întâlnit și între călău și victimă). În lipsa celorlalte amintiri a crezut chiar că el este sufletul ei geamăn. Astfel a trăit în prezent o poveste de iubire dureroasă, în care inclusiv energia ei a fost folosită de acesta pentru a-și mări puterea și karisma în această viață, după vechile-i obiceiuri din viața trecută. Iată cum aceste informații i-au fost oferite de Sinele Superior pentru a înțelege și de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în relația lor de acum.

Cumva nimic nu e neapărat ce pare a fi. Și cu cât avem mai multe piese din puzzle, cu atât ne dăm seama că imaginea din mintea noastră e diferită de Adevăr. Mai mult, dintr-o perspectivă omenească, Adevărul pare relativ.

E numai Adevărul Nostru… Acum.

P.S. Dacă ți s-a părut interesantă această informație și vrei să-ți deslușești propria poveste printr-o sesiune de hipnoză QHHT poți să ne scrii aici.